Punem pariu ?

By , 18 - November - 2007 23:37

Din ce în ce mai multă lume consideră că utilizarea organului aflat în cutia craniană într-un mod intens (mai mult sau mai puţin) dăunează sănătăţii. Vă anunţ oficial : conform studiilor în materie de biologie efectuate de-a lungul vremii, a rezultat că atunci când activitatea cerebrală trece din stadiul de idle în stadiul de in use nu are loc niciun proces ireversibil care să dăuneze pe termen lung. Ba chiar dimpotrivă, face bine ;) .
Revenind la ceea ce vreau să spun cu acest articol, vă amintesc faptul că de multe ori suntem tentaţi să spunem “punem pariu?” atunci când suntem contrazişi. De ce ? Poate din simplul fapt că punem preţ pe vorbele noastre şi pe opiniile noastre. Încercăm oare în felul ăsta să ne arătăm tăria de caracter? Posibil, însă vom lăsa asta în seama psihologilor, ei se pot ocupa în voie de asta.
Ca orice om (oare?) când am o nelămurire încerc să mă documentez. Maestrul de ceremonii nu prea mi-a fost de ajutor, aşa că am apelat la părerile altora. Ruxy şi Cătălina au fost cobaii mei de această dată, ele două fiind cele care mi-au răspuns la întrebări. Ţin să le mulţumesc pe această cale.
Mai jos găsiţi transcriptul conversaţiilor :

(10:33:45 PM) A.Faith: auzi, am şi eu o întrebare
(10:33:55 PM) Cătălina Grăuraş: baga
(10:33:57 PM) A.Faith: tu când pui pariu cu o persoană importantă din viaţa ta
(10:34:07 PM) A.Faith: şi câştigă persoana respectivă. îţi onorezi pariul ?
(10:34:42 PM) Cătălina Grăuraş: depinde
(10:34:55 PM) Cătălina Grăuraş: daca pui pariu pe un bax de bere….
(10:34:59 PM) Cătălina Grăuraş: :-/
(10:35:03 PM) Cătălina Grăuraş: :-? ?
(10:35:21 PM) Cătălina Grăuraş: in principiu, dar nu-mi place sa fac pariuri cand stiu ca nu am dreptate. :D
(10:35:45 PM) A.Faith: :) )
(10:35:50 PM) A.Faith: hai să-ţi expun urlătorul exemplu :P
(10:36:51 PM) Cătălina Grăuraş: hai
(10:37:06 PM) A.Faith: Tu trebuie să pleci să zicem la şcoală şi trebuie să iei autobuzul X şi e vară. Pe linia X circulă autobuze cu aer condiţionat de vreo lună de zile, de când a început vara şi tu să zicem că nu eşti foarte la curent cu treaba asta, iar mama ta zice : “ia autobuzul X că e cu AC” şi tu te laşi cu greu convinsă. Mama ta îţi propune un pariu : dacă e cu AC, beţi o bere împreună, dacă nu, bei tu singură o bere.
(10:39:05 PM) A.Faith: şi autobuzul e cu AC … şi trebuie să beţi o bere împreună
(10:39:07 PM) A.Faith: îţi onorezi pariul?
(10:40:40 PM) Cătălina Grăuraş: da
(10:41:07 PM) Cătălina Grăuraş: de ce nu ?
(10:41:13 PM) Cătălina Grăuraş: eu n-am avut dreptate
(10:41:17 PM) Cătălina Grăuraş: n-am ascultat
(10:41:21 PM) Cătălina Grăuraş: n-am incercat
(10:41:22 PM) Cătălina Grăuraş: nu?
(10:41:26 PM) Cătălina Grăuraş: e vina mea
(10:41:31 PM) Cătălina Grăuraş: a castigat pariul
(10:41:41 PM) A.Faith: perfect
(10:41:43 PM) A.Faith: >:d<

(10:40:02 PM) A.Faith: ai timp să discutăm ceva :D ?
(10:40:38 PM) Ruxy: sigur
(10:40:41 PM) Ruxy: grav?
(10:40:45 PM) Ruxy: :) )
(10:40:46 PM) A.Faith: nu chiar aşa grav
(10:40:47 PM) A.Faith: de fapt
(10:40:49 PM) A.Faith: e important
(10:40:52 PM) A.Faith: da’ nu e grav
(10:40:53 PM) Ruxy: spune-mi
(10:41:05 PM) A.Faith: ca orice chestie importantă, începe cu o întrebare
(10:41:12 PM) A.Faith: cam ciudată , dar o să-i vezi tu sensul pe parcurs
(10:41:21 PM) Ruxy: aoleu
(10:41:23 PM) Ruxy: da zii o data :) )
(10:41:28 PM) A.Faith: tu, când faci un pariu cu cineva important/iubit din viaţa ta, îl onorezi ?
(10:41:39 PM) Ruxy: bineinteles
(10:41:58 PM) A.Faith: bun…
(10:41:59 PM) A.Faith: perfect
(10:42:03 PM) A.Faith: cu tine fu mai scurt :) )
(10:42:11 PM) A.Faith: cu Cătălina trebui să stau să-i explic :) )

Voi ce faceţi ? Vă onoraţi pariurile sau .. nu ?
Eu am făcut cândva un pariu cu “viaţa” şi aceasta nu şi l-a onorat. De-atunci, am promis că n-o să mai fac. Să vedem dacă mă pot ţine de cuvânt.

6 Responses to “Punem pariu ?”

  1. brown suga says:

    clar onorez. oricum oricand si oricui.
    PS: Fie ca tineeeee :( dalungul de-alungul d-alungul de-a luunguu

  2. Mira says:

    Hmmm..Eu nu prea fac pariuri…dar si cand le fac..le onorez:P..:D

  3. A.Faith says:

    Curiozitatea era : ce vă face pe voi să faceţi pariuri ? Ce vă determină ?

  4. Dida says:

    Rar fac pariuri. Ca să nu spun niciodată. Pur şi simplu nu-mi place, nu că m-aş teme să pierd. Nu fac nici când sunt 100% sigură.
    Mi se pare aiurea. Adică, dacă eşti 100% sigur de ceva, de ce să mai pariezi, să te bucuri că celălalt pierde? Îl poţi convinge/îi poţi demonstra că se înşeală şi gata.

  5. A.Faith says:

    Dida, mai aruncă o dată o privire peste “povestioara” pe care i-am spus-o Cătălinei. Ce faci în cazul ăsta? Dacă faci acest pariu pentru a-i fi bine persoanei care pur şi simplu nu se lasă convinsă de argumentele pe care i le aduci? Ştiu, că e chestia aia : “pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti”, dar parcă nu te lasă inima s-o laşi să de-a cu capul de sus ca să vadă pe unde merge. În cazul ăsta ce zici ?

  6. laura says:

    Fac pariuri chiar daca nu sunt convinsa de ceva 100% pentru ca sunt o fire mai incapatanata.
    Am gasit aici ceva: http://pariu.weblog.ro/2006-04-14/77665/pariu-pe-dragoste.html

Leave a Reply

Panorama Theme by Themocracy