Cetatea Râşnovului
N-am văzut pe unde am fost prin ţară mai multe cupluri la un loc decât în cetatea Râşnovului. Deşi este un obiectiv turistic datorită importanţei sale şi vechimii, locul oferă o splendidă panoramă a zonelor din jurul acestei cetăţi: Bucegii, cu crucea de la Caraiman, castelul Bran şi oraşul Braşov.
Dar cum ne aflăm tot în România, aceleaşi probleme specifice :
-
plăteşti intrare ca să te plimbi
-
baruri
-
kitch-uri făcătoare de bani (monştri, măşti, fluiere, etc.)
Cetatea Râşnovului este unul din locurile ălea în care ţi-ai dori să locuieşti un timp, după care să-ţi prelungeşti şederea. Accesul se face pe un drum pietruit, doar pietonal momentan, fiindcă la intrare eşti oprit de o barieră mai veche decât istoria. Toate astea deoarece sus, la intrarea în cetate se lucrează la pietruirea drumului. O idee bună, deoarece astfel se păstrează farmecul medieval al acestor locuri.
Deşi este un simbol istoric care merită vizitat datorită aerului pe care îl păstrează, termopanele nu ai cum să nu le observi. Stau şi mă gândesc ce-o fi fost în capul celor care au această cetate în grijă? Care e legătura dintre epoca medievală şi termopanele din ziua de azi, simbolul modernismului post revoluţionar românesc, importat din Vest în cel mai idiot mod cu putinţă.
Ca peste tot, există un preţ pentru a putea intra acolo. 5 Lei mai exact, pentru a vedea o frumoasă panoramă a împrejurimilor, pentru a servi ceva la terasă/bar ori sau pentru a cumpăra câteva aşa-zise suveniruri.
La vârsta de 17 ani, aveam pretenţia că ştiu semnificaţia cuvântului „suvenir”, dar se pare că de curând a fost reinventată roata. Ce vreau să spun cu asta? Deoarece comercianţii consideră un fluier sau o mască prost realizată un suvenir la care mă voi uita cu plăcere peste câţiva ani (buni) şi voi spune: băi, pe-ăsta l-am luat de la Râşnov, după care îl voi şterge de praf şi-l voi pune alături de alte obiecte asemănătoare (dacă nu chiar identice) privindu-le mândru.
Spuneam puţin mai sus că am văzut foarte multe cupluri. Într-adevăr, aşa a fost. Şi nu era nici Valentines Day şi nici Dragobetele. Să fi realizat oare românii că pentru a iubi nu ai nevoie de o zi specială? Puţin probabil, însă mie îmi place să fiu optimist şi nu de puţine ori idealist aşa că o să mă gândesc cu plăcere la imaginile care mi-au rămas în minte.
Adevărul e că pentru braşovenii dornici de plimbări nu foarte scumpe în afara oraşului, e mai uşor să dea o fugă până la Râşnov, să petreacă câteva ore în compania persoanei iubite, să se relaxeze, decât să mănânce nu ştiu ce mâncăruri sofisticate în Poiană sau mai ştiu eu pe unde.
Singurul minus pe care nu l-am putut trece cu vederea a fost că deşi terasa/barul îşi păstrau iz-ul medieval, vitrinele şi termopanele te ţineau ancorat în realitate. Ce mai lipsea de acolo? Un hotspot. Poate că sună aiurea pretenţia mea, însă recunosc sincer că era o locaţie numai bună de live blogging. Şi chiar fără, n-aş fi spus nu la câteva ore petrecute acolo alături de cineva drag în compania căreia să scriu câteva rânduri: un articol, o poveste sau chiar o descriere a ceea ce văd şi simt.
Poate cu altă ocazie, deoarece Cetatea Râşnovului a trecut pe lista locurilor unde vreau să mai ajung în viitorul apropiat. Din varii motive.
Marketing romanesc!
