Ce te face fericit?
Am avut multe idei în cap pe ziua de azi, din care au rezultat vreo 3-4 draft-uri, însă am renunţat să dau publish. Stau şi mă întreb acum, în timpul unei discuţii şi în care ascult o melodie mai veche, ce te face cu adevărat fericit? Banii, faima, blogul, femeia(bărbatul, dacă eşti de sex feminin, logic), aprecierea altora, lucrurile mărunte sau îndeplinirea visului tău cel mai tainic? Literatura e plină de poveşti în care personajul principal are un vis la care îi stă tot timpul gândul şi care la un moment dat devine realitate. Însă, atunci se trezeşte la realitate şi îşi dă seama că a umblat după cai verzi pe pereţi, dorindu-şi viaţa de dinainte.
Cine a citit “Prinţ şi cerşetor”? Eu niciodată n-am reuşit să-l termin. Mereu apărea câte ceva sau găseam altceva mai bun de făcut şi pe la capitolul 16 (dacă nu mă înşel) abandonam cartea respectivă. Ce mi-a rămas în cap e imaginea aia pe care o aveam eu în cap a cerşetorului. Dacă citeam un paragraf şi apoi mă opream şi închideam ochii puţin vedeam un puştiulică de vreo 7-8 anişori, haine jerpelite şi ochii mari, probabil căprui şi pielea murdară. Mereu visător şi bântuind cine ştie pe unde, intrând mereu în belele Tom era în viziunea mea un viitor om mare. Uite, ceva în genul copilaşului din dreapta.
Toată lumea ştie că îşi dorea mult de tot să fie prinţ. Râvnea la viaţa boemă a regalităţii engleze din secolul 16, visa mereu că se va trezi înconjurat de luxul palatelor din Evul Mediu şi că problemele sale de zi cu zi vor fi doar un vis urât. La urma urmei, cine nu-şi doreşte asta?
După ce trece prin toate întâmplările ălea pe care Mark Twain le narează într-un stil exemplar, realizează că bălăceala în apele Tamisei şi foamea pe care trebuia s-o îndure nu erau chiar aşa de rele, cu toate că la palat i se ofereau toate pe tavă.
Şi ce legătură au toate ăstea cu fericirea? Păi reprezintă lecţia pe care trebuie s-o învăţăm toţi, că visele noastre oricât de tainice sau mult râvnite ar fi, nu ne aduc întodeauna fericirea. Îmi aduc aminte cum spuneam înainte de vacanţa de iarnă : abia aştept vacanţa asta. O să dorm ca porcu’, o să ies în fiecare zi în oraş, o să fac, o să dreg. Uite că a trecut şi asta, iar sentimentul de fericire, de bucurie, de împlinire n-a găsit loc în sufletul meu.
Apoi, în weekend-ul ce a precedat reînceperea şcolii mă tot gândeam : vai, ce n-aş da acum să se amâne revenirea la ore. Ce n-aş da acum să ne zică mâine să nu mai venim, că e liber… Eh, şi uite cum m-a procopsit pe mine Dumnezeu cu ditamai răceala pe cap, de am stat la pat (teoretic) de marţi până de curând. Spun teoretic pentru că am fost ca argintul viu şi ăsta a fost principalul subiect de ceartă cu ai mei : vrei să răceşti mai rău? Stai în pat, dormi, citeşte, uită-te la TV, fă ceva, da’ numai stai în pat!
E sâmbătă seară şi de obicei, obişnuiesc să ies în oraş. Toată ziua azi m-am gândit numai la asta: hai că văd eu pe cine sun astă seară, mergem pe undeva, mai ies dracu’ din casa asta, că simt că înnebunesc. Şi uite-mă acum, la ora 9 jumătate cum stau şi pierd vremea tastând, scriind despre fericire, despre cărţi şi literatură, convins fiind că marea majoritate a celor care vor citi, vor zice: iaute-l şi pe ăsta, s-a ţicnit de tot.
