Coşmar
Nu, nu fac nicio referire la visurat.ro. Vreau doar să povestesc prin ce-am trecut eu noaptea trecută. Am fost în situţia în care m-am trezit simţindu-mi pulsul în fiecare centimetru al corpului. Bine măcar că mi-l simţeam… asta m-a liniştit.Eram în iubitul meu oraş Craiova şi mergeam cu mama la spital, pentru un control medicat. După analizele propriu zise de care n-am avut frică (eu faţă de ace, sânge, spital şi alte alea, am o mare respingere) am primit vestea care m-a dărâmat şi mi-a şters orice urmă de zâmbet de pe faţă : urma să mor. Urma să fiu eutanasiat. Mă simţeam ultimul om, fără cuvinte şi mai ales înmărmurit.
În vis, realizam cum s-ar fi simţit Lincoln Burrows, cel din Prison Break, când a aflat că e condamnat să moară. Îmi veneau în minte imagini de pe Valea Oltului, mănăstirea Cozia, biserica de alături, pe care-am văzut-o la Zalău când am fost vara asta plecat acolo şi imaginea Clujului de pe dealul Fealeacului la ora 5 dimineaţa. Îi vedeam pe toţi pe care-i cunosc derulându-se prin faţa mea şi trecând mai departe, eu îndepărtându-mă de ei uşor, dar sigur.
Apoi, ajuns acasă, mama a făcut de mâncare ceea ce-mi place mie, ca să mă pot bucura şi eu măcar acum de aceste plăceri culinare. Apoi am izbucnit într-un plâns isteric, întrebându-mă obsesiv, de ce eu, cu ce-am greşit şi tremurând de nervi, îmi spuneam în gând că e prea devreme şi că mai am multe de făcut pe acest pământ.
Cu lacrimi cât pictăruile de apă ale cascadelor de munte şiroind pe faţa mea, băteam cu pumnul în masă şi în pereţi, încercând să zmulg un răspuns de la cei din jurul meu, de ce trebuie să mor?
Cei care mă cunosc, ştiu atitudinea mea faţă de acest aspect al vieţii, aşa că îşi pot da seama uşor ce era în sufletul meu. Mai ales când vine vorba de un vis care pare foarte real.
Îmi doream să-mi ţină capul în palme să mă liniştească, să-mi aline supărarea şi să mă pregătească pentru acest pas în neant, însă nici măcar în vis nu poate fi aşa. O vruiam măcar atunci lângă mine, în clipele ălea… însă nici măcar în somn nu poate fi aşa frumos.
Apoi, când să plec la “tăiere” m-am uitat pentru ultima oară la pozele mele şi la bradul din cameră, am închis ochii, am ţipat, apoi… linişte înmormântală. Îmi suna în cap, “azi plângi mâine poate râzi, nimic nu-i un capăt de ţară… indiferent de anotimp tinereţea-i doar o vacanţă de vară… “ apoi “Avem oltencele fierbinţi ca zilele lungi ale verii, nopţile nebune-cu picăturile reci ale berii”
Mă trezeşte telefonul care începe să urle la urechea mea. Îl opresc instinctiv, şi mă uit o clipă aşa în gol. Încerc să-mi revin, să mă liniştesc, să nu mai tremur şi să realizez că a fost doar un vis. Sincer, nici acum nu am reuşit să trec peste asta şi să mă liniştesc în totalitate.
Amarok ajunsese la “Sentiment suprem”, iar cum shuffle-ul era activ, am încercat să văd ce melodii ascultasem în timp ce visam : “… ce-a mai rămas din oameni ft Brugner”, “aceiaşi mereu cu Cătălin/Coma” (Veritasaga) , “nimic întâmplător” şi “Secretul” cu Ana Maria de la Ceilalţi apoi Olteniada.
Mă întreb dacă n-aş mai exista, cum ar fi lumea? Mă sperie gândul, însă nu mă pot abţine să nu mă gândesc, cum ar fi fost lumea dacă n-aş fi existat eu vreodată?
Themocracy
pe mine nu ma sperie gandul de a nu mai fi.
Ultimul articol a lui eQuilibru este INFLUENŢA BLOGULUI ÎN VIAŢA MEA
Oh, urât vis… Dar liniștește-te acum, a fost doar un vis…
Liniștește-te în privința acțiunii în sine, de eutanasiere, dar gândește-te ce semnificație ar putea avea visul. Poate e un imbold să faci ceva, din moment ce ai gândit la un moment dat că o să mori deci trebuie să te grăbești să faci tot ce nu ai făcut..
Ultimul articol a lui Dida este Impresii de Cluj
Dida, ai dreptate. Acum câţiva ani visam tot ceva de urât, care a lăsat o amprentă asupra mea : visam că alergam după ceva sau după cineva şi pe măsură ce mă apropiam, încetineam din ce în ce mai mult şi acel ceva urmărit se îndepărta tot mai mult tot mai mult până când dispărea; de fiecare dată mă trezeam ca după o alergare de anduranţă : transpirat, obosit şi mai ales speriat.
am discutat cu o prietenă ce a terminat facultatea de psihologie şi sfaturile ei m-au ajutat într-un fel : urmăreşte-ţi visul până la capăt şi înfruntă tot pentru a-ţi atinge idealurile.
cât despre ce-am visat noaptea trecută, încerc să trec cu vederea. totuşi, mersi de sfat.
Oana, chiar crezi că lumea nu mai are nevoie de tine ?
Pe mine ma relaxeaza profund visurile in care mor…dar n-am idee de ce.
Ultimul articol a lui krossfire este Noi suntem clovnii
chestia asta e cam…nedescifrabila.Parca citisem undeva ca moartea persoanelor inseamna de fapt moartea unor sentimente fata de acele persoane sau in cazul asta,moartea sentimentelor fata de tine…?!Suna cam ciudat,poate ignorarea propriei persoane…habar n-am…:-?? de ghicit in cafea nu ghicesc si nici in carti.
Si poate pe tine ca om nu te sperie moartea( aici catre eQuilibru), dar gandeste-te doar ce efect ar putea avea asta in sufletele celor dragi tie…cei care te iubesc pentru ceea ce esti…pentru ca esti…
Ultimul articol a lui graurash este Cred ca e Ajunul Craciunului…
si iubirea dispare, ca si omul. de multe ori iubirea e confundata cu afectiunea, sau atasarea…
Ultimul articol a lui eQuilibru este Mesaj de Crăciun
Aseară am sunat-o pe Cătălina şi i-am promis o bere pentru comentariul ăsta. Dacă există vreun dubiu că ar fi unul “comandat” vă asigur că nu-i aşa. am rămas şi eu la rândul meu la fel de surprins când am văzut cum în 2 fraze a sintetizat tot ce-aveam eu în secunda aia în cap.
nu cred că putea fi mai bine de-atât. Apropos, dom’şoara eQuilibru, nu mai fi şi tu atât de negativistă în legătură cu iubirea. Tu cu gura ta ai zis că trebuie să încercăm indiferent care ar fi consecinţele, ca să nu rămâi cu chestia aia “ce-ar fi fost dacă”. şi da, iubirea dispare şi ea ca şi omul, ba chiar de multe ori e confundată cu afecţiunea sau ataşarea, însă la fel de bine poate fi ceva real. rămâne de gândit şi aspectul ăsta…
Într-adevăr, încep să cred că e reală treaba asta cu visele : ignorarea propriei persoane…
Cât despre ce i-ai zis Oanei