Zapp E@sy – I got it!

By , 20 - February - 2009 18:52

Munca de blogger mi-a fos răsplătită! :D

Acum câteva zile, am fost contactat de un reprezentant al Zapp prin intermediul blogului, pentru a intra în posesia unui terminal Zapp E@sy. Prima dată am crezut că e o glumă, însă apoi am realizat că omul vorbeşte serios. Ba mai mult, mi-am dat seama ce rezonanţă a avut review-ul făcut de mine pe tema asta, când am aflat poziţia dumnealui în companie.

Singura condiţie a fost aceea a obiectivităţii mele. Să fiu cât mai obiectiv cu privire la problemele pe care le întâmpin şi să comunic în permanenţă pe tema asta cu cititorii mei şi cu echipa de la Zapp. M-am bucurat tare mult că n-a fost nevoie să port discuţii prea lungi cu privire la ceea ce urmează să scriu şi că nu mi s-au impus reguli stricte. Way to go Zapp!

Deoarece n-am mai avut de-a face cu Zapp până acum, am ales pachetul Zapp E@sy Prepay, urmând ca pe viitor să trec la un abonament, dacă voi considera necesar. Costurile actuale sunt următoarele:

8 eurocenţi pentru orice apel efectuat în reţeaua Zapp

16 eurocenţi pentru orice apel efectuat într-o reţea naţională sau internaţională

4 eurocenţi pentru orice SMS trimis

Dacă sunt sunat, primesc înapoi 8 eurocenţi.

Pentru primele 2 luni am internet nelimitat (nu ştiu însă în ce condiţii), plus opţiunea cu cele 3000 de minute VoIM (voice over IM) din care n-am putut să consum niciunul până acum (detalii în articolele care urmează).

Mai jos aveţi câteva poze cu pachetul primit:

9 Responses to “Zapp E@sy – I got it!”

  1. Dan says:

    FELICITARI!!!!

    Vrem sa-l testam, deci propun ca ultimul loc de intalnire la bere sa fie undeva mai linistit.

    :)

  2. Dan says:

    Propun ca urmatorul loc*

  3. A.Faith says:

    @Dan mersi. păi luni o să vin cu el la GeekMeet şi o să-l pun la dispoziţia celor care au chef să-l butoneze. desigur, după ce şterg pornoşagurile din el :mrgreen:

  4. Virgil says:

    Felicitari! Desi momentan nu sunt interesat deloc de serviciile Zapp, poate ma razgandesc. Sa vedem luni ce stie sa faca telefonul :)

  5. irina says:

    Ce-şi face omu’ cu mâna (blogu’) lui. Bravo ţie şi să stăpâneşti cu plăcere achiziţia! Spor la bibilit!

  6. .marius says:

    Congrats, now we both have one… :)

    Da-mi un buzz pe IM legat de asta.

  7. dheo says:

    Abia astept sa ma joc cu el maine! :D

  8. DD says:

    optiunea cu minutele VoIM rulz, faci primul apel din aplicatia de messenger, dupa care iti salvezi numarul asociat IDului respectiv in agenda, si apoi poti sa suni direct din agenda, fara sa mai intri in aplicatia de mess :idea:

Leave a Reply

Panorama Theme by Themocracy