Tineri contemporani
Tineri contemporani
Promiteam pe twitter acum câteva zile că voi scrie o poveste despre ce fel de personaj am întâlnit în trenul de la Bucureşti la Craiova. Era prea „epic” să ţin doar pentru mine tot ce-am aflat.
Am tot amânat, din dorinţa de a scrie alte posturi mai „la subiect”, însă azi mi-am redefinit priorităţile de natură editorială. Ştiu, sună pompos, but bear with me 
!
A fost o dată…
Veneam cu trenul de la Bucureşti. Fusesem să retrag actele de la o facultate, să mă interesez cu privire la alta şi să mă duc la cel mai tare concert, ever la care am asistat vreodată. Ştiţi cum e în tren, în vagoanele compartimentate stai cu multă lume, în timp ce în ultimele vagoane bate vântul. Am nimerit de această dată o tipă cu o fetiţă de 4 ani care n-avea stare, o femeie 40+ cu un alt copil (bănuiesc eu că avea cam 10 ani) care la fel, n-avea stare, un tip foarte serios care a adormit în primele 10 minute după ce s-a pus pe scaun şi un tip de vreo 18-20 de ani, la prima estimare.
Şi, vorba lu’ nea Mărin, merge trenu’ taca-taca, şi încep discuţiile din nimic să pornească, să treacă timpul mai repede. De la naş am aflat că în alte compartimente e mai liber şi am reorganizat acolo călătoria: eu, naşul şi tipul de care vorbeam mai înainte. Acum, fiecare începe să povestească de-ale lui.
Asculta mai multe audio Divertisment
Tipul în cauză (nu ştiu cum îl cheamă, nu s-au făcut prezentări) a început să ne povestească despre ce planuri are el pe viitor. În primul rând, facultatea. Oh, un potenţial ASE-ist care vrea să mai încerce o dată la anu la Finanţe-Bănci’, pentru că acum au fost prea mulţi oameni care au candidat (?!!?!) şi a rămas la o facultate la care se intră uşor: la Politehnică. Mirat de precizarea lui, am fost curios să aflu care sunt veleităţile sale în domeniu, însă tot ce-am reuşit să scot de la el a fost: „bă, am intrat la buget, mă doare-n paişpe dacă o termin sau nu, scap de gura alor mei anul ăsta, văd eu după ce fac”. Mhm…
Apoi, a urmat povestea cu privire „făcutul banilor”. După lamentările de genul „în România nu mai merge nimic”, „la noi aici nu te bagă nimeni în seamnă” sau „nu te ajută nimeni”, a urmat cireaşa de pe tort. Acum un an, omul s-a dus în Franţa, în vizită la un coleg. Vă povestesc mai târziu şi cum a ajuns acel coleg de-al său acolo, altă istorioară savuroasă!
Omul intra pe site-uri de socializare cu oameni gay, cu care conversa o bună perioadă de timp, suficient cât să le câştige încrederea şi să le poată solicita diverse beneficii materiale. În cazul în care „partida” era bună, le cerea bani de călătorie pentru o vizită, după care se făcea nevăzut. Aşa a reuşit să-şi ia un VW Passat din ’98 pe care momentan îl ţine în curte la ţară, că n-are bani să-l înscrie/înmatriculeze. Poate până la următoarea ţeapă!
Amicul lui plecat în Franţa îi era tovarăş de „plimbat cu Dacia bunicului fără permis, noaptea prin sat”. S-au înţeles bine, s-au întovărăşit şi se mai dădeau din când în când la mici furtişaguri: un bon de benzină din teancul tatălui care lucra la o hidrocentrală, un 10 lei din portofelul mamei, minciunele de genu’. La un moment dat, celălalt a plecat „să-şi facă un rost în viaţă” şi să beneficieze de serviciile sociale din Franţa, oferite de Crucea Roşie: mâncare, cazare, îmbrăcăminte şi bani „pe degeaba”. Trai frăţicăăăăă!
Aşa a făcut şi el recent, fiindcă se poate şi e amuzant să mergi cu trenul pe naşpa în Franţa, că doar nu te dă nimeni jos şi amenzile oricum nu le poţi plăti, pentru că tu nu ai niciun act la tine… Trăiască serviciile sociale, care în România lipsesc cu desăvârşire, bată-le-ar vina!
Încă nu am terminat! Un alt amic de-al tipului de care vă povestesc suferă de epilepsie şi s-a gândit să profite de acest lucru. Plănuieşte să emigreze în Serbia şi să ceară azil politic, pentru că a auzit el că aşa poate să nu facă nimic şi să primească bani ca să stea.
