Micile drame de 8 martie

8 martie
Mama e cadru didactic. Are de-a face de ceva ani buni cu prichindei de şcoală primară, pe care-i aduce de la stadiul de copilaş care se joacă zi de zi cu jucăriile şi nu cunoaşte lumea dincolo de orizonturile familiei la elevul de clasa a V-a care are noţiuni generale de română, matematică şi alte materii ce se predau mai predau pe la noi. A avut şi ea momentele ei de fericire, când i-a întâlnit pe unii copii din prima generaţie şi a aflat despre ei că au familie şi job.
Anul acesta are clasa a 2-a şi pe 8 martie a făcut o serbare cu tot efectivul clasei + mămica din dotare. Fiecare a avut să de spus o poezie, iar după momentul artistic, s-au dus pe rând, pentru a le da un pupic şi o felicitare. Cel mai frumos mod în care poate să te fericească odorul la 8 ani ca părinte, dacă mă întrebaţi pe mine.
Doar că în acea clasă există o fetiţă care n-are părinţi. Din diverse motive. Din câte ştiu eu, a fost abandonată de mamă, crescută de bunica tatălui, mă rog, o situaţie pe care nu am cercetat-o din motive lesne de înţeles. Copilul respectiv, după ce şi-a spus poezia, a întrebat-o pe mama: şi-acum doamna învăţătoare, eu ce fac? eu n-am mămică şi n-am cui să-i dau felicitarea şi nici nu am pe cine să pup şi eu ca toţi ceilalţi copii…
Nu ştiu voi, dar eu când am auzit povestea asta, am rămas pe gânduri. Mi-au trecut un milion de chestii prin cap şi nu mi-aş fi dorit să fi fost în pielea mamei mele, pentru că n-aş fi ştiut ce răspuns să dau. Cu toate astea, copilul a fost îndrumat să-şi aleagă o mămică din clasă şi să-i dea ei darurile pe care altfel i le-ar fi dat mamei ei.
Iniţial, am vrut să comentez pe larg subiectul, dar îmi dau seama de prisosinţa acestui tip de abordare. De altfel, ce-ar mai fi de spus într-un caz de genul ăsta?
La mulţi ani de 1 şi 8 martie, că tot am rămas dator…
Trist…
Dar mama ta nu știa de înainte de fetiță? Poate îi venea o idee s-o bucure, fără să mai întrebe fetița ce-o să facă cu felicitarea…
Trebuiau să sară toți pe ea, într-o îmbrățișare maaare