1 Aprilie

By , 1 - April - 2008 19:32

Azi după cum bine ştie tot poporu’ a fost 1 aprilie. De ceva vreme mă gândeam ce farsă ar fi frumos de făcut. Iniţial, m-am gândit să vorbesc cu un prieten să-l sune pe tata şi să se recomande ca fiind de la poliţie. Ideea era să-i dea vestea că sunt căutat pentru că am făcut ceva măgării pe net. Da’ cum îl ştiu că nu prea gustă glumele, am zis pas. Trebuia totuşi, conform tradiţie să păcălesc pe cineva, cumva. Şi cum luna asta se fac 6 luni de când am deschis acest blog, parcă era păcat să nu mă folosesc de el. Idei care mai de care mai trăznite: 404 ciudat, redirect 302 spre alt site/blog, vreo eroare amuzantă, o temă nouă, o însemnare în care să anunţ ceva imposibil (emo-related), etc. Şi din toate ăstea, ce putea fi mai tare decât farsa asta? Nu de alta, da’ mizele erau mari :D .

Cum s-a născut această glumă? Păi ca mai toate ideile mari :D Nu, nu pe budă, la oră. Şi cum stam eu aşa frumos în bancă, tolănit şi plictisit, mi s-a aprins un beculeţ. Am luat telefonul şi am trimis un mesaj : “Ghiceşti unde sunt eu acum?” . Răspunsul a venit în scurt timp : “Hmm… acasă?” . Nu, nu eram acasă. “În intercity-ul de Bucureşti”. N-a mers, da’ mi-am intrat bine în rol şi m-am făcut credibil! Uşor uşor, am văzut că merge treaba şi o dată ajuns acasă, am scris însemnarea anterioară. Pozele sunt făcute în Craiova, lângă Catedrala Sf. Dumitru, chiar dacă numerele maşinilor sunt toate de Bucureşti (dacă vă uitaţi cu atenţie, pe o maşină e scris un număr cu prefix de Dolj). Prima şi-a dat seama Oana, care scrie pe Dulce-amarui, care m-a luat la bani mărunţi : unde eşti, cu ce ajunsăşi acolo, cât făcuşi de la Gara de Nord până la Universitate, când pleci, stai că vin şi eu acolo, bla bla-uri). Asta e, busted!

Apoi, Markus şi-a mai dat seama, da’ la rugămintea mea a continuat să pară “neştiutor”, ca să nu-şi dea şi restu’ seama. Cristina la un moment dat intrase în panică (destul de urât) aşa că am fost nevoit să îi spun şi ei că e o farsă :D Tare curios sunt ce faţă o fi făcut :lol: .

În secunda de faţă, Dida încă mă invidiază, Arinia e ferm convinsă că atunci când a vorbit cu mine la telefon eram în tren şi nu mai aveam baterie, iar Cosmin a început să bănuiască ceva. Îmi pare rău să vă dezamăgesc, da’ din păcate la ora asta sunt pe canapeaua mea, cu laptopu’ în braţe şi nu în tren spre Galaţi sau Bucureşti. Sper să nu vă fi supărat.

Ruşâne ălora care nu şi-au dat seama că pozele erau făcute în Craiova :P !!

În altă dezordine de idei, se pare că Google a fost mai vrednic anul acesta ca oricând. Vă puteţi şi voi convinge.

trafictrafic

Later edit :

(23:10:04) Cătălina Grăuraş: stii ce
(23:10:16) Cătălina Grăuraş: erai in stare de o chestie ca asta
(23:10:27) Cătălina Grăuraş: asa ca farsa e foarte …
(23:10:30) Cătălina Grăuraş: credibila
(23:10:29) A.Faith: cel mai frumos compliment făcut vreodată :lol:

13 Responses to “1 Aprilie”

  1. Dida says:

    Ok, mă întorc la somnul meu acu. Nu te mai urăsc :) )

  2. barba says:

    am dat click pe fraiere si nu erau thumbnails, autobuzu` am vazut ca e de craiova da` m-am gandit ca asa sunt si in bucale :)
    am avut niste dubii la inceput, da` pe parcurs am crezut, then i saw “Moldova” wtf he ain’t going that far …

  3. A.Faith says:

    :) ) Dida, mă simt mai bine :P
    Barba, aici a fost greşeala mea, că n-am scos linku`. oricum, n-a fost lăsat aşa decât puţin. ţin să te contrazic, chiar am de gând să văd Moldova în cel mai scurt timp posibil. varii motive.
    Cosmin (BlackNight) i-am sunat pe câţiva şi le-am spus că sunt în Bucureşti. Apoi am scris însemnarea anterioară şi am continuat să susţin că sunt în tren. e o adevărată poveste. oricum ar fi, am râs cu lacrimi pe ziua de azi :) )

  4. Zeffy says:

    si eu care te asteptam in gara :(

  5. CrissA says:

    Zeffy stai liniştit, nu erai singurul care ar fi rămas aşteptând în gară :) ) Iniţial a vrut să mă pună şi pe mine în aşteptare dar aşa cum Gabi a spus deja, m-am panicat urât ^^ Ca să vă daţi seama cât de urât, s-a lăsat cu plâns :) ) Asta e, I got punk’d!

  6. Markus says:

    la dracu pozele alea 2 puse de gabi se vedeau de la o posta ca sunt facute in craiova. primul comentariu la articol (care e lasat de mine si moderat de el) asta spunea: “pozele sunt din craiova” :)

    oricum imi pare bine ca ati fost punk’d >:)

  7. Oana says:

    ehh, eu una mi-am dat seama , iar pozele …. i le-am cerut să le văd mai bine , nu prea semăna a Bucureşti , eu îl străbat în lung şi în lat …şi până la urmă i-am spus că …nu prea e adevărat ceea ce tot susţine el

  8. A.Faith says:

    you’ve been punk’d :D
    bine oana că eşti tu şmecheră şi ţi-ai dat seama :) )

  9. barba says:

    pozele erau irelevante, e plin internetu` de poze din capitala …

  10. A.Faith says:

    da, dar tu crezi că eram berbec să le iau de pe net? dracu’, erau la doar un google distanţă!

  11. Kyoushi says:

    geniala farsa gabi :) ) felicitari

Leave a Reply

Panorama Theme by Themocracy