Vara asta s-a gândit să se ducă la Liberty Parade, că tot au zis ai lui că-l răsplătesc pentru reuşita de la BAC. Ceva notă de trecere, dar pe care n-a vrut s-o divulge, menţionând doar că n-a fost „8 sau 9”. A tot petrecut pe-acolo profitând de bunăvoinţa amicilor, mai „fă-mi şi mie cinste c-o bere” sau chestii similare. Desigur, s-a îmbătat până nu-şi mai aduce aminte ce-a făcut şi tot tacâmul, dar asta e ceva normal
Am adus în anumite momente în discuţie şi idei ceva mai normale, din punctul meu de vedere, precum „fă ceea ce-ţi place”, „găseşte-ţi un job”, „munceşte”, însă răspunsul a fost ceva de genul „da, dar nu mă ajută nimeni”. Pentru că omul era setat pe o chestie: statul trebuie să-i ofere tot ceea ce are el nevoie, întocmai felului în care un bebeluş e hrănit de mama lui. Serviciile sociale de care spuneam mai înainte că duce România lipsă!
Din păcate (sau din fericire?) eu la Craiova am coborât, el având drum spre Timişoara. Aş fi aflat probabil mai multe de la el, pentru că era dispus să discute multe şi cu detalii bogate, fără să se cramponeze foarte tare de impresia lăsată.
M-am gândit foarte mult la cele discutate şi am ajuns la concluzia că din păcate, gândirea asta nu reprezintă un caz izolat. Ceea ce e foarte trist. Mi s-a confirmat pentru a mia oară că tinerii români au o profundă lipsă de viziune şi nu gândesc pe termen lung. În plus, nici sistemul educaţional nu te ajută foarte tare să-ţi găseşti calea de urmat în viaţă. Nu mă exclud din categoria „ameţiţilor”, fiindcă o bună perioadă de timp nici eu n-am avut habar ce răspuns să ofer la întrebarea „unde te vezi peste 5 ani?”. Însă, acum am o oarecare idee, ceea ce-mi oferă o oarecare stare interioară de bine.
Din fericire însă, azi am reîntâlnit un fost coleg de liceu. Omul a terminat acum vreo 2 ani şi între timp s-a apucat de-o facultate care i se potriveşte şi care-i place. Are viziunea dincolo de genunchiul broaştei şi dacă reuşeşte să-şi pună în practică măcar o mică parte din ceea ce plănuieşte, am o bănuială că o să ajungă departe şi că o să-şi poată ajuta pe această cale familia destul de greu încercată. Asta m-a făcut să-mi aduc aminte de povestea celui din tren şi să fac o comparaţie. Te pune pe gânduri această diferenţă.
Oare care dintre cele două personaje reprezintă majoritatea din rândul oamenilor sub 25 de ani din ţara noastră? Vouă nu vă e frică să încercaţi să găsiţi un răspuns la această întrebare?
Poate că acest articol ar trebui să ajungă la urechile celor care sunt mai direct implicaţi în probleme de gen: motivonti.ro, empower.ro sau ceva similar.
Themocracy
Mai ţii minte ce ziceam eu şi te ofticai? Despre români, în general. Iar lumea cu capul pe umeri ştie răspunsul la întrebarea ta. Frica a trecut, se întrevede scârba.
Cât despre tipul ăsta pe care l-ai întâlnit… gg, pe bune dacă m-aş fi gândit vreodată la metoda lui de a face rost de bani, hahah. El şi prietenii lui = imaginea de ansamblu a ţării.
bă, ştiam eu că tre’ să te banez pe blog
) de-acuma încolo când mai comentezi, intră în moderare 
)
revenind. bă, pe mine mă deranjează generalizările. e o regulă generală care spune că generalizările sunt de căcat!
deci, nu, n-ai dreptate, nu toţi ieste de căcat!
Nu-ţi sună nimic greşit aici: “e o regulă generală care spune că generalizările sunt de căcat!”? =)
În fine. Tocmai ce spui tu spun şi eu: sunt puţini ăia diferiţi. De-aia se poate generaliza. I rest my case.
Thank you, Captain Obvious
Ideea era cât la sută din tinerii din România ajung să lucreze din plăcere și să fie mulțumiți pentru salariu primit.
Câți merg pe ideea „las-o bă că merge așa, mă ajută mama și tata” și câți la sută gândesc cu totul altceva? Omul ar trebuii să tindă către independență din câte știu eu…
cât la sută? cum cât la sută? 1 la sută: http://www.youtube.com/watch?v=xXQBpX_gdiU
Pune-ti dracului buton de RT…
da’ există dom’ Sadak! avem acolo, unde scrie adaugă: un T albastru deschis, pe care dacă-l apeşi, te trimite pe twitter
l-ai bunghit?
Era la Chioreni, nu l-am vazut… Eu sunt obisnuit cu butonul de la Tweetmeme, nu l-am vazut, am zis ca n-ai
)
bine te-am regăsit pe meleagurile non-Chiorene. în altă dezordine de idei, s-ar putea să implementez altă soluţie gen tweetmeme, că asta de-acum e cam Oldie.
