Comments (0)

By A.Faith, 8 - May - 2012 1:02

Although I enjoy a little bit of it.

Asta spune Anthony Hopkins intr-unul din filmele lui. Unul din filmele mele preferate de altfel.

Niciodată nu mi au plăcut surprizele. Si dau vina pe mama, care ori de cate ori îmi pregătea ceva, scăpa mai in glumă sau mai in serios, mici detalii. Pe semne ca si a dorit mereu sa ma vadă fericit, nu numai după dezvăluirea surprizei.

Plecând de la ideea asta, am dezvoltat de-alungul vremii un obicei de a cerceta orice chestiune care mi se pare mie ca ascunde ceva. Si nu de puţine ori, prin perseverenţă fără limita de timp, am aflat tot ce mi am dorit.

Problema e ca nu de puţine ori ceea ce am aflat a fost pe placul meu.

Spre exemplu, o fostă iubită mi-a spus acum cateva zile, prin intermediul altcuiva, cum ca in relaţia noastră de la acea vreme ea s-a simţit neglijată. Eu am bănuit chestiunea asta, dar pentru ca relaţia se cam deteriorase, nu am mai simţit neapărat nevoia sa îi demonstrez contrariul.

În fine, unde vreau eu sa ajung e la faptul ca personal, prefer sa ştiu lucrurile. Indiferent de natura lor, indiferent dacă îmi fac bine sau rău.
De ce un om normal la cap ar vrea sa nu ştie ca oamenii pe care îi consideră apropiaţi sunt de fapt nişte jigodii cu 2 feţe?

Nu mai bine ştii de la bun început si stii din prima cum sa pui problema?

Ca in loc de încheiere, mă gandeam sa spun ca in ciuda greşelilor pe care le fac si eu ca orice om în viaţa de zi cu zi, de obicei nu regret nimic. Prefer sa iau totul ca pe o lecţie de viaţa, încercând ca a doua oară sa nu mai fac asta.

Gânduri de miezul nopţii pe o bancă la Victoriei…

Posted from WordPress for Android

Comments (0)

By A.Faith, 7 - May - 2012 1:44

De când mi-am luat permisul, visul meu a fost mereu acela de a conduce. Zeci, sute, mii, zeci de mii de km. Drumuri întinse sau trasee prin oraș, de foarte multe ori am visat la libertatea de a ajunge din punctul A în punctul B, la volan. Și nu de puține ori am planificat atâtea excursii pe șosea…

În plus, sutele de mii de kilometri pe care i-a parcurs tata m-au inspirat mereu. M-a fascinat tot timpul să stau în dreapta lui și să văd cum știe cu ochii închiși mai toate drumurile, cum veșnic are câte-o poveste de prin zona pe unde suntem. Mereu mi-am dorit să pot să fiu la fel ca el.

Și acum mi s-a oferit posibilitatea asta. Am împrumutat pe termen nelimitat mașina tatălui meu și m-am bucurat de libertatea pe care mi-a oferit-o. Craiova – București fără escală în Gara de Nord, cumpărături la ore nesimțite și plimbări lungi fără a avea grija metroului.

Însă am realizat o chestie simplă: nu e ceea ce-mi doream eu.

Scurtăturile te privează de plăcerea efortului!

Da, e mișto să plec la ora 1 noaptea să-mi cumpăr tot felul de nimicuri de la un magazin din celălalt capăt al orașului sau să opresc în primul OMV, să fac plinul și în câteva ore să-mi beau cafeaua pe plajă, însă nu e același sentiment ca atunci când faci asta folosind un lucru pentru care ai muncit tu, nu altcineva.

Așa că, mersi tată, pentru lecția pe care mi-ai oferit-o. Mersi că mi-ai arătat cum e să te bucuri de-o chestie pentru a realiza cum stau lucrurile, cu bune și cu rele.

Și mi s-a mai confirmat încă o dată faptul că eu funcționez perfect cu spoilere. Nu-mi plac surprizele, vreau să știu dinainte la ce să mă aștept!