M-ar fi făcut fericit să ies în seara asta în oraş, la un suc (alcool n-am voie, încă mai iau antibiotic) sau la o plimbare, însă pentru cât timp? Cu ce m-ar fi încălzit dacă stăteam acolo, câteva ore cu nişte persoane care apoi se duc acasă şi uită că exist? Cu nimic. Era ceva trecător, mâine dimineaţă mă trezeam cu acelaşi sictir şi stare drăcească.
Discutam ieri cu cineva care s-a uitat în statisticile mele de pe trafic.ro şi-a văzut ditamai creşterea. Cu ce m-a încălzit că au intrat ~500 vizitatori şi am avut +1000 afişări? Cu nimic. Ah, a încălzit serverul HostVision, că am avut cea mai aglomerată zi de când am cumpărat acest pachet de hosting/domeniu. Atât. Ba chiar m-a supărat, pentru că văd cum toate o iau razna şi cum pe alţii îi fute grija unei profesoare care a ajuns vedetă pe Hi5. Aşa, şi? Mare chestie. Mă căiesc acum că am publicat articolul ăla şi mă gândesc serios să-l şterg. Ete aşa, barem să nu mai văd cum caută toţi tâmpiţii tot felul de porcării.
Am petrecut de Crăciun (pe 25 decembrie seara) cam cum petrec românii : mâncare, băutură şi rude. Ce-am câştigat? O durere de cap îngrozitoare a doua zi, o noapte nedormită şi nişte cost suplimentar substanţial (deh, cine să trimită mail-uri la ora 3 dimineaţa şi să aibă chef de poveşti cu happy end). Am petrecut şi de Revelion (chiar aşa, am petrecut?) şi ce-am câştigat? Ăh, mai bine tac 
.
Am făcut atâtea fapte bune faţă de o mulţime de persoane (şi numai eu ştiu cât le-am ajutat, pe toate planurile, începând cu o vorbă bună şi mergând până la a le oferi tot ce îmi stă în putere ca să le fie bine) şi ce-am reuşit? Ah, păi dacă e să le punem într-o listă,sunt şi realizări care-mi aduc zâmbetul pe buze (acum, nu ştiu dacă peste câteva zile/săptămâni/luni va mai fi la fel) însă primează dezamăgirile. De ce? Păi ce frumos e să stai la masă cu oameni pentru care ai fi în stare faci multe şi apoi să nu-ţi mai răspundă la telefon (şi nu zic o dată, ci de multe ori), să te evite, să caute compania celor pe care chiar ei cu gura lor au spus : cine mă, rataţii ăia? Pleacă mă de-aici cu ei, schimbă subiectul.
Vorbeam cu Cristi (şi cât am vorbit cu el…) despre articolele lui din ultimele zile şi de faptul că e stupefiat/şocat de cât de mult a decăzut societatea/a scăzut moralitatea în Craiova/România. Desigur, ceea ce a spus el (situaţiile pe care mi le-a prezentat) sunt (chiar sunt) de blamat,însă ce putem face? Eu ca cetăţean, ca persoană, ce pot face mai mult decât a trage un semnal de alarmă? Nimic. Mă rog, asta e alt subiect.
Revenind la întrebarea din titlul articolului, ce te face cu adevărat fericit? Să ai bani? Se vor duce şi banii la fel de uşor cum se vor duce şi aşa-numiţii “prieteni” pe care îi vezi roind în jurul tău. Faima? Asta e o himeră, e o mantie ce se înfăşoară rapid în jurul tău şi care te face să te crezi pe un piedestal înalt. De fapt, chiar eşti acolo, însă nu e nevoie decât de o singură mână care să-l zguduie puţin, pentru a ajunge de unde ai plecat sau poate chiar mai jos.
Blogul? Ehe, aici aş nominaliza eu câţiva care sunt din cale afară de cum nu s-a mai văzut de mândrii de munca lor. Sincer? Sincer, mă abţin şi le urez mult noroc şi multă baftă de acum înainte (vorbesc serios). Da, sunt invidios, recunosc, e motivul meu principal pentru care nu dorm noaptea şi pentru care fac păpuşi voodoo pe care le înţep în fiecare zi la ore fixe. Să fim serioşi. O singură chestie am să le transmit : gândiţi-vă că din banii pe care vă lăudaţi că îi scoateţi din munca asta, puteţi să ajutaţi şi nişte oameni sărmani. Nu, nu de dragul reclamei, ci aşa.. ca chestie.
