Urăsc acele momente de “approach” într-o relaţie de prietenie cu cineva. Fiecare se poartă cu mânuşi, încercând să urmeze nişte tipare idioate. Hate them. Just hate them. Nu pot decât să fiu de acord cu cele scrise pe Empower, pe care îmi permit să le citez:

Cand e vorba de suflet, aplica principiul abundentei. Da, si dupa ce dai, ofera. Nu exista niciun fel de cont, banca sau pusculita in care sa strangi vorbe bune nespuse, complimente neadresate, imbratisarile si mangaierile neoferite si apoi sa primesti dobanda pe ele. Daca nu le dai, nu le mai ai. Le pierzi si tu, le pierde si celalalt, le pierde si universul.

Şi ce poate să fie mai rău decât un “approach” foarte precaut, în colaborare cu alţi factori externi, restrictivi? Poate cu ocazia asta îmi fac şi eu curaj şi public ceva scris pe la munte… că deh, acum e un moment oportun.

Ce nu face omu’ la 3 noaptea în încercarea de a se calma.

One Response to “Gând la miezul nopţii”

1. Dida says:

   7 - November - 2008 at 10:20

   Cel puţin la partea de purtat cu mănuşi… E o chestie cu două tăişuri. Poate fi pentru că nu se cunosc bine încă şi dacă te apuci să fii sincer şi să-i povesteşti nu ştiu ce păţanie, poate îi trezeşti celuilalt nişte amintiri neplăcute sau răni temporar vindecate.
   Apoi e chestia că încrederea nu prea există atunci, tre să ai răbdare.
   Tăişul celălalt e că poţi ajunge să pari artificial sau să izbucneşti deodată să fii cum eşti, adică să fie foarte diferit de forma ta “cu mănuşi”.

   Dida a scris ultima oară: Ad

   Reply