Rolul nostru în viaţa altora

By A.Faith, 29 - November - 2007 23:33

Daniela mi-a zis pe Y!m o chestie super inteligentă şi după vreo 10 minute de cugetare intensă am realizat că această frază trebuie să mă ghideze în deciziile pe care urmează să le iau zilele ăstea.

Citez :

eu cred ca exista unele persoane care iti apar in cale atunci cand ai nevoie..sa iti dea ceva, sa te invete ceva, etc….iar apoi dispar pt ca si-au facut rostul in viata ta… mai mult nu au ce face… se duc la altii care au si ei nevoie de ei

şi

si mai cred ca e bine sa existe ceva in care sa crezi.. pt ca omul are nevoie de acel ceva.. pt a nu innebuni..si a nu o lua razna..

Ca să împărtăşesc “publicului larg” o parte din gândurile mele, menţionez că în mintea mea e o întreagă învălmăşală, cu porţiuni în care îi înjur pe toţi rataţii care se simt în cazul articolului precedent, alte porţiuni de frustrare în care nu fac decât să mă gândesc la acţiuni ale unei persoane pe care nu ştiu cum să le interpretez, aceste fraze memorabile care mi-au rămas întipărite în minte, faptul că mâine am o zi grea, iar săptămânile ce urmea nu vor fi mai uşoare decât cea care e acum pe terminate, că e relativ frig în cameră (mama lor de calorifere, niciodată nu merg cum trebuie), că pc-ul nu merge cum trebuie şi că cei 256 MB de ram sunt insuficienţi pentru a rula cele nşpe mii de aplicaţii pornite alături de daemonii puşi din greu la încercare de colegii de reţea, că am citit numai 2% dintr-o carte pe care aveam în plan s-o termin până marţi înainte de teza la română, etc.etc.

Revenind la ipotezele emise mai sus, voi ce credeţi ? e o chestie idealistă, prost văzută, supradimensionată sau mai degrabă nişte noţiuni interesante, ce pot fi aplicate în momente în care nu găseşti răspunsul la nişte întrebări ce răsună ca un ecou în mintea ta ?

Iar în final, ca să închei într-un mod specific (adică neclar, după opiniile unora), spun : ca să poţi cugeta 15 minute pe zi ai nevoie de :

  1. hrană şi în principal alimente ce conţin glucide – dulciuri
  2. somn – multe multe ore de somn şi de trândăveală în pat până la orele la care se obişnuieşte să iei prânzul, nu micul dejun
  3. sex – relaxare totala si pt trup si pt creier (mersi Daniela, memorabilă remarca laugh.gif )

PS: nu e trecut de 12, da’ alt articol nu mai scriu, aşa că profit de ocazia asta şi urez cititorilor ce îşi serbează onomastica mâine, un călduros La mulţi ani (la noi ca la nimeni, la mulţi ani pentru toate ocaziile) şi să aibă parte de tot ce vor ei. Nu staaaaaaa, dăi cu şpriţu’ pân’ la ziuă cheers.gif coolspeak.gif

PPS: hug.gif Andreea Dida

3 Responses to “Rolul nostru în viaţa altora”

  1. Dida says:

    Mulţumesc.
    Nu zic mai multe că-s ofticată un pic şi n-am dispoziţie să mă lungesc.

  2. Laura says:

    WOW…intradevar, Daniela a zis niste lucruri mari aici.Asa este…cum a zis si ea…”eu cred ca exista unele persoane care iti apar in cale atunci cand ai nevoie..sa iti dea ceva, sa te invete ceva,apoi dispar pt ca si-au facut rostul in viata ta….mai mult nu au ce face… se duc la altii care au si ei nevoie de ei ”
    Sunt niste raspunsuri la tot ce te framanta, chiar reflecta realitatea…

  3. eQuilibru says:

    da, sunt notiuni interesante, poate sunt chiar o parere pe care ne-o facem noi cu scopu’ de a nu mai fi raniti. oricum persoanele pleaca asa cum vin, iar eu deja m-am saturat de ei…

Leave a Reply

Do NOT fill this !

Panorama Theme by Themocracy