Campania de sărbători
Se spune că atunci când vrei să vezi copii, te duci într-o duminică în parc şi pleci fericit. Din păcate, am cam uitat cum e să fii fericit şi ne supărăm şi ne lamentăm pentru orice problemă, indiferent de natura ei, uitând de fapt, cât de norocoşi suntem.
Aşa cum am anunţat ieri, am fost la casa de copii împreună cu membrii ATDC şi nişte prieteni care ni s-au alăturat. Totul a început în jurul orei 15.30, când a trebuit să ne întâlnim pentru a pleca în Selgros la cumpărături. Eu am ajuns ceva mai târziu (as usual) când Geo împreună cu alţii făcuseră deja o mare parte din cumpărături.
Într-un final, am reuşit să ajungem la ora 18.00 unde ne-am propus, cu plăsuţele pregătite şi cu gândul de a face ceva bun, frumos şi nobil. 10 minute mai târziu am realizat că de fapt… nimic din cele propuse nu aveau să se întâmple.
Personal, mă aşteptam să găsesc copii normali, aşa cum îi ştiu eu, cu care să pot interacţiona măcar la un nivel de bază. Nu aveam pretenţia să ştie să vorbească sau să fie în stare să vizioneze desenele animate pe care le aveam la mine, ci măcar să se uite la mine atunci când le vorbesc sau să schiţeze un gest uman.
Nu. Am întâlnit copii de 14 ani care nu puteau să-şi mişte mâinile şi picioarele, pentru că nu aveau creierul suficient de dezvoltat. Dureros, trist, pesimist, demoralizant, cum vreţi voi să numiţi asta. Eu nu prea mai am cuvinte să descriu. Da, ştiu, pare greu să-l faci pe Gabi să rămână fără cuvinte, însă anumite întâmplări cumulate îţi dau o stare de spirit cel puţin melancolică. Şi spun asta pentru că vreau să fiu diplomat şi să mă exprim frumos, dar dacă ar fi să vorbesc liber, aş spune că am plecat „praf ” de-acolo.
Să vă povestesc despre Vali. Vali este o fetiţă drăguţă, de câţiva anişori, care merge 
. Asta e singura ei calitate şi capacitate: aceea de a merge. Şi e cea mai evoluată din acest centru. Îi plac lucrurile care foşnesc şi a găsit o deosebită plăcere în a alerga cu două pachete de biscuiţi în braţe în toate părţile. Un caz fericit? Nici pe departe. Aşteaptă să moară, fiindcă are probleme grave de sănătate, cu inima. Tic tac, tic tac, azi e, mâine nu mai e.
În primă fază, aş fi vrut să pot face fotografii acolo, însă am fost atenţionaţi încă de la intrare că nu avem voie. Mi-am zis în gând că sunt nişte ciudate (îngrijitoarele) şi că au ceva de ascuns. După am realizat că în acest fel vruiau să-i protejeze de bătaia de joc a celor care văd acolo doar poze şi copii cu probleme.
Totuşi, am insistat să o pot fotografia pe Vali. Cu spatele, în braţele Anei. O puteţi vedea în dreapta. Sper s-o mai găsesc şi în primăvară când o să mergem iar la ei.
În final, aş prefera să nu trag concluzii, nefiind încă pregătit pentru asta. Vă las cu o altă poză. O poză cu toate pozele copiilor de la centru:
A mai scris şi Cătălina pe tema asta.
Themocracy
E trist si mare pacat… oricum gestul vostru e laudabil. Din pacate nu se sesizeaza cine ar trebui sa se sesizeze.
Cine?
Prea multi. In principiu organele. Dar de ce nu si niste bogatani putrezi de bani care ar fi in stare sa dea 50 000 de euro pe o sticla de vin mort de 2 ani, posibil mucegait.
tu ce venit ai? sau altfel spus, cam cât cheltuieşti lunar, în medie?
Suficient.
dacă nu sunt indiscret, cât aproximativ? în linii mari. +500 RON ?
mă refer la cheltuieli dispensabile, nu mâncare, îmbrăcăminte şi educaţie. nu de alta, dar dacă există voinţă, 1-2 lei pe lună se pot pune de-o parte pentru o campanie de genul ăsta. e infim, e prea puţin, ştiu, dar dacă se găsesc 20-30 de persoane ca tine, poţi face 100-200 de ron foarte uşor, cu care poţi aduce un zâmbet pe faţa celor care nu ştiu ce-nseamnă fericire
Am realizat in ultimul moment (ieri, citind articolul tau precedent) ca am uitat pur si simplu sa contribui si eu cu ceva. Promit sa dau in primavara dublu. Totusi, cat ati strans? Sau sunt indiscret, poate?
