Stând undeva deasupra tuturor, cu capul în nori, alături de cea care mă face fericit scrutez orizonturile cu privirea, încercând să mi le întipăresc în minte, pentru a avea la ce mă gândi atunci când viaţa nu-i chiar atât de bună cu mine. Soarele de la munte, cu razele sale blânde inundă tot ce e în faţa ochilor mei, dându-mi senzaţia aceea de bună dispoziţie. Simţind că mă îmbăt cu fericire, o cuprind în braţe şi îi şoptesc uşor : te iubesc … iar apoi, în mijlocul unei zile călduroase, o ploaie se aşterne asupra mea. o ploaie nu numai că mă atinge fizic, ba mai mult, îmi intră în suflet. O ploaie de sărutări! Oh, şi ce bine e să nu ai nicio grijă. Senzaţii de neuitat : beţia cu fericire şi mintea în care e doar o singură persoană!
Dar toate sunt relative! Având impresia că un sărut durează doar o secundă, îmi doream mai mult! Îmi doream să pot opri timpul, să fim acolo, doar noi doi, scăldaţi în lumina soarelui care parcă nu se mai sătura să ne privească! simţeam căldura de afară, dar parcă tot mai bine era acolo, la pieptul ei.
Revenind la realitate, un anunţ mă face să-mi dau seama că mai am şi altceva de făcut în ziua respectivă. Încercând să-mi stăpânesc reacţiile şi dorinţele, trag aer în piept şi fac primul pas. mă îndepărtez… dar brusc, îmi aduc aminte de ce-i place ei! Într-o clipită, cu o întoarcere pe vârfuri, mă întorc, o iau de mână şi o trag spre mine! 2 mâini, încleştate parcă de iubirea nebună născută din dorinţa de a fi fericiţi, se lăsau uşor în jos, definind 2 corpuri legate de 2 mari legături… dragostea şi sărutul! Băutura şi mâncarea zeilor, darul divin, idealul tuturor!
Plutesc aşa uşor spre ceea ce mă va readuce la viaţa mea anostă pe care aş lăsa-o trecutului fără vreo remuşcare, şi în speranţa că o să mai am parte de măcar o intersectare a privirilor, privesc înapoi… îmi fac rău mie, dar toate sunt relative… ceea ce mi se pare acum că îmi face rău, de fapt, îmi va rămâne în minte.
Apoi, după ceva vreme, cu gândul tot la aceeaşi persoană, o idee năstruşnică îmi trece prin minte. Ah ce senzaţie … Şi îmi deschid iar sufletul şi las sentimentele să se transforme în cugetări … încep iar jocul de cuvinte!
În final, după bătălia finală, rezultatul e :

„I wanna be frozen in time, close to you and you’re body heat should keep me worm and you’re love, alive!”

O, şi ce senzaţie plăcută ai atunci când vezi că celălalt rămâne fără cuvinte şi nu-şi doreşte decât să te răsplătească aşa cum ştie mai bine, oferindu-ţi dragoste şi atingeri tandre…
Las undeva în urma mea fericire. Speranţă. Bucurie. Şi dorinţă. Dorinţa de a continua să simţim ceea ce am simţit până acum. Dorinţa de a percepe acele senzaţii unice. Dorinţă.
Încununarea tuturor senzaţiilor e cea pe care ţi-o oferă comunicarea cu divinitatea. Mulţumesc Doamne pentru tot ce-ai făcut pentru mine. Mulţuesc Doamne pentru că exist, pentru că există şi pentru că ne-am cunoscut. Mulţumesc Doamne că mi-ai fost alături. Mulţumesc pentru că sunt fericit! Mulţumesc !
Senzaţii … cât mi-aş dori ca fiecare dintre noi să simtă ceea ce-am simţit şi eu! Să gustăm din darul divin. Să gustăm din fericire şi cei care îşi permit să-şi lase sufletul deschis să aibă un festin la care fericirea e şi felul principal, şi felul doi, iar la desert, ghici! tot fericire!
Dar dintre toate, cea mai frumoasă senzaţie e cea pe care ţi-o dă iubirea : senzaţia că cealaltă persoană nu e perfectă, dar te completează, iar de când sunteţi împreună s-au schimbat.
O, ce senzaţie … atunci când priveşti viaţa ta de care niciodată nu erai mulţumit prin ochelarii puşi în faţa ochilor care te fac să găseşti fericirea. Găsind fericirea e ca şi cum un orb ar putea să vadă pentru o fracţiune de secundă ceea ce el n-a făcut decât să miroase, pipăie şi să asculte. Dar din toate, ce şi-a dorit cel mai mult ? Şi-a dorit să vadă. Aşa cum mi-am dorit mereu, să fiu fericit! Atât. Vreau doar să fiu fericit . Iar iubirea e cea care îmi dă fericirea. Şi speranţă. Şi ce e mai important, senzaţia aceea unică…

One Response to “Senzaţii”

1. laura says:

   19 - November - 2007 at 11:23

   Cum de nu exista nici un comentariu la frumusetea asta de text? De fiecare data cand o citesc, parca ma simt iara in acel loc, locul care a intersectat si a unit doua suflete…suflete ce acum s-au pierdut…imi e dor de acele clipe unice din viata mea, clipe ce nu le voi uita niciodata indiferent de ce intorsatura va lua viata.Daca inchid ochii parca totul se deruleaza iara si iara… Frumusetea acelor sulflete sunt ca argintul care sa innegrit, aratand acum parca fara valoare.Dar pentru a le aduce din nou in stadiu in care erau la inceput trebuie “spalate, curatate” pentru a le reveni luciul, frumusetea, valoarea.Dar aici depinde de fiecare daca mai doreste sa fie “curatat” si sa fie ca la inceput.
   Cineva zicea: ” iubire, dragoste… mi-e tot una! Aceeasi forta misterioasa care te face sa-ti dai palme mai tarziu!”
   Iubirea trebuie invatata, incercata si experimentata… prima atingere
   nu reprezinta niciodata expresia ei desavarsita…
   Nu uita: langa cel mai inalt punct al fericirii se afla cea mai adanca
   prapastie a durerii…

   Reply