Nu ştiu cât ai discutat cu ambii, dar pun parui că pe undeva pe parcursul vieţii lor, primul a auzit de la părinţi… auzi mamă, lasă că te faci tu mare şi dai şi tu vreo ţeapă ceva să trăieşti bine, mai bine ca noi că ie grele la muncă. Al doilea a auzit de la ai lui, băi gigele… te-am crescut aşa cum am putut, mai departe nu mai am ce să-ţi dau aşa că pune şi vezi-ţi de drum.
E clar că atunci când eşti pe bocănceii tăi, fie din ambiţie proprie, fie din nevoie… tot proprie, nu mai vezi viaţa ca o ţeapă azi, o pica mâine un fraier şi o cinste pe la prânz să mănânc ceva.
te înşeli George! din păcate, am cunoscut şi oameni aflaţi în cazul celui de-al doilea personaj prezentat care au adoptat un comportament la fel de “descurcăreţ”. şi spun asta prin prisma faptului că ştiu cu ce se îndeletnicesc: mai dealeresc una alta, mai o combinaţie, mai ceva de genu’.
deci treaba cu situaţia materială nu are relevanţă în cazul de faţă.
Gabi are dreptate. Nu contează condiția materială, contează ceea ce gândești, tu însuți, pentru tine. Dacă zici că „te faci tu mare și mai dai o țeapă și trăiești bine” traiești în fabule. E ca și cum ai zice „las’ mă ca trăiesc de pe azi pe maine, îmi mai aruncă câte un fraier un covrig și mă satur”. Sunt curios după ce gândește așa, unde v-a ajunge peste 10 ani, sau poate peste 20 când nici de-o pensie nu îl ține.
Cât despre ce zice mama sau tata, repet: independență! nu asta dorim cu toții? păi și atunci noi nu avem un cap să decidem ce vrem să facem cu viața noastă?
Eu nu m-am referit la condiţia materială, ci la un suflu de educaţie plantat in mintea puştiului de părinţi.
Stim problemele astea in Empower.
Si culmea, chiar facem ceva in privinta asta, pentru cei care vor sa fie ajutati.
Se numeste Empower Campus si este un program care va fi lansat cat de curand. Este dedicat studentilor si elevilor.
Si deja toti studentii (si nu numai) care vor sa fie ajutati sunt bineveniti la Empower Live! in Bucuresti SI Cluj. Avem constant 20-30% din public din randul tinerilor sub 25 de ani.
Romania are inca sanse. Atat timp cat exista Empower.
Ionuţ, mă bucur s-aud acest lucru. Cât despre Empower Campus, ţine-mă şi pe mine la curent. Pare interesant
Majoritatea tinerilor sub 25 de ani este reprezentată de scârbele maneliste, leneşe, fomiste, inculte, cu cefele groase şi dornice de afirmare prin trişare şi hoţie, genul de oameni care saltă capul din tufişuri în funcţie de cât de tare bate vântul. Afirm lucrul ăsta după ce am întâlnit zeci de oameni, membri aparţinând unor diverse grupuri, care nu posedă un IQ mai mare decât cel al unui miriapod.
Mai nasol e că au apărut pe “piaţă” diverşi indivizi destul de capabili din punct de vedere intelectual, zic eu, dar care preferă să se alieze cu retarzii, din dorinţa de a obţine un success rapid. E nasol, pentru că se înmulţesc ca şobolanii şi nu se ştie dacă atunci când se vor trezi la realitate, cu foamea-n gât, vor şti ce au de făcut.
Cât despre frică, nu are de ce să-mi fie, pentru că încerc pe cât posibil să evit astfel de maimuţoi, însă masa asta de oameni cretini reprezintă un pericol, pentru că ei depăşesc numeric persoanele care vor să facă diferenţa (în sensul bun) în ţara asta de mâna a doua. Personal, pariez pe oamenii deştepţi, pentru că vor găsi o cale prin care să-i “prostească pe proşti.”
da alexandru ai dreptate cand afirmi: Personal, pariez pe oamenii deştepţi, pentru că vor găsi o cale prin care să-i “prostească pe proşti.”. macar de ar fi asa. tind sa cred ca oameni destepti pleaca din tara asta. probabil cei care nu pot sa plece vor prostii pe cei prosti. ince ceva: de muilt timp incerc sa gasesc o cale… cam nimic deocamdata… singura e sa plec de aici.
aaaa o intrebare…retorica desigur…..ce te priveste pe tine ce fac altii???? faci parte din categoria :”stiu tot”sau”sunt superior”….or mayghtbe…”sunt atat de perfect incat imi permit sa scriu despre altii”…..get a fuckin`life man!!!…de ce nu va ocupati de lucruri mai serioase..d.ecat sa stati sa scrieti ce va povestesc altii privind viata lor prv….???sa fie plictiseala????
da, ai dreptate, mă plictisesc grav şi ar trebui să îi admir în secret pe cei care mi-au povestit cele scrise mai sus
să-mi fie ruşină. mă duc la colţ 10 minute.