Interzis pe Petre Ispirescu

By , 10 - December - 2008 6:02

Din ciclul „Hai să ne jucăm cu nervii oamenilor”, vă prezint poza de mai sus şi vă invit să remarcaţi semnul care vă atrage atenţia (adică ăla încercuit). Poza e făcută la intersecţia dintre Calea Bucureşti şi strada Petre Ispirescu, unde s-a introdus de curând o nouă regulă de circulaţie: interzis la dreapta. Aşadar, atunci când vreţi să ajungeţi în Rovine, mai bine căutaţi o altă rută, pe-acolo nu mai merge. Eu stau şi mă scarpin în chelie şi mă întreb aşa… de nebun: de ce au făcut chestia asta?

12 Responses to “Interzis pe Petre Ispirescu”

  1. Markus says:

    Adevarul e ca nu prea se mai putea circula pe straduta aia din ambele sensuri (mult prea multe masini oprite in strada + semafoarele de la capatul celalalt, la care stateai o vesnicie). Dar nu asta era solutia, putea fi alta mult mai buna.

  2. SlimR says:

    primul impuls a fost sa te jignesc, al doilea la fel, cred ca cedez dar mai rezist putin.
    intai iti explic: pe strada aia ingusta se parcheaza pe ambele parti ale strazii si se circula FOARTE greu. pe acolo treceau autobuzele 24 IN AMBELE SENSURI, autobuze din acelea – cele mai mari – de pe vremea lui ceasca.
    acum, stiu ca ai citit o gramada de chestii despre cum sa fii blogger tare, cum sa creezi controverse, sa atragi comentarii, dar sa emiti pareri DE OM PROST?!
    bloghere, partidu te vrea offline!

    LE: vezi ca e cam prost scriptul asta de “ultimul post de pe blog”

  3. A.Faith says:

    bun, acum m-am lămurit :)

    SlimR, aveţi partid? deja?

  4. SlimR says:

    ha?

    SlimR a scris ultima oară: Upgrade la Nevasta 1.0

  5. A.Faith says:

    ai zis că partidul mă vrea offline. aveţi partid?

  6. SlimR says:

    buna gluma, mai ales cand e raspuns la o gluma si tu ai impresia ca ai raspuns la ceva serios.

    dar hai sa nu facem tet-a-tet ca eu sunt putin mai inalt.

  7. Dan says:

    Am impresa ca se cam pisa impotriva vantului cu interzisul pe Ispirescu. In loc sa faca curatenie si sa nu mai opreasca masinile pe ambele sensuri, mai bine fac sens unic si aglomereaza pe la frigorifer, in fine, pana la urma ajungi in Rovine.
    Insa orice decizie ar lua de acum inainte este imposibil sa o egaleze in prostie pe cea cu schimbarea sensurilor intre Paltinis si Stefan cel Mare. Este monument de prostie ce au facut. Un copil de 5 ani daca l-ai pune sa aleaga el sensurile intre cele doua strazi ar vede ca nu are nicio logica cum au ales retarzii astea.
    Problema este ca au mai fost asa sensurile si iarna nu mai puteau masinile sa iasa in Carol I fiind panta pe Stefan cel Mare si trebuind sa dea prioritate pe o strada aglomerata. Dar s-a uitat.

    Dan a scris ultima oară: Schimb de experienta profesor-elev

  8. A.Faith says:

    ce spuneai SlimR, că sunt nebun? că am o problemă, nu-i aşa? ete bă, mai apăru unu’ ca mine ;)

  9. SlimR says:

    @afaith
    desigur, si e si impartial si nu are legatura cu pr-ul pe care il faci si l-ai facut tu peste tot la spuse.ro (dupa cum “spuse” chiar tu).

