Azi

By , 13 - November - 2008 19:04

Am o dispoziţie proastă şi n-o să scriu prea mare lucru.

După o noapte albă şi plină de chestii care m-au făcut să mă gândesc la rolul meu în viaţa unor persoane, a urmat o zi de căcat. Ştiu, „tell me something new”, dar prin zi de căcat rezum toată activitatea mea de azi, din toate punctele de vedere.

Azi n-am scris nimic aşa cum v-am obişnuit, mai devreme, pentru că n-am avut nici inspiraţia şi nici cheful, drept să vă spun. Am vrut să dau linkuri spre câteva articole care mi-au plăcut, dar sunt deja suficient de multe persoane care atunci când nu au ce să spună, dau linkuri. Nu, nu sunt împotriva acestui lucru (în totalitate), am făcut şi eu asta, însă… mă rog, ideea e că nu dau linkuri azi în lipsă de altceva mai interesant.

Tot azi, m-am gândit în continuu la o chestie pe care am citit-o ieri când am ajuns acasă pe messenger:

(19:48:28) Andra Agachi: deci domnule, sa stii ca blogul tau e primul si singurul pe care il vizitez dimineata la 7:P

Cred că e cel mai motivaţional lucru posibil. Ştiu, de la prea mult laudă o să mi-o iau în cap… oare? De ce nu pot face la fel şi alţii cu privire la interacţiunile din viaţa de zi cu zi dintre mine şi ei? Asta rămâne o întrebare fără răspuns. Ştiţi voi, în semn de pace, am să fac pe prostul şi-o să cred că nu există răspuns la întrebarea de mai sus.

Îmi permit să vă sugerez un album de muzică spre ascultare astă seară (şi nu numai):

Violent (2004) de la Jedi Mind Tricks.

Să tot fie vreun an de când îl ascult şi încă îmi mai place. Hai că ne-auzim mâine, că vine weekend-ul!

14 Responses to “Azi”

  1. Ionut Ciurea says:

    Da-ti 2 palme peste fata, uita de intrebarile “DE CE?” si pune in locul lor “CUM”.

    Stiu ce simti. Trust me, I know. Stai linistit, o sa se inrautateasca daca vrei sa iti indeplinesti visele.

    Si nu, nu ti-o iei in cap. Mai ales daca ai suficiente zile de caca…..o. :)

    Ionut Ciurea a scris ultima oară: Stim mai multe decat… stim

  2. A.Faith says:

    Mersi de comentariu Ionuţ :) mă bucur că ai avut curiozitatea să vezi ceea ce scriu (şi aici).

    O să meditez asupra acestui lucru, că altceva mai bun în secunda de faţă nu prea aş avea. Ah… scuze că am întârziat aşa mult cu reply-ul ăla. Promit ca astă seară să continui discuţia iniţiată pe linkedin. am multe să-ţi povestesc.

  3. Gabi….mi-ai lasat un comment! Iti raspund si eu cum acelasi: bem?

    Catalin Buzatu a scris ultima oară: Probleme de limbaj…

  4. scuze pentru gresala gramaticala: *cu acelasi

    Catalin Buzatu a scris ultima oară: Probleme de limbaj…

  5. Ionut Ciurea says:

    Gabi, lasa meditatia si pune lucrurile sa se intample! Adica actiune. :) E buna si meditatia, normal, sa actionezi fara sa gandesti inainte nu e bine.

    Nu-i bai cu reply-ul ala, cand gasesti timp si energie. Nu fug nicaieri. :)

    Ionut Ciurea a scris ultima oară: Stim mai multe decat… stim

  6. Andra A says:

    Agachi, nu Agaci:P

    Andra A a scris ultima oară: Melodia de marţi

  7. A.Faith says:

    Cătăline, cu prima ocaziune, bem :D

    Ionuţ, ideea e că pe există pe parcursul a 24 de ore timpi morţi, precum perioada dintre momentul în care te pui în pat şi până adormi, mersul pe jos până la şcoală (sau oriunde altundeva), unele ore (din cale afară de plictisitoare) când altceva mai bun nu ai de făcut decât să… meditezi. oricum, nu-s eu genul de om care să prefere vorbele în defavoarea faptelor.

    Andra, mii de scuze pentru greşeală. Am corectat şi-am băgat la catastif, ca să nu se mai întâmple de-acu’nainte.

  8. Virgil says:

    Nici eu nu sunt intr-o dispozitie prea buna, asa ca nu am cuvinte de incurajare. Sa speram ca vor veni si zile mai bune…

    Virgil a scris ultima oară: Jeff Dunham’s Very Special Christmas Special

  9. A.Faith says:

    lasă Virgil, că te-ai recompensat cu o idee de discuţii/articol. nu de alta, dar în secunda de faţă, discutam cu cineva pe Y!m despre nişte probleme pe care le are şi dacă iniţial am fost tentat să-i zic “ţi-am zis eu” sau să-ncep cu sfaturi…. am ales de data asta altă cale :) sunt curios dacă am făcut bine.

  10. Anku says:

    Sa stii ca si eu iti citesc blogul de cateva zile incoace :D E drept, nu la 7 dimineata (la ora aia imi beau cafeaua cu familia), dar la 9 sigur sunt prezenta :) (chiar 8:40 azi) :D

    Anku a scris ultima oară: Vaca sau foca?

  11. A.Faith says:

    Mersi mult Anku (presupun că te cheamă Anca, nu?). Nu prea contează aşa tare ora la care-l citeşti… pentru mine contează mai mult că-l citeşti :)
    ia zi, cum merge cafeaua cu blogurile? mai bine decât cafeaua cu ziarele?

  12. Anku says:

    Urasc ziarele, deci, da! Mut mai bine ar merge daca as putea si fuma in timp ce citesc. Pacat ca nu pot sa fumez in camera. Pana ma mut la casa mea ma multumesc sa alternez cititul blogurilor cu fumatul ;)

    Anku a scris ultima oară: Hobby(s)

  13. Anku says:

    Si da… ma cheama Anca. Dar prefer prescurtarea de la Ancuta. Da, sunt o alintata :) )

    Anku a scris ultima oară: Hobby(s)

  14. A.Faith says:

    Ajungem la ideea discutată mai de mult într-un articol de-al meu, când propuneam un “mash-up” între ziare/bloguri/alte publicaţii şi mobile, astfel încât să putem citi în voie în timp ce suntem în mişcare sau într-un timp mort.
    Well Anca, welcome on my blog :P

Leave a Reply

Panorama Theme by Themocracy