Partenera/partenerul? Sunt oare perechile cele care îţi aduc fericirea în viaţă? Păi dacă eşti tentat să spui da, ia gândeşte-te la certurile ălea inutile pe motive idioate sau la momentele în care realizezi că nu e chiar aşa cum ai crezut. Eh, cum e? Îţi mai aduc fericirea pe care ţi-o doreşti?
Oare împlinirea celui mai tainic vis îţi va aduce cu adevărat fericirea? Am certitudinea că 90% din cei care au citit până aici ori consideră că sunt nebun ori cred că aberez, dar vă întreb : visul vostru vă aduce fericire? visele voastre o dată ce vor fi împlinite vă vor da o stare de beatitudine pe termen lung? Şi dacă da, cât va dura asta? Prea puţin pentru ca peste ani să-ţi mai aduci aminte şi să mai retrăieşti sentimentul ăla de atunci.
Am visat la fericire şi încă mai visez, dar stau şi mă întreb : oare, ce înseamnă de fapt, fericirea? N-am găsit încă răspunsul, dar am o viaţă înainte să-l găsesc. Găsisem la un moment dat fericirea în braţele cuiva, în patul meu sau în patul ei ori pe buzele ei când îi sorbeam fiecare cuvânt spus. N-a fost să fie acolo. Apoi, găsisem fericirea în grupuri de prieteni pentru care făceam multe şi împreună cu care “m-am distrat” multă vreme. Eh, ce-am rezolvat? Nopţi pierdute, situaţii la un pas de mari probleme, impresii proaste în ochii unor oameni în faţa cărora acum nu mai pot sta drept şi să-i privesc degajat.
Am căutat fericirea acolo unde nimeni nu s-ar duce, în infernul urmăririi unei himere. Am căutat fericirea în răsăritul de soare, în căutarea căruia am plecat de multe ori. Am căutat-o şi în zâmbetul inocent al acelui copil nebun… mereu neînţeles care m-a ţinut nopţin întregi treaz cu ochii pe pereţi. N-a fost nici acolo.
Nu mă plâng, doamne fereşte! Am trăit multe momente frumoase în viaţa mea de până acum, însă niciodată nu am fost pe deplin mulţumit. Ştiu, sunt eu prea pretenţios (ehe.. şi câţi n-au aflat asta!) şi cer prea mult, dar dacă e să pun pe hârtie sau în rânduri ceea ce-am trăit realizez că n-a fost chiar atât de bine pe cât am crezut eu la momentul respectiv. Normal că n-o să uit, însă … sentimentul ăla de fericire pe care l-am trăit atunci a dispărut. Nu definitiv, dar nu mai e la fel.Vreau mai mult? În definitiv, toţi tindem spre perfecţiune.
Închei printr-o remarcă pe care ştiu că n-o vor citi mulţi (la cât am scris, nici nu mă miră). Înainte de Crăciun am oferit un zâmbet, o bucurie. Ce a mai rămas acum? Un gând, o amintire, şi câteva pachete : un brad, globuri şi câteva ornamente pe care trebuie să le aranjez ca să le am anul viitor la îndemână. Mai există fericire în sufletul ei? Mai există bucurie? Nu… au venit altele şi-au acoperit, acum a rămas doar amintirea unor momente frumoase. Viaţa asta…
Parerea mea, Personal
| 
blog, craciun, craiova, despre fericire, exemple, fericire, iarna, internet, literatură, monden, moralitate, petrecere, prinţ şi cerşetor, romania, soare, societate, trafic, vacanţă, viaţa de zi cu zi, vis
Themocracy
Fericirea e interpretată diferit de fiecare, după ce standarde are şi ce-şi doreşte de la viaţă…
Ultimul articol a lui Dida este ING loveşte din nou.
