Iertare
Am avut la unul din subiectele de la teza de la română de scris o opinie personală despre un citat referitor la iertare. Şi totuşi, am rămas cu gândul ăsta în minte legat de ideea asta, iertarea.
În doctrina creştină găsim multe rânduri despre asta, iar încă de mici copii ni s-a insuflat de către părinţi această valoare. Câţi dintre noi mai iartă şi câţi dintre noi mai dau o a doua şansă?
Asta mă gândeam azi în timpul unei chinuitoare ore de franceză în care aveam gândul în orice parte, numai la profă şi la lecţie nu. Mă gândeam la problema (unde fac revelionul?) ce mă stresează de câteva săptămâni bune, la faptul că de vreo săptămână şi ceva n-am mai ieşit pe nicăieri şi tare aş vrea să mai facem o băută ca-n vremurile bune prin Pirates sau la Chez Nous, ori mai ştiu eu pe unde.
Pe lângă toate aceste probleme cotidiene mă tot întrebam dacă mai merită să mai dau o a doua şansă unei cauze deja pierdută (nu mai vorbesc de faptul că am dubii dacă a existat vreodată ceva real şi nu vreo iluzie sau vreo ambiţie prostească). Zice mintea mea în gându’ ei :
Eu : Ştii, parcă totuşi ar fi interesant să vezi până unde duce nesimţirea şi mai ales toată tărăşenia asta..
Alter-ego : hmm.. şi dacă se întâmplă exact aşa cum preconizezi tu, în sensul bun?
Eu : Ar fi prea frumos. Şi chiar de-ar fi aşa, parcă ar fi cam greu să ştergi cu buretele toţi dracii, nervii, înjurăturile şi nopţile în care n-ai pus geană pe geană şi nici măcar ţigările nu ţi-au fost de prea mare ajutor…
Alter-ego : Visezi… dar dacă ar fi exact aşa cum preconizezi tu, însă în sensul rău?
Eu : Mortal Kombat ai văzut? Ştirile de la ora 5 dom’le… teoretic, deh, n-aş putea. Adică, de ce?
Alter-ego : Aşa, de-al dracu’. Îţi place când cineva îşi bate joc de tine?
UDRESCUUUU!!!!
Eu : da… (total absent şi detaşat de situaţie) eu, ce e cu mine?
Profa : Unde-ţi stă gându’ ? Ce-am zis eu ultima oară
Eu : Păi să vedeţi că … (bâlbuţă)
Alter-ego : nah, că mă speriai. băi, mi-e somn de pic. şi totuşi, întrebarea aia, ce răspuns ar avea ?
Eu : Mai bine să nu mă gândesc. Adică e lucrul care mă scoate din sărite şi peste care nu trec, indiferent de cine ar fi vorba. Ce-s io frate, cârpa ei? Bag cucu…
Alter-ego : Băh, aşa-mi place de tine… Totuşi, chill, dă-le dracu’ pe toate şi pe toţi. Mai schimbă dracu’ şi tu melodia aia că mă plictisi de ea
*click* [..Moartea întreabă de tine, ştiu că nu-ţi convine... ]
Alter-ego : .gif){kind=small}
aşa… tare piesă mă … tare rău!
Eu : Să ştii. Şi totuşi, nu-mi stă gându’ la ea..
Alter-ego : bagi tu dupaia ce vrei, las-o acum pe-asta
(…)
Eu : hai că am una tare în cap 
*click* [ ... Dar deja umblate şi parcă nu-mi ajung ... vreau ceva doar al meu, un pământ neatins ... Dacă n-am o viaţă, pot s-o fur ... Căci din păcat în păcat o să ne naştem ... ]
Alter-ego : Ce vorbeam noi mai înainte, de iertare? Ce să ierţi moşule, că ai fost un prost şi că ai crezut ca fraieru’ că e chiar aşa cum ţi se pare ţie? Sammy, daţi-aş o bere să-ţi dau, băiat deştept ai fost tu mai de mult când am fost colo la locşoru’ nostru de băut, cu dom’ Leornard şi când ai văzut-o ai zis : ce băh, tot femeie e … 2 mâini 2 picioar cur ţâţe, mai sunt şi altele. Băh, ce-mi venea să te strâng de gât atunci
Eu : deh băh, mai face omu’ şi prostii în viaţă. mai rău e că uneori, nu învaţă din ele.
