O dată cu creşterea popularităţii acestui fenomen social în internet, blogul şi blogging-ul au devenit din ce în ce mai importante, trezind interesul tuturor. De la copii care abia ştiu să scrie corect, până la corporaţiile care se joacă cu milioane de dolari, toţi deţin cel puţin un blog. În definitiv, de la ce a plecat totul? Această formă de publicistică, s-a dezvoltat în primul rând având la bază ideea scrierii de articole personale, postate la diferite adrese. De aici, imaginaţia fiecăruia era limita posibilităţilor.

Uşor uşor, s-a trecut de la jurnalele online, la adevărate afaceri, producătoare de venituri tentante. Exact ca în viaţa de zi cu zi, şi în acest mediu virtual lucrurile au fost exagerate. Puţin mai mult de-atât chiar.

Rezultatul au fost blogurile de nişă. Bloguri unde se scrie strict despre un anumit subiect, având un public ţintă bine determinat, o optimizare agresivă pentru motoarele de căutare, cât şi de o publicitate în medii care asigură vizitatori.

Un adevărat El Dorado modern, blogging-ul atrage pe zi ce trece tot mai mulţi curioşi. De cele mai multe ori, se dovedesc însă pierde-vară care din lipsă de ocupaţie fac zgomot inutil, de cele mai multe ori intoxicând motoarele de căutare cu rezultate neverosimile.

Bun, şi dacă blogging-ul de joasă speţă este caracteristic celor care se plictiseesc, atunci ce facem cu cei care îşi fac un scop din a face viaţa grea altora? Sau cu cei care scriu tot felul de tâmpenii pe un wordpress trântit la nimereală mai ştiu eu pe unde şi apoi împânzesc paginile cu adsense şi felurite reclame.

Toată lumea se revoltă când vine vorba de cenzură şi de limitarea exprimării. Într-adevăr, este cel mai tâmpit mod posibil din câte au existat vreodată pentru a-i închide gura celui care vorbeşte prostii, folosind cenzura.

Ei bine, uneori mai e nevoie şi de aşa ceva, fiindcă pe zi ce trece mai aud de câte un wanna-be de-ăsta care pur şi simplu se face de râs cu gramatica (sau mai degrabă zis agramatica lui) sau care vrea în decurs de o lună, două să concureze la postul de cel mai bogat om, cot la cot cu Donald Trump sau cine ştie ce şeic musulman. Şi toate ăstea, fără să depună prea mare efort. Doar să deţină şi el acolo, un „blog” unde să abereze şi lumea să-l răsplătească înzecit.

Îmi displace total să văd un blog menit să scoată bani în cel mai nesimţit mod cu putinţă. Îmi displace atât de mult încât mă rezum la a vă spune că îi putem compara pe cei din spatele acestor „publicaţii” cu emo-rapperii pe care zi de zi îi poţi vedea făcându-şi veacul pe străzile Craiovei. Da, exact, aceia care se cred mai importanţi decât sunt sau care stau şi critică în stânga şi în dreapta, fără a se uita o clipă în oglindă.

E grav oameni buni, realizaţi asta! E grav să vezi cum se închină cu două mâini la cecurile de la Google, fiind în stare pentru asta să apeleze la nesimţire, certuri, scandaluri, spam şi de multe ori la plagiat de cea mai joasă speţă.

Să fie oare online-ul românesc o oglindă a societăţii în care trăim?