Category: Discuţii

Scaun de birou

By A.Faith, 23 - April - 2009 13:06

De când mi-am luat laptop, m-am mutat de la birou pe unde am putut: prin pat, prin curte, pe jos, peste tot pe unde puteam să stau cât de cât comod şi cu jucăria-n braţe. Totuşi, după câteva ore încep să mă resimt şi vreau ceva stabil, pe care să pot pune mausul, mai ales atunci când lucrez la ceva important şi trebuie să fiu atent la ceea ce fac şi nu la cum stau. Aşa că m-am mutat la birou de curând, din nou.

Toate bune şi frumoase, doar că acum e bătaie pe scaunul meu. Când eu, când ai mei. Şi nu-mi place chestia asta. Plus că n-are mânere, scârţâie din toate încheieturile şi e cam incomod pentru gât. Ştiu, mofturosul de mine, dar când stai 3-4-5 ore într-un loc e de preferat să fie un loc comod, de unde să te mai poţi ridica fără probleme.

Aveam de gând să-mi iau un scaun d-ăsta de multă vreme, însă azi am văzut că am ratat o ocazie frumoasă din Ghelir, cu 150 de lei. Ieftin şi acceptabil. Aşa că am luat Google-ul la întrebări şi am descoperit trei oferte care mi-au făcut cu ochiul:

  1. Scaun de birou OFF 825 – 332 de lei, livrare gratuită prin Nemo Express de la Constanţa (cred că face 2 zile pe drum)
  2. Scaun directorial OFF 018 – 300 de lei, livrare gratuită de la Vâlcea (presupun că tot prin curier rapid)
  3. Scaun de Birou AB-78 – 300 de lei, livrare gratuită, same bla-bla

Aştept nişte sfaturi, idei şi eventual alte sugestii. Vreau ceva comod, ieftin, bun şi cu mânere. De preferat, scaun d-ăla în care să stai de plăcere :)

6 chestii care mă fac să zâmbesc

By A.Faith, 27 - February - 2009 1:00

N-am mai răspuns de multă vreme la o leapşă (dau vina pe timpul liber, lipsa ideilor interesante şi gherla pe care a dat-o Google Blog Search care nu mai merge de hăhăhă cum trebuie). Anca mă pune să scriu care sunt cele 6 chestii care mă fac să zâmbesc:

  1. Cora. Cât sunt eu de nervos, nedormit, enervat, whatever … you name it! Cora mă face să râd. Are o moacă de câine :D de fapt, e câine, dar e câinele meu şi asta o face specială: mai câine decât orice alt câine.
  2. Gândul că vine vara. Nu-mi place faptul că afară e frig, că e zăpadă îngheţată şi ziua se topeşte de sunt nevoit să-mi iau bocancii cu şenile pentru a face faţă mocirlei de pe stradă.
  3. Ziua de salariu.
  4. Adriana – o dată… de două ori…
  5. O idee năstruşnică de urmat în viitor, pe plan profesional :)
  6. Lapsus…. completaţi voi!

Cum se poate promova turismul românesc prin intermediul internetului?

By A.Faith, 22 - February - 2009 22:28

Mediaş. Decembrie 2008. Proaspăt angajat al SN Deco, am fost invitat la petrecerea de sfârşit de an, alături de ceilalţi angajaţi, oferindu-mi-se şansa de a petrece câteva zile departe de viaţa de zi cu zi. Când spui Mediaş, te gândeşti probabil la un oraşel din Ardeal ( 55.000 de locuitori conform wikipedia), ceva anost, lipsit de importanţă şi uitat de lume.Nu chiar. Te poţi distra şi fără să ai privire spre mare, iar dacă ai chef să faci o plimbare prin pădure sau vreo drumeţie nu îţi trebuie decât bunăvoinţă.

Cazare? 4 stele sunt suficiente? Pentru 60€ / camera dublă eşti tratat regeşte. Piscină, TV, internet, bufet suedez, acces cu cartelă şi locuri de joacă pentru copii. Departe de mizeria numită litoral, unde în loc să vezi faleză vezi cabluri sau jegurile numite staţiuni montante, unde trebuie să-ţi iei bocanci cu şenile pentru a putea merge pe trotuar.

N-ai fost în cea mai luxoasă staţiune, însă ai avut parte de un tratament regal, la preţuri pe care eu le găsesc acceptabile. Uneori, vacanţa trebuie să mai însemne şi relaxare, nu numai distracţie. Concediul nu trebuie considerat tot timpul o oportunitate de dezmăţ.

O posibilă rezolvare

În toamnă, am fost la o conferinţă organizată de Ziarul Financiar la Craiova la Hotel Bavaria. Locuiesc aici de când m-am născut, dar trebuie să recunosc sincer că habar n-aveam unde era acest hotel. De ce? Pentru că n-am avut niciodată nevoie de cazare în Craiova. Dacă aveam, căutam pe internet. Şi găseam site-uri trase la indigo, poze prost făcute şi nicio părere din partea celor care au stat acolo. Exemplu: 1 şi 2.

La Webstock, am aflat de existenţa hotelului Howard Johnson. M-am simţit extraordinar acolo. Dacă o să am nevoie să mă duc la Bucureşti şi să rămân peste noapte, mă voi gândi în primul rând unde am mai fost şi mi-a plăcut. Howard Johnson e o opţiune.

Rolul internetului

Oare Neogen mai face anul ăsta Blogaria? De ce nu se poate organiza ceva de gen în România? Că tot e criză şi lucrurile nu mai merg aşa bine.

Dar Webstock 2009 la munte? Sau la mare? Sau în Moldova? Sau în Ardeal?

Articol pentru concursul organizat de Manafu.

E criză dom’le!

By A.Faith, 7 - February - 2009 8:31

Din Lupa aflu urlătoarele:

Lui Dumitrana i-au ridicat maşina din faţa Prefecturii ()

Habar n-am cine e omu’, n-am avut timp şi nici chef să citesc articolul. Ideea era că în perioada de criză econimică, lumea iese din birouri şi se pune pe treabă, doar că totul se face selectiv, după principii de ei cunoscute. Eu mă întreb acum, pe-asta roşie de ce au luat-o şi pe-asta albă de ce au lăsat-o fără să o mişte (vezi pozele de mai jos)? E mai grea decât utilajul de remorcat? Nu de alta, dar să ştiu să-mi iau tractor, să-l pun unde vreau şi să mă doară-n şapcă dacă vin ăia să mi-l remorcheze. Continue reading 'E criză dom’le!'»

Subscribe to comments by default

By A.Faith, 7 - February - 2009 8:00

Nu ştiu voi cum sunteţi, dar eu de obicei revin pe blogurile unde comentez şi mă enervez destul de tare când spun ceva acolo unde nu pot bifa opţiunea de a primi prin email discuţiile ulterioare.

Drept urmare, am făcut subscribe to comments by default, însă au apărut voci (1,2) conform cărora opţiunea nu e binevenită. Până acum nu am avut reclamaţii din partea cuiva că a fost deranjat de volumul mare de email-uri primite. La urma urmei, rareori depăşesc 20-30 de comentarii. În plus, îmi place să cred că discuţiile sunt interesante cât să merite email-urile trimise :)

În altă dezordine de idei, butonul de dezabonare e întotdeauna la îndemână, atât înainte, cât şi după ce te-ai abonat:

În orice caz, pentru că nu vreau să fiu căpcăun şi pentru că acum îmi e lene să mă apuc să caut în setări sau în cod, momentan fac un sondaj:

[poll id="19"]

Panorama Theme by Themocracy