Sibiu <-> Mediaş – Petrecerea de Crăciun
Aşa cum se obişnuieşte prin mai toate firmele care au avut un an bun, de sărbători se organizează o petrecere, unde se adună la o masă toţi angajaţii, începând cu directorii şi terminând cu portarii. Pentru mine, ca angajat nou, a fost oportunitatea perfectă de a cunoaşte oamenii cu care o să lucrez de-acum înainte. Referitor la aceste aspecte, o să puteţi citi mai multe pe blogul SN Deco, de îndată ce el o să fie sus.
Am plecat ca de obicei în grabă, somnoros şi enervat de vremea de-afară. Sâmbăta trecută a turnat cu găleata la Craiova şi a mai fost şi frig. Până aici, nimic neobişnuit, vreme de început de decembrie cu frig, precipitaţii şi rugăminţi de „dă doamne să ningă”. Pe drum spre Sibiu, am observat că spre deosebire de data trecută, vremea se îmbunătăţeşte şi se face frumos afară. Fără ploaie, fără zăpadă, fără nori, fără umezeală.
Am dormit puţin chinuit în tren, dar până la urmă m-am lăsat păgubaş, că la cât de comode sunt scaunele din Săgeata Albastră, mai bine stai treaz şi bagi cafea decât să te răstigneşti pe-acolo. Cu toate astea, am reuşit să fac vreo câteva poze drăguţe din tren:
În Sibiu mi-a fost dat să văd o chestie foarte interesantă: o gară aşa cum ar trebui să fie orice gară în România. Curăţenie, case deschise, oameni amabili, informaţii la îndemâna tuturor, pe înţelesul tuturor, livrate în format digital sau clasic, la ghişeu. Altfel spus, dacă vrei, se poate, că doar ăştia la Sibiu n-au trei c*aie 
.
Şi-acolo sunt ţigani, ca mai peste tot. Ba mai mult, pot să mă laud că am învăţat de la o ţigancă pe care am întâlnit-o acolo că familia e mai presus de orice. Avea în braţe un copil mic, abia dacă avea 2 ani, care se uita cum mâncam dintr-un sandviş făcut de mama. Imaginaţi-vă o mogâldeaţă care te fixează cu nişte ochi de pisoi (da, ştiu, nu-mi plac pisoii, dar analogia asta e cea mai potrivită) atunci când mănânci ceva.
Cum aveam geanta plină de aşa ceva (ăia care o ştiţi pe mama, cunoaşteţi că de la mine de-acasă nu pleci nemâncat, chiar dacă îţi doreşti chestia asta) am făcut „jumi-juma” şi le-am câştigat vreo 30 de minute de atenţie, în care am purtat o discuţie. Da frate, altfel spus, am discutat cu nişte ţigani nişte teme interesante, cum ar fi iubirea propriilor copii, curăţenia din gară, viaţa de zi cu zi din Sibiu şi de prin locurile ălea, traiul din România şi toate cele. Când mi-a venit trenul, m-am ridicat, am salutat şi-am plecat, fără alte acte de bravadă. Mi-a plăcut mult sentimentul pe care mi l-a oferit această conversaţie, acel sentiment că se poate.
În drum spre Mediaş, am avut compania unui tânăr (mai bătrân ca mine 
) din Sighişoara, care m-a ţinut de vorbă şi m-a făcut să mai uit puţin de emoţiile generate de prima petrecere de Crăciun de la primul meu job. Cum? Simplu: ne-am legat de cei din jur.
Aveam în dreapta nişte ţigani (alţi ţigani, ştiu) care mâncau seminţe, spuneau glume şi râdeau. Ah, da: şi ascultau manele. Evident, am fost deranjat de acest lucru, dar nu am făcut nimic să-i împiedicăm să facă ceea ce vor. Da, m-a enervat faptul că n-ascultau muzica aia la căşti, dar de ce să mă apuc să fac scandal? Eram în deplasare, iar ei nu-mi ziseseră absolut nimic, nici de bine, nici de rău.
Ne-au cerut ajutorul, le-am oferit ceea ce aveau nevoie şi un zâmbet în plus. Rezultatul? Au închis muzica de pe acel telefon şi s-au apucat să discute între ei. La un moment dat ne-au dat şi nouă voie să ne jucăm cu jucăriile lor, chiar dacă nu am cerut asta explicit. Şi uite-aşa a trecut ora aia de la Sibiu la Mediaş, mai uşor decât orice altă oră petrecută în vreun alt tren.
Nici în Intercity-ul cu care m-am dus la mare în vară nu m-am simţit aşa bine. Ştiţi de ce? Pentru că m-am coborât la nivelul lor şi i-am făcut să realizeze că acolo sus nu-i aşa rău cum se pare când priveşti lucrurile din perspectiva omului sărac, needucat şi supărat de problemele vieţii.Aşa-i omul, când are lipsuri, devine câine.
