Panorame Rânca

By , 1 - November - 2009 22:56

thumb-heaven

Vedere dinspre Vârful Păpuşa - Isn't it heaven like?

thumb partie ranca - mega

Partia de la Rânca - vedere spre bază

Partia de la Rânca - vedere a vârfului pârtiei

Partia de la Rânca - vedere a vârfului pârtiei

A venit iarna şi trebuie să ne obişnuim cu asta, chiar dacă din punct de vedere calendaristic nu e decât toamnă târzie. Panoramele sunt făcute cu un Fuji Film S5700 (nu prea se mai găseşte, dar ceva similar puteţi găsi aici) pe semi-întuneric, trase din mână. Post-procesarea a fost reprezentată doar de puţin reglaj la luminozitate şi la contrast (în minus, pentru că modelul de cameră folosit avea tendinţa de a supraexpune) şi montaj în panoramă. Variantele originale full-size au aproximativ 8000×4000 +/- 1000. Nu depăşesc 10000 fiindcă au fost trase în aşa fel încât să se suprapună în procent mai mare de 50%, pentru a surprinde bine detaliile. Sunt trase 3 rânduri de cadre., corespondente nivelului 1, cer, nivelul 2, orizont, nivelul 3 pământ.

Cu ocazia drumului la Rânca, mi-am luat şi schiuri, aşa cum mi-am propus când am fost prima dată. Abia aştept să le încerc! Dacă există craioveni (şi nu numai) care au de gând schieze iarna asta în zona Rânca sau în zona Straja şi citeşte aceste rânduri, să-mi zică şi mie, poate mă alătur şi eu echipei :)

Tnx Alleks (de menţionat faptul că a lui a fost camera cu care am tras cadrele de mai sus) şi Vali pt trip :)

Later edit: Mi s-au plâns mai multe persoane că watermark-ul e prea intruziv. Dat fiind faptul că pozele au mare potenţial şi pot ajunge foarte uşor în altă parte fără ca eu să am habar, am ales să marchez panoramele în format mare cu numele meu, însă varianta mică au rămas neînsemnate. Voi încerca să le scot watermark-ul şi să folosesc ceva mai puţin deranjant.

13 Responses to “Panorame Rânca”

  1. Mihaita says:

    Eu deja am in cap o echipa de 4: Eu, tu, Alleks si Raresh. Cu Alleks am vorbit pe twitter si zicea ca mai e un loc si pentru mine daca e sa va mai duceti pe partie :-”. Am vorbit si cu Raresh si zicea ca i-ar placea si lui.
    So, mai sunt locuri pentru decembrie-ianuarie-februarie? :-” :D

    • A.Faith says:

      mai pune-l şi pe Vali (eRanca) şi pe fratele lui, şi pe @d0opler de pe twitter şi uite cum facem de cel puţin două maşini. cred că oameni cu care să mergem găsim. mai rămâne de bifat cazarea, transportul şi timpul liber. de bani nici nu mai vorbesc..

  2. alex says:

    pff cat e de frumos….eu am fost in seprembie la ranca..dar nu am putut urca pe vf papusa. si nici nu am putut vedea panorama pt ca era ceata de nu vedeam la 2 m …o experienta interesanta,,,merita vazut

    • A.Faith says:

      cam aşa ceva am păţit noi până să ajungem la Păpuşa. acolo eram deja de-asupra primului plafon de nori. desigur, până am terminat noi de făcut fotografii, deja eram ameninţaţi dinspre vârf de alţi nori. eşti craiovean/oltean?

  3. Serban says:

    hello. ai urcat pe papusa by foot? am urcat si eu acum 2 ani, e ft misto zona!

  4. R.R says:

    Gelozia ma cuprinde!

    • A.Faith says:

      Roxana, îl ştiam pe DD neînmatriculat, că altfel te sunam să te invit. Oricum, să ştii că eşti oricând binevenită la o drumeţie prin zonă. Fac(em) cumva şi merge dacă ajungi prin zonă. Ca idee, pe la jumătatea lunii noiembrie plănuim o nouă escapadă în zonă, cu gânduri de schi. are you in?

  5. R.R says:

    Da, da sunt cum nu!

  6. barba says:

    alleks habar nu are cu placa!

Leave a Reply

Panorama Theme by Themocracy