Ar fi anormal sa nu-ti pui toate aceste intrebari….aproape tot ce ai asternut in pagina, sunt convins ca ne-a framantat pe toti la un moment dat.
Pe mine ma face fericit linistea. Sa stiu ca toti cei dragi mie sunt bine.Apoi ma face fericit un pahar de vin langa caloriferul fierbinte…
Aaaaa,de ce nu? Si blogul ma face fericit: astazi am primit coronita de la Google-PR3
Fericirea,,, ştii că există, crezi în ea şi mai ai şi de dovedit cuiva că e aşa. Nu ăsta e subiectul, numai gândeşte-te că şi atunci când îi vei arata cuiva că există fericirea vei fi şi tu fericit (măcar aşa un pic). Şi se va duce, pentru că ea aşa e , trecătoare, de orice tip ar fi şi orice ar provoca-o. Dar e ca un album (de poze): împărţită, fragmentată, şi totuşi unitară. Ea îşi are rostul ca şi sumă (de momente), individual, după ce se epuizează momentul de fericire, nu mai poţi să îl reconstitui la fel în minte (pentru că fericirea se simte, nu se gândeşte, este instinctuală, nu planificată sau judecată). Dar dacă îţi aminteşti mai multe clipe ale ei, o vezi şi mai frumoasă şi semnificativă (poate chiar faptul că stai să te gândeşti că ai fost fericit cândva te face fericit, căci visul cel mai mare şi esenţial până la urmă este să fii fericit, deci momentele acelea sunt dovada că s-a împlinit de mai multe ori, şi luând-o logic, împlinirea unui vis se însumează la “albumul” fericirii).
Pe de alta parte, depinde mult de noi dacă suntem fericiţi, degeaba ne bate la uşa această emoţie, dacă noi nu-i deschidem, crezând că din nou au venit “cerşetorii”. Şi dacă totuşi ajungem s-o cunoaştem, hai s-o primim mai des (să o vedem mai des primtre acei “cerşetori” ai vieţii).
Dacă e să răspund la întrebarea din titlu, poate nici nu trebuie să ştim ce ne face fericiţi, ci doar să descoperim, şi astfel să formăm noi “rubrici ” în album. Şi atunci când ceva important ne face cu adevătar fericiţi, să nu ne gândim că de data viitoare trebuie să se mărească doza acelui “lucru”, ci să vedem cum şi cât de fericiţi putem deveni din lucrurile inferioare celui mult dorit.
Pe mulţi poate ne face fericiţi o savarină( e doar un mic exemplu, pe unii poate chiar îi dezgustă aşa ceva); dar ia să ne gândim că în locul ei am putea face puţină frişcă , noi înşine, lua o portocală, din ale cărei coji să facem cu puţin zahăr un strop de siropel, şi cu câteva felii de cozonac improviza ceva mai bun decât o savarină, şi pentru mai multe peroane (pe care probabil le-am face fericite). Nu mă întrebaţi de costuri, că nu stau acum să vad cum e mai rentabil.
Ideea e că nu depindem de ceva ca să fim fericiţi, ci doar de noi, de cum ne imaginam fericirea, şi cum o aşteptam. Mai bine n-o mai aşteptăm, că sigur o să mai treacă şi pe la noi, ca şi musafirii nepoftiţi (nu întotdeauna reuşesc numai să ne calce pe nervi, câteodată ne mai fac să trecem peste alţi nervi, provocaţi de alte chestii, şi să ne mai destindem un pic).
Deci:,,,fericirea asta nu e de gândit, planificat, rememorat, dus doru’,,,e de simţit, trăit, ca şi viaţa întreagă…
(tot ce scrie pe aici, sub numele ăsta – arinia – e doar părerea mea, nu îndemne pt. alţii – că doar trăim în democraţie-);)
adevărat*
persoane*
Suntem prea mici pentru a ne putea raspunde la toate intrebarile.
In cutiuta noastra de amintiri, detinem prea multe intrebari la care nu le gasim raspunsul potrivit.
Acelasi copil doreste sa afle tot,
Andu.
