Dau citire de pe blogul fratelui său:

L-am adus din Italia weekendul trecut. E din ce în ce mai bine. O să mai treacă vreo lună, poate mai mult, până când va fi un om întreg. Poate o să fie nevoie chiar de mai mult mai timp până când îşi va putea lua în primire maşina sau motocicleta, dar oricum lucrurile merg vizibil spre bine şi trebuie să fii nebun ca să crezi altceva. Probleme uşor observabile mai sunt la mers, la memorizare şi, mai ales, la vedere. Başca faptul că are 50 de kile ud, nu că ar fi fost el vreun gras vreodată. Dar cine l-a văzut acum o lună de zile ştie, desigur, cât de mare e diferenţa dintre o legumă legată de aparate şi un om care mănâncă, vorbeşte, urcă scări şi chiar zâmbeşte. Sau, altfel spus, Cevi a rămas singurul din familie a cărui stare de sănătate fizică şi mentală mai poate evolua spre bine…

Acum nu-mi rămâne decât să sper că o să am posibilitatea de a-i cunoaşte personal, aşa cum mi-am propus atunci când am pus umărul la acţiunea de într-ajutorare. De ce? Pentru că pitong Sănătate şi însănătoşire grabnică!