Se puteau dona bani?
Da…am avut si eu parte de astfel de acte caritabile si nu de mult am gasit un articol scris de o colega cand eram noi mai mici, pe care chiar o sa-l public. Da, oriunde in tara, oriunde, sentimentul este acelasi. Cum e posibil si mai ales…de ce?
Alinush….(o scurta intrebare:u ai fost aseara?)
este…pff nu am cuvinte.trebuie sa simti acest sentiment pe pielea ta si dupa aceea sa te gandesti ce simt acei copii,sa te gand cat de norocos esti atat u cat si parintii tai…..
sa zicem ca ar fi un “boss” care ar da toti bani lui la copi.ce crezi ca s-ar intampla?nu ar schimba “finalul”.e trist dar nu aveti cum sa intelegeti daca nu vedeti,daca nu stati de vb cu ingrijitoarele.acei coopii sunt…cum au spus ingrijitoarele “in faza terminala”.Asta inseaman ca….nu mai au mult:( e foarte dramatic mai ales pt cei care au fost si au vazut acest lucru.Pt cei care nu au fost sunt copii acolo de 14 ani care nu vad care au fost toti acesti 14 ani ai lor cum sunt si acuma
Cu adevarat foarte trist:( Te marcheaza cu adevarat ceea ce vezi…si nu o zic doar asa sa ma laud ca am facut un bine…din contra pt ai indruma pe altii sa ni se alature si impreuna sa putem ajuta mult mai multi copii care au nevoie de un zambet sau de o imbratisare din partea oricui. Ceea ce li se intampla este tragic si in fata lor ramai fara cuvinte singurul lucru pe care il poti face e sa-i strangi in brate si sa speri ca ii vei mai gasi acolo…de facut bn nu putem spera..pt ca din cate am aflat la acel orfelinat se pare ca nu au sanse sa se faca bine…Din cate am observat toti care am fost prezenti acolo..ei simteau nevoie sa fie luati in brate si sa te joci cu ei…Trist pacat ca nu realizeaza ce se intampla…dar macar am vazut de la ei un zambet de bucurie:( Cat despre vali:X este ceea mai jucausa si energica din acel loc trist..Speram sa-i putem revedea si sa fie inca acolo sa mai vedem un zambet de la ei:(
Citind articolul asta mi-am dat seama ce suflet mare puteti avea, mai rar in Romania sa vezi tineri care-si sacrifica banii si timpul propriu pentru a face asa ceva, si mai ales sa mearga la astfel de copii cu probleme. Va felicit din tot sufletul pentru ce ati facut.
Ati avut o tarie de caracter puternica ca sa vedeti copii cum sufera, unii nu cred ca s-ar fi putut abtine sa nu verse o lacrima, eu ma numar printre aceia, sunt mai milos de felul meu.
Toata stima, Bancheru
Sarbatori fericite
Alinush, am scris cu câteva zile înainte de a merge acolo contul şi detaliile de genul ăsta. keep in touch dacă vrei să ajuţi din punct de vedere financiar viitoarele campanii.
Andra, problemele de genul ăsta nu sunt singulare şi nu se regăsesc doar într-o singură zonă a ţării. sunt peste tot în lume. trebuie să fie însă cineva care să ia iniţiativa şi să le pună pe frontispiciu şi să le aducă la cunoştiinţa publicului larg.
iar cum presa şi alte organisme capabile să atragă atenţia sunt mult prea ocupate cu altele, o facem noi, voluntarii
Ana, te mai aşteptăm şi la campaniile viitoare
Bancheru, mulţumesc. Aş vrea să aud şi de la tine aceleaşi lucruri.
Pacat ca niste suflete nevinovate primesc un asemenea destin… Pacat ca nu pot fi ajutati. Pacat! Noi incercam sa le aducem un gram de bucurie in viata lor brazdata de suferinta… Stim ca nu mai pot fi salvati si ne pare nespus de rau, insa, le intindem mana si dorim sa`i facem si pe ceilalti sa ni se alature. Cum a zis si Gabi, pentru acesti copii nu cred ca nu va puteti priva de 1 suc/bere 1 zi pe saptamana.
Astept viitoarele campanii