Craiova Bloggers Meeting 3 – Revolutions!
Ei bine, ete că urmează şi partea 3a. A fost iniţial prima parte, când (dacă-mi aduc eu bine aminte) invitaţii s-au lăsat aşteptaţi mult şi bine, apoi a urmat partea 2a, reloaded, când s-a făcut căcatul praf (cel puţin eu aşa am rămas cu impresia), iar acum urmează revoluţia. Sau nu e ca la Matrix? Oricum, n-am văzut filmul, deci nu ştiu ce să zic.
Cristi şi Marius (corectează-mă dacă greşesc numele) au stabilit ca sâmbătă, pe 09.02.2008 va avea loc această întrunire. Cine s-a anunţat până acum că vine, nu ştiu, însă cert e că majoritatea se pregătesc pentru Gală. Ce-o ieşi, nu pot să ştiu dinainte, aşa că nu pot decât să sper că nu vor mai fi atâtea discuţii pe tema “băi sunt ăl mai jmecher aici pentru că am nu ştiu câte sute de zeci de milioane de afişări pe fracţiune de secundă”, iar cei care au bloguri să fie prezenţi într-un număr mai mare decât în dăţile trecute.
Pe calea asta, doresc să invit oficial, următoarele persoane :
- Ruxy
- Ana
- Cătălina
- Alexandru
- Cosmin
- Cei doi anonimi din spatele spuse.ro (pare rău, nu vă ştiu numele)
- Johan
Cine mai doreşte, cine mai pofteşte, de asemenea… e binevenit! Ca invitat “special” aş avea o singură propunere şi anume Krossfire. Dacă binevoieşte să facă un drum până la Craiova, din partea mea e mai mult decât bine venit. Nu l-ar costa prea mult. Dacă ar alege un tren rapid, ar ajunge la ~70 RON cu drumul, iar cu un accelerat, ceva mai mult de 50 RON, dus întors, cu reducere pentru că e student
. Dacă se arată interesat, voi discuta eu cu el mai multe. Voi ce ziceţi?
PS : ăştia nominalizaţi, nici să nu vă aud că hâr că mâr.. dacă nu veniţi, o să mă supăr. Serios. În special cele 3 dom’şoare menţionate pe primele 3 locuri! Nu de alta, dar ştiu că aveţi antecedente!
PS2 : Pe tine cred că nu mai era nevoie să te menţionez aşa de explicit sau mă înşel
?
PS3: alte detalii nu ştiu nici eu, dar puteţi citi pe acest blog dacă-l urmăriţi mai des.

ma vere daca vine vre-unul dintre cei de mai sus ( inafara de cei din craiov ) sa imi zici si mie, sa citesc si eu 3-4 articole… ca sincer eu n-am auzit de ei :X spre rusinea mea :”>
Ultimul articol a lui Cristy2U este Craiova Blog? Oare trebuie sa imi schimb numele?
ora 09.02.2008
)
nu stiu daca apar…
Ultimul articol a lui the001girl este Octavian Paler – ” Avem timp “
din cei menţionaţi, doar Krossfire e din alt oraş, anume Bucureşti. Deşi la origini, e vâlcean. Restul, sunt craioveni
Edit: deh Ana, mă grăbi şi eu
chiar aşa, ora nu s-a stabilit?
suntem cunoscuti :X
)
Ultimul articol a lui the001girl este aberez…
cum as putea sa lipsesc?
simplu..joke. nu stiu, sper sa ajung, i’m a busy woman ce vrei!:)
Ultimul articol a lui Brown Sugar este convertiti
Merci de invitatie. Nu prea cred ca am cum sa ajung in perioada asta dar daca apare ceva you’ll be the first to know
Ultimul articol a lui krossfire este Prost da mult 3
chiar sarisem sa tip de ce nu ma chemasei, pana sa vad
cred ca vin.
vezi ca ai leapsa de la mine, aaa si cum adica nu ai vazut Matrix,biatch?
Ultimul articol a lui eQuilibru este Mesaj (declaraţie) de Sfântu’ Valentin- leapşa
Deh Ana, ce să-i faci! Voi n-aveţi nu ştiu câte sute de afişări pe fracţiunea de secundă, PR25 sau nu ştiu mai ce. Voi nu meritaţi să vă numiţi bloggeri!
) că tu vi şi-aşa când e vorba de bloggers meeting. ratezi tu ocazia să te mai tachinezi cu Cristi? neverrrrrrrr!!!!
)
Ruxy, busy ne-busy, mă supăr pe tine dacă n-ajungi. plus că ai 2 motive pentru care trebuie să ajungi, nu crezi? tu şi încă cineva.
Krossfire, spun sincer că mi-ar plăcea s-ajungi acolo. Vorba aia, o bere nu strică niciodată!
Oana, credeam că tu nici nu mai trebuie să fi invitată
şi da, n-am văzut Matrix. Mă inviţi tu să-l văd ;;) ?
Multumim de invitatie.
La mine este mai complicat pentru Sambata, sper insa sa poata ajunge colega de blog, inca nu am apucat sa vorbesc cu ea astazi, s-au ieri ca este deja 00:20.
P.S. ma cheama Dan
Ultimul articol a lui spuse este Fac pe prostii pe banii nostri
Ok, Dan. Atunci, o să iau legătura cu tine să discutăm să vedem ce şi cum. De data asta, mă implic şi eu mai mult decât data trecută. Poate poate o ieşi un meeting şi la Craiova ca prin alte părţi.
Cam putina lume?
De ce asa putina?
Ultimul articol a lui Andu este In adancul sufletului
Mai sunt şi alţii, doar că pe ăştia i-am invitat eu explicit. Trag speranţe că vor fi prezenţi aproximativ 20 de persoane. Asta la o primă estimare. Acum, ce-o ieşi, aflăm sâmbătă.
Ce surpriza! Aceasta intalnire sa aiba loc exact in Pirates,locul unde merg mereu:d. Dar cum ai zis si tu, cred ca e cel mai cunoscut din Craiova(si cel mai dragut), nu stiu de ce ma mira! Oricum,distractie placuta!
în cazul ăsta, Flori (corectează-mă dacă nu te cheamă aşa) nu ai avea de ce să nu ne onorezi cu prezenţa. Greşesc?
[...] februarie, mi-aduc aminte cât lobby am făcut pentru a vedea pe cineva de la spuse.ro la Craiova Bloggers [...]