JimmY’s last blog post..Inca o curatenie in FeedReader
eu nu vad nici o problema daca se plateste intrare… (si eu am dat 10 lei acum 2 luni!) cata vreme din banii aia renoveaza/intretin cetatea, sunt multumita sa ii dau. mie imi place foarte mult locul ala (muuuuult mai mult decat branul) si cred ca merita banii. dar sa mor daca am remarcat terasele alea
si prietenul meu se plangea de ele, dar acum vreo 2 ani cand am fost prima oara probabil eram prea absorbita de peisaj ca sa le vad…
(a doua oara am ajuns pe noapte aproape, se inchidea, deci nu mai era nimic deschis)
Jen, mi-ar fi plăcut pentru banii ăia pe care i-am dat să fi mers un ghid cu noi să ne explice ce-a fost acolo, să ne spună o poveste, nu să dăm nişte bani şi să ni se spună: în x minute vă întoarceţi aici să plecăm. fiecare face ce vrea. termopane la o cetate aşa veche numeşti întreţinere? eu numesc bătaie de joc, sincer.
ghid asa ieftin, slabe sanse… si nicaieri pe unde am fost eu (in Ro. sau afara) nu se fac tururi cu ghid fara un grup maricel (15+, 20+…). iar ghidul pentru grupuri mici e scump rau. ce e naspa la noi e ca nu exista audioghiduri ca prin alte parti. dai 3 euro si ai cutiuta care iti povesteste, nici nu trebuie sa stai cu turma ca sa auzi ce spune ghidul…
mie nu mi-a zis nimeni nimic cand am fost acolo. prima data am dat banu’ si ne-am plimbat linistiti cateva ore (nici termopanele nu le-am remarcat, sorry, poate-s noi… da’ de acord, asta e naspa, puteau macar sa le faca mai… ca lemnul). a doua oara ne-a lasat paznicul sa intram pe gratis (se inchidea in 10 minute), dar dupa aia a aparut sefu’ si-a trebuit sa platim. asa ca ne-am conformat si am putut sa stam cat vrem… arata foarte misto noaptea.
eram 32 de persoane, deci nu eram puţini. plus că la intrare era o coadă destul de mare, ceea ce îmi spune mie că nu era o mare pierdere financiară dacă se obosea cineva să ne explice şi nouă ce vedem acolo şi aşa mai departe. Jen, o să-ţi trimit pe mail nişte fotografii cu termopanele ălea dacă le găsesc, să vezi la ce fac referire exact.
in cazul asta, probabil pur si simplu n-aveau ghid (sau trebuia sa faci rezervare in avans, ca am mai vazut si asta). pe la noi logistica ne omoara… adica am vazut multe variante la chestia asta cu ghidul (mergand in excursii in strainatate cu grupuri mari), dar peste tot scria mare si clar ce tre’ sa faci… ori ca trebuie sa anunti din timp, ori ca pentru grupuri de peste n oameni, ori ca nu se poate si asta e… plus ca la noi notiunea de pliant sau harta cu obiectivul turistic nu exista.
(sa vezi ce distractiv e la histria, unde e o cetate maaaare si pustie, doar niste semne din loc in loc cu ‘aici erau baile’ etc.)
Jen’s last blog post..bookish
păcat de obiectivele turistice nevalorificate. avem o ţară frumoasă, dar nu ştim s-o prezentăm şi nici s-o-ntreţinem.
Salut
La 01.08.2009 am trecut şi eu pe acolo. Drumul l-au terminat de pietruit iar taxa e 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii; înclin să cred că ar putea face mai mult cu încasările pentru cetate (ghid, întreţinere,ş.a.m.d.). Din păcate, peste tot în ţară se ivesc colţii paraginii,delăsării cum sounea şi Jen de Histria. Acelaşi lucru se observă pe Transfagăraşan şi Lacul Vidraru, plus multe gunoaie, la propriu.