Alter-ego : ce frumos, iauzi : Cărări sunt destule, dar deja umblat şi parcă nu-mi ajung / Nu pot să-mi alung gândul că poate nu-mi va veni vreodată rândul / Vreau să am ceva doar al meu / Un pământ neatins, pe care primul pas să-l fac eu (…) Poate nu există / Poate nu-l merit / Poate viaţa asta nu s-a nimerit / Să fie cea mai fericită din câte-am trăit … şi-acuma Cătălin/Coma : Căci din păcat în păcat o să ne naştem din noi şi-o să fim mereu alţii şi tot aceiaşi mereu …
Eu : Acum, stau şi mă gândesc, dacă problema se punea altfel : dacă era totul ca la început, ca atunci când te-ai născut, aşa simplu… iar eu eram primul? Dacă totul ieşea aşa cum aş/am fi vrut însă în aceleaşi condiţii? ‘gamiaş, că nu se mai termina ora asta… Sandule, cât mai e mă ?
Sandu : Mult.
Alter-ego : Ia încearcă şi mai dăi o şansă… parcă parcă-mi veni chef să-ncercăm şi-aşa ceva
Eu : Te-ai ţicnit? Te-a prostit foamea? Alţi bani, altă distracţie… alţi nervi… şi dacă nu iese cum trebuie, ce dracu’ faci? Eşti Hristos, să ierţi la infinit? Sau începi să pui în aplicare “Iubeam să te ador, acum iubesc să te omor” ? Nu eşti sănătos la cap, du-te dracu’ de-aici şi lasă-mă în pace… mă iei prin învăluire ca să mă vrăjeşti. Meriţi tu bătut…
Alter-ego : Ce-ai avea de pierdut ? Cam multe, aşa e, însă dacă există totuşi vreo posibilitate? Iart-o şi de data asta…
Eu : mai vedem… dă-le mă dracu’, hai acasă că-mi e somn. Soficoooo, ‘ţi-ar capu’ al dracu’ să-ţi fie, hai acasă că am treabă. Tre’ să trec pe la ING, hai repede!
Şi stau acum iarăşi, cu aceleaşi 2 melodii în cap (mai degrabă a doua, căci prima dacă o pun îmi bag şi uit de iertare şi de tot) şi în Amarok şi cuget şi scriu şi mă gândesc : băh da’ tu chiar ai crezut că ai dreptate, că mai merită o şansă…
Întrebarile care m rod precum un acid sunt unele retorice : Oare, câte şanse merită ceva? Cât să ierţi şi cât să treci cu vederea? Cât timp să mai faci pe prostul? Cât timp să mai tresari când vezi Pounce-ul că-ţi invadează spaţiul tău şi îţi distrage atenţia de la orice ai face în secunda aia? (pounce = avertizare a programului de IM, Pidgin, setată să te avertizeze când cineva se conectează şi devine disponibil pentru conversaţie).
Să fi un alt Hristos şi să te laşi sacrificat (evident, la modul conotativ fac afirmaţia asta) şi chiar călcat în picioare de dragul de a avea o pace sufletească relativă care se bazează pe ideea că totuşi, tu ţi-ai făcut datoria sau să dai foc la tot şi să pui asta pe etajera cu amintiri începute frumos dar terminate la fel de dezastruos ?
*ţâârrr* [e... e greu..] Alo, bună Andreea! Buăăă, mi-a fost aşa dor de tine… pe unde ai umblat ? (…) Aha… bine, hai vino la mine, te aştept. Ia şi tu un pachet de Pall Mall şi vezi să nu afle ai tăi că vi la mine. *click*
Eu : băh… stai că tre’ să vină mama de la şcoală…
Alter-ego : Şi cu **** ?
Eu : oups…
*click* *click* *click* *click* *click* *click* *click* *click* *click* *click* Andreea, ştii ce? Las-o pe altă dată. Te mai sun eu. Nu pot să vorbesc acum, dar te lămuresc eu cu prima ocazie. Te pup *click*
[Agendă] –> Andreea —> [C] —> Confirmă ştergerea —> [Yes]
Personal
| 
creştinism, Discuţii, eu, Eu sub un alt link, franceza, Hip Hop, iertare, minciuna, ora de franceza, pall mall, paraziţii, puterea de a ierta, sammy, ţigari, veritasaga
Themocracy
Iertarea…
, ori avem ceva interes din iertarea lui si normal ca il/o ierti pt a castiga avatajele pana cand nu mai ai ce castiga si gata cu iertarea.
