Comments (10)

By A.Faith, 21 - April - 2010 23:48

O să încep cu cea mai mare frustrare a mea din ultimele 6 luni de zile: oamenii care și-au luat telefoane ca să nu răspundă la ele. Băi, mă calcă rău de tot pe neuron treaba asta. Dacă ți-ai luat celular, telemobil sau cum dracu vrei să-i mai spui și dai numărul altora, fă bine și răspunde. Scuzele de genul „nu l-am auzit”, „era pe vibrații”, „nu-l țin cu mine”, „eram în camera cealaltă” nu țin. Nu poți să răspunzi sau nu vrei să răspunzi, îl închizi. Sună omu’ o dată, vede că e închis și dacă e important, trimite un sms cu notificare de primire ca să știe o treabă. Ah, ai un motiv obiectiv pentru care n-ai răspuns? Uită-te în p*la mea la apelurile pierdute și dă un bip/mesaj/telefon înapoi, că nu te doare mâna. Sau spunei omului: bă, nu-mi place de fața ta și nu vreau să-ți răspund la telefon. Ca să știe o treabă și să nu te mai sune.

Mi se întâmplă și mie să nu răspund pe moment. Dar sun înapoi, ASAP. Dau mesaj sau în cel mai rău caz dau bip. Mi se pare o nesimțire cruntă ca în ziua de azi, având atâtea mijloace de comunicare moderne să bagi scuza: știi, n-am avut credit. Căcat, ai avut email, twitter, facebook, hi5, ym, etc. la dispoziție. Chiar nu puteai să lași acolo un „băi boule, nu ți-am răspuns pentru că nu mi s-a arătat mie în ziua aia să vorbesc cu tine, o să te caut eu când mi se scoală mie”? Păi nu, că știi, n-am avut credit, că n-am avut timp, că {insert dumb reason here}.

Și nu, nu vorbesc despre o singură persoană așa cum ați putea crede. Nu, meteahna asta e valabilă pentru tot tipul de persoane: puști de 14-15 ani, persoane de-o seamă cu mine și chiar oameni în toată firea. Da, e cam nasol să ai treabă ATUNCI cu cineva a cărui vârstă depășește numărul de la pantofi, să-l suni, să nu-ți răspundă și să te sune după câteva ore în care tu fie te-ai chinuit de unul singur, fie ai încercat în toate felurile să dai de persoana respectivă și să-ți spună: ah, scuze, nu l-am auzit, eram acasă și era pe silențios.

Băi, îmi doresc din tot sufletul să vi se fure telefoane, să le pierdeți, să rămâneți fără agenda telefonică, fără sms-uri, să vă lase bateria când vă e lumea mai dragă, să vă umfle operatorul facturile și altele asemenea pentru că o meritați cu vârf și îndesat. Știu că nu e frumos din partea mea să zic asta, dar am ajuns la un punct în care deja nu mai suport. Să suni 5 persoane într-o seară, la o oră mai mult decentă, având o treabă serioasă de rezolvat și niciunul să nu răspundă pe motiv că „nu l-am auzit” te aduce în stare să-ți iei câmpii și să-i spui respectivului/respectivă: bă/fă, ești prost(ă)!

Altă treabă care mă calcă pe nerv e promisiunea nerespectată. Nu vreau să fac pe lupul moralist, dar când vine vorba de chestii sensibile, fac pe dracu’ în patru și măcar dreg problema. Am un prieten (mă rog, vorba vine, o să vedeți în rândurile ce urmează) pe care l-am împrumutat acum fix 12 luni cu suma de 40 de lei. Pe principiul: bă, dă-mi și mie niște bani până săptămâna viitoare că-mi trebuie neapărat. Și e nasol, că nu știi care-i baiu și poate omu’ ăla chiar are nevoie atunci. Bine coane, când mi-i dai înapoi? Prietene, săptămâna viitoare îi ai! Știind că nu lucrează l-am întrebat: și de unde îi dai? Păi nu știu, văd io, fac rost. Bă, facem altfel, să nu zici că sunt io rău: să-și facă returul în 30 de zile. Ai o lună la dispoziție și suma nu e așa mare. Hai acu’ să bem o cafea, fac io cinste.

