Ai fost vreodată pus în situaţia de a identifica o nedreptate? Cu siguranţă! Câţi dintre voi au văzut cum un om traversează pe unde nu trebuie, cum la magazin „n-are să-ţi dea rest mărunt” şi vânzătoarea îi opreşte pentru a-i pune în categoria „ciubuc” sau cum un pacient oferă o „mică atenţie” doctorului pentru a beneficia de o mai multă atenţie din partea sa? Probabil fiecare dintre noi a trecut prin asta la un moment dat. Fie că am fost în postura de observator sau nu, cunoaştem situaţia.

Şi ce-ar trebui să facem? Să închidem ochii şi să mergem mai departe? Am fi ignoranţi. Să ne apucăm să urlăm în gura mare şi să arătăm cu degetul? S-ar putea să ne trezim cu frânele de la maşină tăiate sau cu aragazul lăsat întâmplător deschis. Să ne ducem să alertăm autorităţile în domeniu? Am fi pârâcioşi, astfel ajungând probabil să ne câştigăm o reputaţie de nedorit, să fim ocoliţi şi probabil marginalizaţi de societate.

Dar dacă am face totul pe ascuns? Dacă am fi câte puţin din fiecare şi să nu recunoaştem niciodată nimic, ascunzându-ne în spatele cuvintelor care dezmint totul, cum am fi? Păi oameni normali, fiindcă mă conving pe zi ce trece că drumul spre iad e pavat cu intenţii bune.

Spun asta pentru că încep să observ cum gândesc anumite persoane şi cum „lucrează”.

Îmi aduc aminte acum 2 ani de zile că eram în clasa a 8a şi că făceam meditaţie la o materie de capacitate. Bineînţeles, nu eram obligat, mă duceam deoarece eram conştient că am nevoie de ore suplimentare în care să exersez ceea ce nu se putea lucra în totalitate din diverse motive (nu era în programă, nu era suficient timp, etc.).

Nu ştiu ce s-a-ntâmplat în ziua aia exact, însă ţin foarte bine minte că am stat până au început orele la un coleg de meditaţie acasă, la care am mâncat ceva şi-am mai pierdut timpul. Foarte bine văzut, acest personaj de fapt şi de drept n-a făcut decât să încerce să-mi scoată din gură cuvinte grele la adresa profesorilor. Pe moment, n-am realizat care erau intenţiile sale şi unde vruia el să ajungă. Pur şi simplu evitam subiectul pentru că în secunda respectivă gândul îmi stătea la altceva.

Eee.. acum, la câţiva ani după, realizez de fapt şi de drept că am fost la fix un pas de a-mi pune în cap ¾ din profesorii de la clasă, prin vorbe spuse aiurea, fără un temei, care urmau să ajungă la urechile lor, prin intermediul acestui binevoitor.

Vi se pare probabil absurd sau pueril subiectul, însă credeţi-mă pe cuvânt când spun că există astfel de exemple şi în viaţa de zi cu zi, care te-ar „da în gât” pentru nimic, care ar avea grijă ca toată lumea să-ţi cunoască dedesupturile şi mai ales punctele mai puţin puternice.

Nu ştiaţi? Păi aflaţi acum că există şi vecini care au grijă să se uite să vadă câţi m³ de gaze aţi consumat sau câţi kilowaţi s-au mai înregistrat pe contorul din scara blocului. Sună cunoscut, nu?

De unde mentalitatea asta? Păi probabil se inspiră din proverbul „să moară şi capra vecinului”. Cea mai elocventă înfăţişare a ideii abordate în acest articol e tâmpenia aia de reclamă la fondurile private de pensii, în care 2 stafidiţi făceau cu rândul, care să se uite pe vizor să vadă tot ce mişcă prin scara blocului.

Eh, nişte vecini de genul ăsta să am eu, că pe cuvânt de n-aş lua-o pe una şi mi-aş pune-o cu ea acolo, în văzul lor. Ete-aşa, de-al dracu’, măcar să aibă ce discuta.