Comments (0)

By A.Faith, 2 - May - 2012 19:25

În ordinea în care trebuie citite articolele:

1. http://techcrunch.com/2012/05/02/foursquare-biz-dev-vp-tristan-walker-leaves-company-heads-to-andreessen-horowitz-as-eir/
2. http://www.fastcompany.com/1794501/how-foursquare-tristan-walker-dennis-crowley-naveen-selvadurai-business
3. http://www.huffingtonpost.com/ben-arnon/a-foursquare-graduation-j_b_545528.html

That’s the spirit!

Comments (2)

By A.Faith, 20 - April - 2012 8:31

Învățăm cu toții când suntem mici că toamna, păsările pleacă în țările calde. Și dacă sunteți persoane cu imaginație, așa cum sunt eu, stați și vă uitați pe geam și priviți îndelung zarea, mai ales dacă locul vă oferă posibilitatea, cugetând intens la gândul că… păsările pleacă în țările calde.

Știu, discuțiile despre păsărici întotdeauna prezintă interes și atrag atenția, dar faptul că păsările pleacă în țările calde mi se pare un lucru atât de profund încât merită să-i dedic un articol pe umilul meu blog.

Tocmai am avut o discuție de câteva ore cu un prieten recent întors în țară. Și mi-a povestit cum e în țările calde. Și ce frumoasă e viața într-o societate care în urmă cu vreo 1000 de ani era definită foarte bine ca națiune și care nu de puține ori s-a înscris în categoria super-puterilor mondiale, având un cuvânt greu de spus în politica globală. Dar asta e mai puțin relevant.

Ceea ce contează e că uneori credem că lumea se termină la linia orizontului. Și că limitele sunt puse acolo ca să rămână definitiv. Când de fapt… sunt tocmai acolo pentru a fi o provocare, pentru a fi depășite.

Oare eu când o să-mi iau zborul în țările calde?

Comments (4)

By A.Faith, 11 - April - 2012 16:16

Azi mi-am adus aminte cum era când am fost la școala de șoferi și instructoarea îi învăța pe cei de la primele lecții cum e cu plecarea de pe loc. Și așa cum era normal, lecția de practică venea după lecțiile de teorie intensivă, unde li se explica viitorilor șoferi cum funcționează o mașină, de ce are 3 pedale și de ce e musai înainte să bagi în viteza 1, să apeși ambreiajul.

Și ajungeam în faza în care elevul era la volan, instructorul în dreapta, eu în spate. Și îi spune instructorul: băgăm a-ntâia și plecăm ușor de pe loc. Iar elevul poziționa maneta schimbătorului cam acolo unde ar fi trebuit să intre în viteză, o manevra cu gentilitate și apăsa o dată ferm de parcă voia să penetreze o virgină cusută cu ață de nailon, împingând maneta în viteza întâi.

Niciun zgomot nu e mai trist decât o cutie forțată în viteza 1. Nicio senzație la volan nu e mai nasoală ca aia că moare motorul că șoferul nu a apăsat ambrejaul și a încercat să o bage în viteză forțat. Și n-am văzut nicio reacție mai dureroasă pe chipul unui om decât cea a unui instructor care omite să spună că înainte de a băga în viteză, se apasă ambreiajul și apoi se pune maneta schimbătorului în viteza 1. Mai ales atunci când mașina chinuită e proprietatea lui personală…

Eu din fericire am avut parte de o instructoare pâinea lu’ Dumnezeu. Femeie mai calmă ca acea persoană la volan n-am întâlnit niciodată în viața mea. Vorba aia, să-i dea Dumnezeu sănătate!

Țin minte că s-a întâmplat de câteva ori chestia asta și ea cu calmitate, a repetat de fiecare dată care era greșeala și ce s-a întâmplat.

Mie dacă cineva îmi făcea chestia asta și mă întreba cu o față senină: „da’ ce-am făcut greșit ?! ” cred că mă transformam într-un Hulk, fără să răspund pentru ceea ce fac.

Azi am experimentat pentru a doua oară pe propria piele cum e să ai parte de o astfel de reacție: păi nu mi-ai zis că trebuie să fac așa…

Plecarea de pe loc fără ambreiaj se întâmplă și în viața de zi cu zi!