Întrebare retorică
De ce atunci când cineva primeşte critici (pe bună dreptate, nu mă refer acum la acele atacuri nefondate), de cele mai multe ori se enervează şi se crede fie Zoso, fie alt personaj din viaţa de zi cu zi, blamat de toată lumea?
De ce nu încearcă, măcar pentru o secundă, să creadă că restul au dreptate? Hai, când îţi zice unu’, ai impresia că are ăla ceva cu tine. Când îţi zice altu’, iar la fel. Dar când deja există o mulţime de alte persoane care susţin acelaşi lucru, nu îţi pui pentru o clipă întrebarea: bă, da’ ăştia sunt toţi tâmpiţi sau numa’ io am ceva?
cand doi iti spun ca esti beat te duci si te culci.