Nu este atceva decat o dorinta de a vedea daca cel pe care il iertam s-a schimbat…
Nu este altceva decat dorinta de a fii impreuna din nou cu cel iertat, incercad sa uitam ce s-a intamplat doar daca acesta s-a schimbat. In caz contrar, ori tinem prea mult la persoana respectiva pt o a ierta la infinit si totusi te plictisesti intr-un moment si iti spui singur ca esti prost si incetezi
Sau poate suntem pur si simplu sadici si ne place sa ne “jucam” cu ceilalti.
Iertarea:
– din dragoste;
– din nevoie (avantaje);
– din nebunie (esti confuz);
– din prostie (pur si simlu n-ai ce face, dar esti sadic, foarte sadic)
*ţâârrr*….mda…:P
Frumos realizat articolu’! Desigur.. l-ai modelat.. Normal! “Ma indoiesc deci cuget, cuget deci exist…” Gabi… >:D< Totusi, nu e chiar totul ‘tragic’. ‘Tragic’ e mult spus in majoritatea situatiilor. E firesc sa ai intrebari, e firesc sa te contrazici cateodata. (asa, ca om..) Da! Suntem oameni! Suntem?! Inca vreau sa cred asta despre noi… Iertarea este.. un ‘subiect’ mult prea vast. “Fa ce simti! Sa nu te minti e scopu’ principal!”
Ultimul articol a lui the001girl este ah ? “thoamne” ?
tibi, interesant ce-ai spus acolo. sunt curios dacă-i vorba de filozofie proprie sau doar un copy paste de pe cine ştie unde, cum se practică în ziua de azi.
deh cosmine, ziceam şi eu aşa … în ideea de a exemplifica despre ce e vorba
ana, iarăşi gândeşti mult şi nu în sensul bun. ceea ce-am spus acolo e ceea ce-am gândit, nu vorbe goale sau cugetări inutile doar ca să nu adorm. L-am modelat în aşa fel încât să fie lizibil, nu comercial
Iertarea? Eu iert prea des si prea usor. Exista cazuri insa cand cineva trece peste limita invizibila impusa de mine si atunci nu mai are cale de intoarcere. In asemenea scenarii tind sa nu mai iert, indiferent de persoana, caz, motiv. Sfatul meu? Iarta dar tine minte!
)
Offtopic: ah, ce bine trebuie sa fie sa ramai inca elev… *sigh* Anul asta s-au implinit 10 ani de cand am terminat liceul. Good ol’ days… Culmea, acum sunt prieten cu vreo 2 profesoare care predau la liceu si ma distreaza cum spun elevii “saru’mana” cand ne intalnim cu ei pe strada
Ultimul articol a lui Cypress � este �� ANUNT UMANITAR: DONATII PENTRU UN LINUXIST
răzvane, mulţi fac aşa ca tine şi iartă prea uşor. mă număr şi eu printre ei şi chiar dacă sunt conştient că nu fac bine, nu pot fi de fier şi să tai şi să spânzur fără să clintesc. o să reţin sfatul ăsta al tău, căci îmi place şi mi se pare corect.
cât despre liceu, nu ştiu ce să zic. în orice caz, mai nimic de bine. de ce? pentru că am avut norocul să dau de nişte oameni … de toată jena!
Iertarea trebuie raportata la ceva sau la cineva mereu, prin definitie. Prin urmare, nu o poti privi ca pe ceva exterior tie. Ierti daca vrei nu pentru ca asa iti spune norma.
Ultimul articol a lui krossfire este A sti sau a nu sti…sa critici
în cazul de faţă e raportat şi la cineva anume cât şi la nişte acţiuni/fapte şi a fost privită din exterior doar când a fost pusă în articolul de faţă. de aceea, ce pot să zic e că am încercat să surprind o discuţie între mine şi alter ego, considerând asta a fi cea mai bună modalitate de a expune ceea ce simt/cred/trăiesc. ceva îmi spune că am reuşit, însă rămâne la latitudinea cititorilor. aş fi curios să aud părerile voastre mai detaliate.