Mă credeți dacă vă spun că au trecut fix 4 luni în care omu’ n-a răspuns la telefon?

4 luni în care nu l-am sunat să-mi recuperez 40 de lei, că nu era o sumă foarte mare și pe-atunci aveam un venit sigur la dată fixă. 4 luni în care am încercat să dau de el prin toate mijloacele posibile: l-am sunat, i-am dat mesaje, l-am căutat pe ym, pe mail, pe blog, le-am spus părinților să-i să îi amintească să treacă pe la mine să vorbim, i-am făcut o vizită la birou (din păcate, nu l-am găsit), nimic! Parcă a intrat în pământ. Am decis să trec banii la capitolul „pierduți pe stradă” și să-mi văd de viața mea. 2 luni mai târziu (în care a fost la fel de „tăcut”) ne-am întâlnit întâmplător pe stradă. Băi, scuze, mii de scuze, să vezi c-o fi ș-o păți. Mane, ești fără bun simț. Pretine, gata, se face, luni ai banii. P*la, iar n-a mai răspuns la telefon. Prin iarnă, m-am trezit cu el la poartă. Băi, am venit să-ți dau datoria aia, știi tu. Băi, mersi, da’ să știi că ai fost mârlan. Și scoate 20 de lei. Păi știi, au fost 40. Da mane, dar n-am atâta, îți mai dau eu 20 lei săptămâna viitoare. Bineînțeles că nu i-am mai văzut niciodată restul de bani de la el.

Oameni buni, gândiți-vă că proverbul „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” e real și nu cred că vă doriți să pățiți la fel. Nu-mi stă în caracter să le dau oamenilor de gen „lecții de viață” pe același tipar, dar credeți-mă, nu de puține ori am fost la un pas de a mă dezbrăca de caracter și de a le trage o țeapă cu o sumă „four figures” unor indivizi de genul ăsta.

Aș vrea să mai povestesc și despre promisiunile de genul „da, facem treabă” și câteva zile/săptămâni/luni mai târziu: păi stai frate, că nu se poate că… {bâlbă} păi… pentru că {insert really really really dumb reason here}. Aviz celor de la Dacia. Prietenii știu de ce.

Fucktards!!!

sursa foto

Comments (1)

By A.Faith, 16 - April - 2010 8:00

Fuck you!

Acum un an și ceva am început să folosesc o metodă destul de fail-proof pentru a depista cine dă adresa mea de email mai departe. În ultimele 2 zile și-a dovedit utilitatea, primind 2 email-uri pe două adrese unice, create special pentru un anumit serviciu.

Primul pe lista rușinii este magazinul online Falcon Electronics de la care am vrut să cumpăr vara trecută un sistem audio pentru mașină. Fiindcă lista de priorități s-a schimbat, am renunțat, dar nu m-am dezabonat de la newsletter-ul lor în speranța că le voi deveni client cândva și ar fi ok să rămân la curent cu noutățile. Proastă decizie.

Return-Path: <vila.casablanca.costinesti@gmail.com>
Received: from mail9.hostingweb.ro (mail9.hostingweb.ro [91.206.206.3])
        by mx.google.com with SMTP id e8si21709598muf.9.2010.04.13.00.56.17;
        Tue, 13 Apr 2010 00:56:17 -0700 (PDT)
Received-SPF: neutral (google.com: 91.206.206.3 is neither permitted nor denied by domain of vila.casablanca.costinesti@gmail.com) client-ip=91.206.206.3;
Received: (qmail 28989 invoked by uid 100); 13 Apr 2010 08:01:37 -0000
To: falcon@numedomeniu.tld
Subject: Camere de la 60 lei pe noapte!
X-PHP-Script: vila-casablanca.ro/lists/admin/index.php for 188.25.31.78
Recieved:
Date: Tue, 13 Apr 2010 11:01:37 +0300
From: vila.casablanca.costinesti@gmail.com

Nu știu dacă le-a fost spart sistemul sau dacă ei au vândut baza de email-uri și sincer nu-mi pasă foarte mult.