Ultimul articol a lui Andu este Picaturile personalitatii mele
sentimentu de fericire nu poate fi ceva permanent. fericirea apare atunci cand in viata ta apare ceva iesit din comun, cand ti se indeplineste o mare dorintza.(iar asta depinde de la persoana la persoana: obtinerea unui job mult visat, bani,cand ajuta p cineva etc etc). extazul(fericirea) dureaza doar cateva momente, iar apoi este inlocuit cu o stare de multumire. care la randul ei va disparea cand te vei obisnui cu evenimentul care a produs extazul initial.
ideea e ca atingerea unui scop(in urma unei perioade d timp in care ai depus o anumita cantitate de efort ptr atingerea respectivei dorinte) nu te face fericit/multumit decat pe termen scurt.
omul e un ‘mecanism’ f complicat
Ultimul articol a lui andrei este Nu mai avem timp
pe rând:
mă rog, ar fi multe de zis, însă mă rezum pentru moment doar la a spune că sunt de acord şi că-mi place ce-ai pus.
1. Dida, într-adevăr fericirea e ceva perceput de fiecare dintre noi, însă pe unii nimic nu-i mai face fericiţi. mă rog, tu ştii mai bine povestea
2. puiu, văd că te numeri pintre oamenii normali, cu capul pe umeri şi cu dorinţe normale. unii mai au puţin şi au orgasm (intelectual probabil) când văd x vizitatori sau y afişări. mai sunt şi cazurile în care se bucură când văd sânge, vene tăiate sau chestii de genul ăsta. eu ălora am vrut să le dau un exemplu cu articolul ăsta.
3. Arinia, vis-a-vis de ce-ai scris tu aici, tot respectul, dar trebuia să mă contactezi înainte, stătea mult mai bine într-un articol
4. Andu, consider că răspunsul la întrebările de mai sus nu prea are cum să vină, ele fiind de retorice (majoritatea). le-am pus pentru că am dorit să îndemn la meditaţie şi să stimulez gândirea unora (vezi comentariul Ariniei). plus că, mai sunt şi exemplare cu mintea congelată care văd fericirea în droguri, pastile, lame & so on.
5. Andrei, într-adevăr fericirea nu-i ceva permanent, dar n-ar fi frumos să fie? Măcar să ai parte de ea mai des şi mai mult. Şi da, omul e un mecanism complicat.
Aş fi curios voi cum aţi dezvolta întrebarea din titlul articolului. n-o să nominalizez anumite persoane, ci doar le las pe ele să se simtă. Se poate considera leapşă dacă vreţi s-o luaţi aşa…
Dumnezeule, cat de tineri si de frumosi sunteti!
Dar ca sa fiu la subiect, esti mai fericit pe termen lung daca ai parte in fiecare zi de o bucurie mica-mica decat daca ai parte de o bucurie imensa o data pe an, sau pe luna. Think about it!
Nu exista destin. Nu exista noroc. Nu exista ghinion. DA, viitorul ni-l facem cu manuta noastra. Si ce-si face omul cu mana lui… stii si tu cum se cheama
Adriana, şi tu eşti la fel de tânără şi de frumoasă ca şi noi
“esti mai fericit pe termen lung daca ai parte in fiecare zi de o bucurie mica-mica decat daca ai parte de o bucurie imensa o data pe an, sau pe luna”
într-adevăr, mare dreptate ai avut când ai spus chestia asta!
o să te rog dezvolţi mai mult asta, în stilul tău caracteristic (discutăm noi mai multe între 2 ferestre de Y!m).
oare nu e mereu in noi, dar ramane acoperita de tumultul de cautari,intrebari,ganduri? in zadar incercam s-o regasim in lucruri efemere pt. ca nu e numai o stare, un sentiment, e insusi suflul vietii..viata insasi e fericire, fiind dar al lui Dzeu..poate ne pierdem in cautari si uitam s-o regasim acolo unde-i e locul mereu…sometimes,it’s right in front of us, and all we have to do is open our eyes(parca asa suna un proverb)…cine are asa cva;))