O dată ajuns în Mediaş, m-am despărţit de amicul pe care mi l-am făcut pe drum şi am urcat într-un taxi, pentru un drum până la hotelul unde aveam să fiu cazat. Binder Bubi, 4 stele, undeva la ieşirea din oraş, pe o colină care asigură o panoramă foarte interesantă a locului. Îmi pare rău că nu pot să vă arăt şi vouă ce-am văzut eu acolo, însă pot să explic pe îndelete sentimentele şi gândurile care mi-au trecut prin cap.
Mediaşul mi s-a părut un oraş întortochiat la prima vedere (ca mai oricare alt oraş în care mă duc decât o singură dată), care îmbină arhitectură veche (biserica ortodoxă, turnul radio) cu arhitectură nouă (sediul romgaz) într-o manieră care te face să realizezi că eşti în Ardeal. Pe scurt, nici prea prea, nici foarte foarte. Mi-a plăcut.
Totuşi, am fost în România şi până să ajungi la lux, trebuie să treci prin nămoalele care au devenit un brand, să accepţi şi peisajul dezolant al fostelor fabrici, mândrii ale neamului, ruine ale vremurilor apuse, dar care au fost compensate cu succes de toate micile şi marile plăceri (re)descoperite la Binder Bubi.
Trebuie să recunosc, a fost cel mai luxos loc în care mi-am odihnit creierii până acum. Poate voi v-aţi plimbat şi prin alte locuri şi sincer, vă felicit şi vă apreciez pentru asta. Mai mult, vă încurajez să scrieţi pe tema asta, să ne explicaţi şi nouă, muritorilor de rând, într-o manieră pe cât se poate de plăcută, cum e viaţa acolo sus.
Încă de la intrarea în hotel am fost întâmpinat cu un zâmbet larg de recepţioneră. Îmi pare rău că n-am apucat să stau de vorbă mai mult cu ea, părea o persoană drăguţă, deschisă la minte şi cu care aveai ce discuta.
M-am întâlnit cu şefu, acel om fioros care îi face pe toţi să tremure în faţa lui. Not. În 10 minute, s-a rezolvat cu cazarea, am primit cartela şi am fost în cameră. Baia curată, cu prosoape şi materiale igienico-sanitare noi, camerele spaţioase, luminoase, curate şi departe de ceea ce vezi în hotelurile sindicatelor româneşti prin diverse staţiuni, care mai de care mai urâte, neprimitoare şi învechite.
După o bine meritată baie şi-o relaxare de vreo oră şi ceva pe canapeaua moale din living, am coborât la restaurantul hotelului, unde începuseră invitaţii să se strângă. Cum era şi normal, întâi au ajuns cei din conducere, însoţiţi în marea lor majoritate de soţii. M-am simţit mic atunci şi m-am simţit oarecum străin de tot acel anturaj, fiind singur(ul diferit). Asta e, îmi fac mea culpa şi încerc să mă gândesc la faptul că data viitoare n-o să mai fie la fel.
Uşor, uşor, au început să se strângă toţi invitaţii. Cum spuneam şi mai înainte, de la primul la ultimul om din firmă. E interesant să vezi atâta diversitate într-un loc să vezi cum fiecare încearcă să facă o impresie bună: prin ţinută, prin prezenţă, prin vorbă sau chiar prin vorbă.
În jurul orei 12 m-am retras în camera mea. Era deja târziu şi cum nu băusem nicio cafea, deja oboseala îşi spunea cuvântul. Am făcut iarăşi o baie (doar nu era să ratez beneficiile unui duş într-o cabină cu hidromasaj şi alte prostioare d-ăstea, nu?) şi mi-am găsit liniştea într-un somn lung, cu telefoanele închise, până dimineaţa la ora 10.
Nu ştiu câţi dintre voi găsiţi o plăcere în a vă pregăti micul dejun. Eu recunosc, e unul dintre momentele neplăcute ale zile, pe care cel mai adesea îl sar, preferând să-l iau fie la şcoală, fie după ce plec de-acasă. Nu şi la acest Binder Bubi, unde îţi sunt puse la dispoziţie într-un bufet suedez tot felul de bunătăţi, fiind lăsat la latitudinea ta ceea ce îţi doreşti să mănânci sau nu.
Aproape de ora 12 am plecat spre sediul firmei, din Şeica Mică, unde aveam să cunosc locul de muncă. Teoretic, fiindcă toată treaba eu o fac de-acasă (sau de pe drum, când sunt plecat). Diferenţa dintre acest sediu de firmă şi oricare altul din Craiova e doar locaţia. Şi e în avantajul angajaţilor. De ce?
- Pentru că nu e nevoie să stea 30 de minute în trafic. În 30 de minute ajung la muncă mergând cu ~70 Km/h
- Pentru că nu e nevoie să închidă geamul atunci când vor să se concentreze. Nu sunt claxoane, nu se aude hărmălaie şi în jur se văd dealuri şi păduri, nu blocuri.
