Kaoma – Lambada
Vă mai aduceţi aminte de melodia asta?
thanks Miruna!
Vă mai aduceţi aminte de melodia asta?
thanks Miruna!
Ceilalţi – Vom trece peste (2009)
Am citit la Marius Sescu ieri un articol de promovare pentru o reţea de bloguri educaţionale, edublog.ro, destinată celor care iau parte activ la procesul educaţional: elevi, profesori, bibliotecari, etc. Aşa cum am comentat, consider că succesul unei astfel de platforme de blogging la nivel naţional e departe în timp şi greu de atins fără o campanie susţinută de sus.
Pentru că mulţi nu ştiu să folosească nici măcar email-ul. Am fost nevoit în cadrul campaniei umanitare derulate împreună cu ATDC să comunic prin email nişte informaţii destul de importante, la fel cum am avut şi nevoie să primesc feedback de la elevii cu care am colaborat. Nu am reuşit. Au scris mesajul la subiect, au greşit adresa, au renunţat, s-au lamentat şi până la urmă am dat telefoane într-o zi cât pentru o lună. Şi nu vorbesc despre elevi mediocrii, veniţi din vârful dealului
Pentru că mulţi profesori consideră internetul ceva evil. Internetul e locul ăla unde elevii postează clipuri în care îşi bat joc de colegii lor şi rămân fără servici după ce cazul ia amploare, fiind mediatizat intens de vreun post de televiziune sau de vreun ziar de scandal. Iar dacă au descoperit internetul, acesta se rezumă la Yahoo! Messenger. No mail, no blog, no social networking, no. N O T H I N G!
Episodul Ariel (1, 2) e cel mai elocvent exemplu că exprimarea liberă a opiniilor cu privire la şcoală e un vis frumos. Ce-i drept, nu ştiu câţi pot rămâne obiectivi în însemnările lor, însă acest aspect e discutabil.
Cătălina încearcă să pună bazele blogului Colegiului Naţional Carol I Craiova, dar până acum s-a lovit de refuzul conducerii. Încercările de până acum au fost sortite din start eşecului.
Nu ştiu decât o singură excepţie de la regulă, de care am aflat de-aici. S-ar zice că au succes şi că vor avea succes şi de-acum înainte
Nu pot decât să le urez toate cele bune!
Aşadar, edublog.ro o să aibă sprijin de sus? De la Minister? De la Inspectoratele Şcolare? De la conducerile şcolilor? Dacă da, atunci edublog.ro o să fie un proiect logo-ul cu care vreau tricou. Dacă nu, mă consolez cu ideea că au încercat.
Evanghelizare venită de la nivel înalt (inspectori în principal, ei chiar au influenţă), conferinţe, campanii publicitare pe forumurile unde activează cadre didactice, promovare în cadrul activităţilor extraşcolare, concursuri recunoscute la nivel naţional ca activităţi extracurriculare (punctate în conformitate cu metodologia) şi multă multă muncă.
În încheiere, vă urez mult succes şi sper să mă înşel cu privire la previziuni.
Vă mai aduceţi aminte articolul ăsta şi semnalele de alarmă pe care le-am tras cu privire la cadourile virtuale şi visele vândute pe bani reali?
Dovada că n-am fost complet nebun când am afirmat toate acele lucruri o găsiţi mai jos:
On Christmas Day 2007, Facebook reached a peak in traffic that wasn’t surpassed until July 2008. Traffic reached a new high on Christmas Day 2008, when Britain’s most popular social networking site accounted for 1 in every 22 UK Internet visits. With a market share of 4.65%, Facebook’s traffic was up 69% on Christmas Day 2007, and it was the second most visited website after Google UK (8.63%).
De ce? De-aia, pentru că nu sunt în stare să relateze un eveniment organizat de ei.
Recapitulare: bagă într-un feed trunchiat şi neformatat astfel încât să arate şi ele diacriticele cum trebuie, un anunţ scurt, cu o zi înainte de un eveniment organizat de ei, sperând să mai prindă un om-doi în plus, care să asiste la dezbaterea respectivă.
A doua zi, vin cu o însemnare (pentru că articol nu se poate numi) de genul: am fost, am făcut, am dres. Relatări pe larg? Informaţii? Poziţii oficiale? Interviuri? Ce dracu’ sunt ăstea? Sunt ziarul numărul #1 al oltenilor şi se vor băieţi şmecheri, în special în online, dar nu sunt în stare să facă treabă nici măcar atunci când organizează ei totul, cap-coadă
Păcat băieţi.. de la voi aveam şi eu pretenţii!
Gazeta de Sud – fail!
Panorama Theme by
Themocracy