    @dan
    deranjez daca te intreb cati ani ai si daca stii ca schimbarea sensurilor pe paltinis/stefan cel mare se face de FOARTE multi ani, periodic, la fel cum s-a facut acum? Ca exista astfel de practici peste tot in lume si in unele locuri se schimba sensurile unici chiar in diferite intervale orare ale zilei?
    nu sunt expert in circulatie si nici urbanistica si daca as verifica nici voi nu sunteti. sunt niste oameni acolo la primarie care contrar conceptiei generale din romania nu iau bani chiar degeaba. chit ca nu sunt pregatiti special au niste ani in plus fata de noi de confruntare cu astfel de probleme si chiar daca nu stiu teorie macar au acumulat exeprienta.

    asa ca noi ne dam cu parerea ampulea 1) ca nu stim mai multe ca ei si 2) ca oricum tot ce vor ei fac.

    SlimR a scris ultima oară: Upgrade la Nevasta 1.0

  10. Dan says:

    Nu deranjezi.
    Am 34 de ani, conduc din 1996 si intre 1998 si 2002 am facut taxi. Am peste 250.000 Km facuti, jumatate cred ca sunt facuti in oras.
    Schimbul de sensuri se face periodic dar nu regulat, depinde de nivelul prostiei nu ca in luna X facem asa pana in luna Y, acum au revenit cu sensul dupa cativa ani.
    Aia de spui ca sunt pregatiti special sunt mai prosti ca mine fara sa fiu pregatit special, eu de cate ori fac dinspre Carol I spre Paltinis la dreapta stiu ca incalc legea, ei habar nu au ca obliga soferi sa incalce legea. Paltinisul este cu cativa metri mai in spate decat pe unde eu pot face dreapta, deci eu merg cativa metri pe sensul celor care vin spre Carol I, daca vrei sa faci corect la dreapta pe Paltinis trebuie sa faci un ocol de cativa zeci de metri si sa intorci la prima intrerupere de scuar si sa vi dinspre Rocada.
    Daca erau specialisti trebuiau sa stie ca oriunde soferul care urca o panta trebuie protejat, este atat de protejat incat cel care urca o panta si are pe partea lui un obstacol imobil poate sa il depaseasca fara sa fie considerata depasire si daca unul coboara si il loveste, cel care coboara se considera ca nu i-a dat prioritate celui care urca, desi asta din urma era pe banda celui care coboara.
    Ei bine, astea pe o strada cu un singur sens si care la un capat are panta si la unul nu, il pun pe sofer sa iasa din strada spre capatul aflat in panta unde trebuie sa opreasca pentru ca are de dat prioritate. Nu are logica, indiferent de scoala celor care au facut acest lucru.
    Imi dau cu parerea fara sa fiu specialist, daca gresesc pot sa fiu corectat si spun ca da, am gresit. Dar nu sunt de acord cu “ciocu mic” ca aia sunt specialisti. Avem dreptul toti la pareri, daca gresesti trebuie sa-ti dai seama ca ai facut-o, este grav cand persisti in gresala dar la fel de grav este sa spui la fiecare prostie pe care o vezi “lasa ca stiu ei ce fac, sunt specialisti”

    Dan a scris ultima oară: Schimb de experienta profesor-elev

  11. Lupul says:

    Eu sunt departe de a cunoaşte situaţia la voi şi motivul pentru care s-a pus sens unic pe strada aia dar eu unu chiar cred că cei ce aleg dirijarea traficului se pricep (nu mă refer la ăla cu şapca vopsită în alb) pentru că de fiecare dată când am nimerit câte un nou sens unic am înjurat autorităţile locale şi i-am trimis pe unde mi-a trecut prin minte dar de fiecare dată le-am respectat.

    E adevărat că în general te obligă la o rută alternativă dar cel ce gândeşte doar “tre s-o iau prin altă parte?” e îndreptăţit să fie un pic egoist dar e un pic antisocial. Ocolirea a 1 km n-a omorât pe nimeni dar de cele mai multe ori a făcut diferenţe imense în ore de vârf, pentru că, să fim sinceri, acolo doare cel mai tare.

    Înainte trebuie să fi fost probleme, acum mai sunt, sau cel puţin sunt la fel de frecvente? Dacă nu e clară calitatea deciziei.

Leave a Reply

Panorama Theme by Themocracy