iertare..ciudat..doar 7 litere si totusi un inteles atat de “greu”…cineva imi spunea ca atunci cand vrei sa gasesti definitia unui sentiment, dar totusi nu o poti face, consulta dexul..stii ce scrie in dex la iertare? IERTA – a scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greseala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva..stii ce cred eu? bullshit..niciodata nu poti ierta 100%..pentru ca indiferent de cata dragoste, prietenie, sentiment e vorba..nu poti uita..oricat de sincer esti cand spui “fie, te`am iertat, treci incoace si taci..” in minte, undeva in subconstient, stii ca nu e asa..stii ca motivul pentru care a trebuit sa ierti nu va disparea..dimpotriva..la momentul oportun va reaparea mai viu ca niciodata..si atunci o sa te intrebi..”oare chiar am iertat?”..
there`s no such thing as forgiveness..
Dupa parerea mea se uita mai ales lucrurile care nu sunt atat de importante , si zici ca ai iertat
..dar la lucrurile mai serioase depinde de persoana eu unu poate zic ca iert si nu ma mai gandesc la lucru ala asa mult , dar in sinea mea nu iert si nu uit orice ar fi ! sunt cam vindicativ de fel 
Someone, ar fi fost frumos dacă ţi-ai fi lăsat un nume real însă îţi respect decizia de a rămâne anonim/anonimă faţă de publicul larg. Într-adevăr, într-o mare măsură ai dreptate, că nu poţi ierta în proporţie de 100% şi că de cele mai multe ori e impropriu spus că ai iertat şi mai degrabă ar trebui să foloseşti verbul “a uita”. Spre exemplu, eu personal am trecut iniţial cu vederea multe lucruri, majoritatea dintre ele considerându-le în acele momente “de trecut cu vederea”, însă la un moment dat când se adună mai multe, refulezi. Exact, atunci e momentul în care nu te mai poţi abţine şi îi expui persoanei pe care iniţial “ai iertat-o” tot ce-ai avut pe suflet. În general, se începe povestea de la “Adam şi Eva” terminându-se cu o căruţă de reproşuri.
Kyoshi, oricât de important sau neimportant ar fi un lucru, atunci când îl multiplici de x-ori, ajungi la un moment dat exact ca în cazul metodei de tortură numită “picătura chinezească” :
1. nu te deranjează
2. ţi se pare uşor de trecut cu vederea
3. îl treci cu vederea
4. începi să te chinui să-l treci cu vederea
5. îl treci cu vederea cu greu
6. faci eforturi supra-omeneşti (a se citi faci pe prostu’) ca să treci cu vederea
7. te enervează
8. te scoate din minţi
9. ai face orice să nu mai continue
10. înnebuneşti şi reacţionezi urât de tot
11. nu vreau să mă gândesc ce poate fi mai rău decât ce-am spus mai sus
crissa..cristina numele real ^^
Te-ar deranja dacă te-ai semna astfel? Nu de alta, dar am o aversiune faţă de cei care încearcă porecle de genul ăsta. întrebare pentru tine cristina : ai fost vreodată iertată de cineva faţă de care ai greşit?
Nu chiar..momentan ma straduiesc sa fac pe cineva sa ma ierte..dar e atat de dureros cand vad consecintele greselilor mele..ca mi se minimizeaza automat sperantele..deci iertarea e ceva cam greu de obitnut..
hmm.. şi totuşi, nu e mai frumos să laşi lucrurile să vină de la sine? adică, îmi aduc aminte de reclama aia de la sprite (era reclama mea preferată) în care vocea din fundal îi atrăgea atenţia tipului respectiv că e prea disperat. şi am observat şi eu că atunci când îţi doreşti atât de mult ceva şi faci tot ce-ţi stă în putinţă să-l ai, lucrurile se îngreunează şi totul devine din ce în ce mai greu de realizat. Într-adevăr iertarea e ceva abstract ce nu poate fi explicat întotdeauna logic, de aceea nu există o reţetă pentru a fi iertat sau pentru a ierta. O faci din simplul motiv că aşa simţi. Sau poate ai un gând mai nebun să vezi până unde poate duce nesimţirea celui pe care-l ierţi. Nu?
[...] mai vrea? Trec de la starea de surprindere (cred că e puţin spus surprindere) la cea de sictir. Vorba lu’ Cypress, totul se iartă, nimic nu se uită. Şi să uit toate prin câte am trecut, ar însemna să-mi spăl creierul. Şi nu numai pe-al meu [...]
Gabi ia bataieeeeeee!!
)