Merg la Webstock

By , 31 - August - 2009 22:00

Dacă toată lumea se plânge că s-a terminat vara…

Eu nu pot decât să mă bucur! Nu în totalitate, fiindcă o să-mi fie dor de serile calde şi berile reci de la terasă, însă în rândurile care urmează nu am de gând să fiu nostalgic :) În rândurile care urmează o să vorbesc despre Webstock.

Anul trecut, am aflat de acest eveniment cu aproape o lună înainte şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă înscriu pe lista de aşteptare de pe invita.ro. Cu puţin noroc, m-am numărat şi eu printre cei invitaţi. A fost cel mai mare şi cel mai bun/frumos/whatever eveniment la care am participat vreodată. Chiar dacă eram la un pas să-l ratez fiindcă am pierdut trenul (trezitul de dimineaţă nu-i pentru mine!) şi seara, la plecare, am uitat încărcătorul laptopului în sala de conferinţe (rămânând offline vreo săptămână după…), Webstock 2008 a fost şi rămâne pentru mine un eveniment de referinţă din toate punctele de vedere: organizare, oportunităţi şi lecţii din care am avut ce învăţa!

Anul acesta, am primit o invitaţie de la Ovidiu Negrean (LucrezIn IT) pe twitter, pentru care trebuie să-i mulţumesc. Îi mulţumesc pentru oportunitatea oferită şi pentru faptul că îmi permite şi anul acesta să asist la ceea ce se anunţă o bătălie acerbă între peste 100 de proiecte online româneşti (link) ! Nu mai vorbesc de ce-o să fie înainte de asta… Conferinţele o să facă cel mai probabil toţi banii!

Vă invit şi pe voi la Webstock!

De ce? Pentru că e marfă! Pentru că ai ocazia să întâlneşti nişte oameni de nota 100 într-un cadru elegant şi foarte plăcut, de la care ai ce învăţa. Eu l-am cunoscut anul trecut pe Ovidiu Miron la Webstock. Nu pot să mi-l imaginez pe omul ăsta supărat. Fiind mereu cu zâmbetul pe buze, omul ăsta inspiră încredere!! Încă 10 oameni ca el şi lumea s-ar schimba…

Ce câştigaţi? Idei în primul rând. Încă mai am carneţelul ăla roşu primit la intrare plin de diverse idei. Idei care deocamdată rămân la stadiul de idei, însă cine ştie, pe viitor…

Nu în ultimul rând, vă invit la Webstock pentru că e cool!

18 Responses to “Merg la Webstock”

  1. oanavio says:

    Cine e trist ca se termina vara, amice?
    Poate-poate reusim sa ajungem si la Webstock! Vezi ce mai uiti anu' asta.

  2. joe says:

    Chiar ca nimeni nu e trist ca se termina vara, uite de ce http://img.moronail.net/img/6/0/1760.jpg

  3. Cu placere! :-)
    Ne vedem acolo!

  4. Catalin says:

    Suna interesant dar din pacate eu sunt prins in niste proiecte care chiar nu mai imi lasa deloc timp de altele.

  5. oanavio says:

    Mergem, blegule, mergem, fii fara grija :D

  6. Victor says:

    have fun! poate dai de sora-mea pe acolo :)

  7. Aurica says:

    ohooo, vom fi multi pe acolo!

  8. [...] primul rând, cine merge la Webstock din [...]

Leave a Reply

Panorama Theme by Themocracy