Şofer
În ultimele trei zile am neglijat complet orice altă activitate care nu avea legătură cu permisul. Şi când spun orice altă activitate mă refer la masă, somn, baie (da, am stat 2 zile fără să-mi fac baie pentru că am învăţat câteva ore bune şi pur şi simplu am adormit cu cartea-n braţe), blog, job, prieteni… într-un cuvânt, tot.
Şi toate astea pentru a-i cheltui banii lu’ Eugen pentru a lua permisul. De azi, sunt oficial, conducător auto. Fără dovadă şi fără actul doveditor, dar se rezolvă şi asta în câteva zile/săptămâni. Am luat 26 de puncte fiindcă am făcut aşa cum a zis Alleks
(şi nu numai el): nu m-am grăbit deloc şi mi-am acordat mai mult timp pentru gândirea răspunsurilor. Şi bag de seamă că a meritat. La oraş am avut noroc, am avut un traseu scurt, uşor şi fără probleme prea mari. Mi-a tăiat un Bacriz faţa, dar asta nu se pune la socoteală
) Iar poliţistul a fost un tip jovial şi pus pe glume. Sunt curios dacă te opreşte în trafic, mai e tot aşa sau face pe durul? Sper să nu aflu prea curând!
Acestea fiind spuse, ne-ntâlnim în infernul în care am acces şi eu acum.
Deci Eugene, să bem, zic!












Felicitari! Si daca e musai, sa bem!
felicitari! sa stapanesti permisul lung si bine:)
Felicitari! si chiar daca permisul este al lor, sper sa stea numai la tine
felicitari, Gabi!
mai bine mai tarziu
ps: am auzit ca-ti place berea din irish way
Bine ai venit printre rândurile noastre. Mulţi kilometri fără probleme.
Cred că acu tre să dăm amândoi beri?
)
Drumuri bune si lipsite de evenimente! Te-asteptam in Ardeal…cu masina!
Congrats’ din prima, din prima?
Da, da, bem. Sa reusesc sa imi mai aranjez si eu din trebi, sa imi iau cateva zile libere si bem.
Felicitaari baaai!! Bravo!
Felicitari
băi, mulţumesc tuturor!
acum plec să-mi iau dovada şi cred că revin cu poze, ca să fie mulţumit @Eugen.
@Bancheru nu, nu l-am luat din prima. a doua a fost cu noroc.
@Aurica ai auzit bine amice! vrei să mă pui la încercare
?