A venit toamna

By , 19 - September - 2008 16:14

Între un upgrade de wordpress, 2 deadline-uri, o fereastră de Pidgin şi un TV pus pe mute (nu am găsit decât telecomanda de la STB, iar eu din pătură nu mă mişc acum), mi-am adus aminte de ce urăsc eu toamna. Şi am pus Firefox-ul iar în full screen şi m-am apucat să scriu DE CE URĂSC EU TOAMNA:

În primul rând, o urăsc pentru că se termină vara. Şi pentru că se termină vara, în general se termină şi vacanţa de vară. O dată cu asta, se termină libertatea totală de a-mi face programul aşa cum vreau eu. Nu mai pot sta până la 4-5 dimineaţa, pe răcoare, să scriu ceva inteligent. Trebuie s-o fac de preferat înainet de ora 12, altfel, o să-mi fie chinuitor de greu să mă trezesc devreme (ora 8 e foarte devreme pentru mine) şi apoi să pleci la şcoală.

Şi dacă se termină vara, se duc şi serile în care te sufoci de cald în casă şi te scoate canicula la o bere rece, cu prietenii la vreo terasă. O terasă unde de obicei îţi dai seama cel mai bine de caracterul unui om. Fiindcă adevăratele prietenii nu se leagă la nevoie. Atunci se arată cât de săritor sau fraier (nu pun egal între cei doi termeni) este un om, nu cât îţi e de prieten.

Se duc serile în care ajungi dimineaţa acasă, din varii motive. Se duc planurile de trip la mare, gagicile îmbrăcate sumar pe stradă, ştrandurile şi bătăile cu apă. Se duc, până la anu’, şi le iau locul planurile de trip la munte, tipele înfofolite până în gât, umbrelele şi mai târziu, bătăile cu bulgări. Au ăstea rolul lor, dar nu se compară cu vara.

Se duc şi distracţiile ălea… aşa zisele iubiri de-o vară. Am auzit în ultimele zile de atâţia care şi-au dat papucii, pe motiv că nu mergea treaba cum trebuie. Da’ astă vară la ştrand, era frumos, nu? Sau la mare? Era… dar ce mai contează, acum nu mai merge, nu mai e acelaşi lucru. Nu mă afectează prea tare chestia asta, mă bucur prea mult de libertatea pe care mi-o oferă postura de om liber. Excepţie fac momentele când pun capul pe pernă seara, înfofolit de vreo pătură cât mai groasă. Singur. Şi am un pat mare.

Chestia asta îmi aduce aminte de povestea aia pe care mi-o spunea învăţătoarea în clasa I, cu stejarul şi vrejul de fasole. Ultimul se lăuda că el a crescut într-un an, cât stejarul în 20, iar când a venit toamna acesta s-a uscat, iar stejarul a rămas. Am mâncat la fasole anul ăsta…

Nu în ultimul rând, urăsc toamna pentru că am amintiri neplăcute din această perioadă a anului. Indiferent cât de mult timp trece de-atunci, nu pot să uit ce s-a întâmplat acum câţiva ani cu mama în perioada asta a anului. Nu intru în detalii.

Cert e că eu asociez toamna cu o perioadă nasoală a anului. O perioadă în care nu-mi prieşte deloc. Mi-e dor de-astă vară…

foto 1, 2

5 Responses to “A venit toamna”

  1. Memo says:

    Du-te ba! :) )
    Mie imi place toamna. II readuce pe oameni cu picioarele pe pamant.

  2. A.Faith says:

    hate it! există şi alte modalităţi mai bune de a aduce pe cineva cu picioarele pe pământ. cafeaua spre exemplu :D

  3. Andra A says:

    Subscriu, subscriu si…din nou..subscriu…
    2. vezi un mic dezacord : să-mi fie chinuitor de greu să mă trezesc devreme (ora 8 e foarte devreme pentru mine) şi apoi să pleci la şcoală. ;) )
    3. ce spuneai tu de postrile triste?:P

    Andra A a scris ultima oară: Dacă…chiar dacă…doar dacă…

  4. dheo says:

    Ai dreptate, dar esti de parere ca scoala impune un orar? Aspru, dar util mai tarziu. Am scris un articol pe tema asta (ca sa spamez putin).

    dheo a scris ultima oară: Mondenii

  5. Oana says:

    Chiar asa e :) toamna e rece , e trista.. aduce a melancolie. Nu mai exista entuziasmul verii, e doar lenea si lipsa de chef.

    Oana a scris ultima oară: goodbye .

Leave a Reply

Panorama Theme by Themocracy