Şi totuşi…
Sunt dezamăgit. Sunt dezamăgit de faptul că există o discrepanţă extraordinară între ceea ce spun nişte necunoscuţi (dar mulţi) şi ceea ce spun nişte persoane apropiate (dar puţine).
Ce-ar trebui să cred când cineva din afara familiei, cu care colaborez, îmi spune: „felicitări, foarte bună iniţiativă! caută-mă să discutăm despre asta mai multe, poate îţi pot oferi un loc de muncă” ?
Ce-ar trebui să cred când cineva din familie îmi spune, cu privire la colaborarea amintită anterior: „neah, nu te duce, sigur e ţeapă. Mai bine du-te şi învaţă la franceză” ?
Ce-ar trebui să fac atunci când cineva care spune clar şi răspicat, că îmi vrea binele, îşi imaginează viitorul meu într-o manieră diferită faţă de cum mi-l imaginez eu: un job care nu oferă nicio perspectivă de evoluţie, care se poate înlocui oricând cu munca unui robot?
Ce-ar trebui să fac atunci când cineva crede că toată munca mea e o pierdere de timp, că toţi cei care îmi apreciază rezultatele sunt nişte pierde-vară care freacă menta toată ziua pe internet?
Ce-ar trebui să fac atunci când găsesc consolarea şi sprijinul de care am nevoie în braţele ei şi nu în discuţiile din familie?
Sunt convins însă de faptul că o să găsesc eu într-un final, o rezolvare şi la această problemă. Nu mă dau eu bătut aşa uşor. Totuşi, sunt unele lucruri pe care nu vrei să fii nevoit să le faci, alegeri în faţa cărora nu vrei să ajungi. Şi totuşi… dacă e nevoie…
În strânsă legătură cu aceste întrebări (retorice), am citit mai de mult un articol recomandat de Krossfire, pe Metropotam.
Însemnare de la miezul nopţii, în loc de somn.
Eu cred ca viitorul e in mainile noastre. Ar trebui sa ii apreciezi pe cei care te sustin si in acelasi timp sa respecti parerile celor apropiati. E bine sa asculti sfaturile lor, ceea ce nu inseamna ca trebuie sa le si urmezi. Mai urat spus: “Zici ca ei si faci ca tine”
Anku a scris ultima oară: Vaca sau foca?
Ce ar trebui? Buna intrebare! Raspunsul il poti da doar tu. Eu te inteleg si imi dau seama de contradictiile din viata ta, dar mai ales de faptul ca aceste contradictii exista acum si vor exista si peste 1000 de ani. Acesta este motivul pentru care m-am implicat in proiectul Avantaj la start.
Sunt sigura ca vei afla multe raspunsuri, daca vei obtine un DVD al acestui proiect. Viziteaza blogul proiectului: avantajlastart.net
Multa bafta!
Simona a scris ultima oară: De la infractiune la pictura
Anku, atitudinea asta am adoptat-o şi eu. Şi ştii care-i cel mai tare lucru
? că am învăţat-o de la ai mei 
Simona, ştiu proiectul, bine că mi-ai adus aminte de el, că am nişte lucruri de spus cu privire la el. Avantaj la start cu “failure at launch”
Eu am incetat sa mai ascult cum considera altii ca trebuie sa imi conduc viata. Eu iau deciziile si trag dupa ele (faza asta e numai asa de scris frumos, ca nu cred ca am de ce sa regret vreo decizie).
Esti un fericit (asa cum am fost si eu si alti cativa) ca ai gasit “acel ceva” pentru care merita sa muncesti, drumul pe care sa il alegi. Sunt multi care trec din job in job si nu au nicio pasiune, altii am stiut imediat ce dorim si am calcat puternic pe poteca in cauza.
Discuta cu cei care te asculta si ia-ti singur deciziile. Esti un copil destept si pana acum nu vad sa fi facut tampenii. Stii deja pas cu pas pe unde ai dori sa mergi, da-i bataie si mai lasa opiniile altora. Unii sunt pur si simplu prosti, altii doresc sa te protejeze prin solutii simple si testate. Astia sunt parintii si trebuie sa le respecti intentiile frumoase, dar nu iti jerfi visele nici pentru ei.
Odata ce ai alegerea clara in minte anunti trupa si gata. Vor fi discutii, pana vor vedea ca nu esti chiar idiot si ca merge. Dupa ce ai primele succese notabile in noul drum, sa vezi ce bine li se va parea totul
Dojo a scris ultima oară: Da’ de ce să donez organe?
Poate ca niciodata celor din familie nu le-ai acordat atata importanta cat ai acordat muncii tale. Poate ca unul din membrii familiei tale nu stie mai multe decat stie blogul asta!
Te-ai gandit? Cel putin ai mei nu au idee despre ceea ce fac, stiu doar ca “fata lor isi pierde tot timpul pe internet”.
Eu insa, nu le spun de proiectele mele. Atunci cand vor aparea rezultate vor afla singuri. Pana atunci distribui importanta atat lor cat si jobului sau a lucrurilor pe care le fac.
flory16 a scris ultima oară: Fanboys (trailer)
Da Dojo, şi eu am ajuns la tot la concluzia asta, că atunci când faci o alegere şi îţi asumi consecinţele, o faci mai reponsabil decât atunci când te iei după mintea cuiva. Din păcate, nu toţi sunt de acord cu acest concept şi de ei (încă) mai depind.
Deşi încep să-mi fac o idee despre ceea ce-mi place şi ceea ce vreau să fac pe viitor, nu mă dau la o parte de la a încerca şi “altceva”, pentru că se ştie niciodată de unde sare iepurele. Am avut destule exemple (în viaţa de zi cu zi sau chiar în familie) de persoane care o dată ce n-au mai putut face ceea ce s-au pregătit, au realizat că în viaţă nu-i bine să ştii să faci doar un lucru.
Mersi pentru toate încurajările
Flori, uneori mi-aş dori ca ai mei să nu ştie de acest blog şi de niciun alt proiect de-al meu. Mi-ar oferi mai multă independenţă acest lucru şi m-ar scuti de a explica de la zero nişte concepte cărora nu le dau oricum importanţă. e cam nasol să vorbeşti de nebun cuiva să-i explici pe îndelete ce şi cum, iar concluzia pe care să o tragă e că ceea ce faci tu e o pierdere de timp. Dacă e aşa, atunci şi a explica asta e la fel şi… cum time managementul e o problemă spinoasă, tăiem şi noi de unde putem pierderile.