- Pentru că au aceleaşi legături cu realitatea ca oricine altcineva: internet fix şi mobil (WIFI), linie telefonică internă şi externă, fax şi TV.
Atât birourile, cât şi show-room-ul inspiră încredere, siguranţă şi seriozitate. E ordine peste tot, e curăţenie şi toate ăstea înainte de petrecerea de Crăciun, când mai toată lumea se gândeşte la vacanţă. De apreciat acest lucru.
După ce-am plecat de la firmă, am făcut un mic ocol pe la Ovidiu, am salutat-o pe mama lui şi apoi am plecat spre Sibiu, cu gândul că trebuie să mă întorc prin zonele ăstea, mai ales atunci când am nevoie de linişte şi relaxare.
O dată ajuns la Sibiu, am apelat iar la Andra să-mi ţină companie până când trebuia să plec. Am pierdut vreo câteva ore plimbându-ne prin mall, discutând despre tot felul de subiecte, de la ceea ce rula pe TV-urile din jurul nostru (politică, accidentul de pe Valea Oltului, etc.) până la chestii legate de blogging & stuff.
Pentru că am nimerit şi nişte reduceri frumoase la magazinele de pe-acolo şi aveam pe cineva cu mine, am zis să profit şi să-mi iau câteva haine, pentru a scăpa de chinul umblatului prin diverse magazine după aşa ceva. Prietenii mei ştiu cât de greu e pentru mine să-mi găsesc ceva de îmbrăcat şi ce chin reprezintă pentru mine umblatul brambura după aşa ceva. Am avut noroc de data asta
La ora 6 traficul la intrarea în Sibiu era aproape la fel ca în Craiova în centru, aşa că drumul până la gară s-a dovedit a fi mai anevoios ca de obicei. Mai puţin important acest aspect, fiindcă am ajuns la timp.
Drumul spre casă a fost mai relaxat de această dată, fără alte probleme la Piatra Olt ca data trecută, când s-a defectat o locomotivă. Şi nu i-am mai avut nici pe acei studenţi portughezi cu care să discut o seară întreagă despre România şi despre Craiova. În schimb, am avut un laptop plin, pe care l-am debarasat de vreo câţiva GB ocupaţi inutil. Habar n-am cum reuşesc să adun atâtea porcărele, atât de mari şi atât de inutile. Cred că e un talent special.
Cam asta a fost excursia mea de la Sibiu şi de la Mediaş, cu bune şi cu rele. Mai vreau!
Albumul foto complet se poate găsi aici.
Trebuie să-i mulţumesc pentru amabilitate prietenei mele care mi-a împrumutat camera. Thanks Geo!
Themocracy
N-ai pentru ce!
Data viitoare, ia-ma cu tine. Promit sa fiu cuminte.
Medias e un oras tare curatel.
Geo, data aviatoare sigur te iau cu mine
Vlad, să ştii că aşa se pare. Mi-a plăcut însă autocarul ăla mov pe care îl au ei
) părea desprins dintr-un SF. oricum, cel mai mult mi-a plăcut să văd că nu e aglomerat (traficul) 
Vreau si eu petreceri de craciun cum ai avut tu!
Noi am facut in Craiova, la sediu, ca in fiecare an. Nimic deosebit…
Well, in primul rand, ma bucur ca ti-a placut, stimabile coleg! Si totusi, de ce nu le-ai spus oamenilor cum ai facut tu cunostinta cu cei din sala?
) Originală idee, sa stii!
În al doilea rând, îţi mulţumesc pentru reviewul pozitiv al zonei. E argumentul suprem pentru cei care încă ne consideră oarecum “uitaţi de lume în fundătura aceea”.
În al treilea rând, sper ca data viitoare să evoluezi de la stadiul “am trecut pe la Ovidiu pe acasă” spre cel de “am rămas pe la Ovidiu vreo două zile”. Pe cuvântul meu că am avea o groază de chestii de văzut! Şi invitaţia se răsfrânge şi asupra prietenei tale, dacă vrei sa o iei cu tine.
Oricum, bănuiesc că data viitoare vei fi tu la volan, fără să mai depinzi de nimeni, nu?
P.S. Pletl nu sunt ardeleni.
Virgil, şi eu mai vrea
)
Ovidiule, nu puteam să nu scriu de bine de toată zona aia dacă eu m-am simţit super ok acolo. pe la tine, să ştii că mi-ar mai plăcea să ajung. atunci când o să am posibilitatea voi mai face un trip d-ăsta. probabil tot cu trenul, pentru că nu prea am eu răbdare să merg cu maşina. în plus, vreau să mă bucur de compania ei dacă tot merge cu mine, nu să mă enervez în trafic.