Pe locul doi vine adresa de email creată special pentru vânzarea unei mașini, pe care am folosit-o în cadrul tuturor site-urilor de anunțuri. De asemenea, a fost postată și în clar pe diverse pagini, deci nu pot să știu cu exactitate de unde au luat-o „băieții deștepți”. Cert e că stopclick.ro face spam pe adrese de email făcute prin metode dubioase.

Return-Path: <contact@stopclick.ro>
Received: from mail.expertadmin.ro (mail.expertadmin.ro [89.33.79.173])
        by mx.google.com with ESMTP id 25si6162054mul.46.2010.04.14.23.28.10;
        Wed, 14 Apr 2010 23:28:11 -0700 (PDT)
Received-SPF: neutral (google.com: 89.33.79.173 is neither permitted nor denied by best guess record for domain of contact@stopclick.ro) client-ip=89.33.79.173;
Received: from nobody (helo=[89.33.79.173])
	by mail.expertadmin.ro with local-esmtp (Exim 4.69)
	(envelope-from <contact@stopclick.ro>)
	id 1O2HIm-0003At-Dw
	for skoda@numedomeniu.tld; Thu, 15 Apr 2010 08:07:44 +0300
To: skoda@afaith.eu
From: stopclick.ro <contact@stopclick.ro>
Reply-To: contact@stopclick.ro
Subject: Lichidari stocuri

Rușine dom’le! Dacă stă careva cu ochii pe Google Alerts sau pe ZeList monitor (deși mă îndoiesc) ar fi frumos să verifice să vadă care-i problema, până nu se găsește unu’ cu mai mult timp liber decât mine și îi reclamă pentru spam, să se aleagă cu vreo amendă sănătoasă pentru astfel de practici.

sursa foto

Comments (16)

By A.Faith, 10 - March - 2010 16:00

Nu ştiu voi, dar eu am o relaţie specială cu poştaşul meu. Pe unde-l văd, pe-acolo îi umplu frigiderul cu carne. Categoria 1, zic!

Prima experienţă „mişto” pe care am avut-o cu el a fost acum cam 2 ani, vara. Stăteam şi eu ca tot omul, cu căştile-n urechi, cu burta la soare, în balansoar şi mă bucuram de viaţă. Că deh doar de-aia e vacanţă. Ştiindu-mă singur acasă şi fără vreo chestie anume de rezolvat, am adormit. Şi numai bun e somnul ăla de după amiază, neplanificat şi fără vreo grijă pe cap. Numa’ că iubitul meu poştaş se afla la datorie, urlând ca dobitocul pe alee „Poşta, poşta” de parcă-i tăia cineva gâtul. Am zis că dacă are ceva de lăsat, există cutie poştală, marcată frumos, se descurcă, doar de-aia e plătit.

Numai că nu, el s-a gândit să facă exces de zel şi să-mi livreze un spam de la Readers Digest în persoană, intrând în curte. Să fac cu inima când am văzut un ditai muntele de om, cu înfăţişare tip Păcală, cu bască tipică acoperindu-i mufarina, cum vine cu paşi repezi spre mine. Ce contează că intră la un om în curte, el avea o misiune de o deosebită importanţă pentru ţară. Dă-o dracu de proprietate privată! Altă dată, a luat-o la chestionat pe mama, că niciodată nu e acasă când vine el să-i aducă corespondenţa. Da’ a fost pus la punct rapid pentru neobrăzare. Nu mai spun de faptul că ori de câte ori vine, duhneşte a zaibăr de zici că e nea Mărin din Piaţă, care vinde vin vărsat, scos din butoiul de 5 litri cu gura şi pus în 2 sticle de 2L. Hai una jumate, ca să fim cinstiţi.

Ultima lui ispravă m-a lăsat fără replică. Trecem peste faptul că Statul/Guvernul/Bau-bau vrea să ne ia şi cei 42 de lei pe care-i primim lunar (sau mai bine zis pe care ar trebui să-i primim lunar, că niciodată nu vin la timp). Trecem şi peste faptul că acum un an de zile am bântuit vreo 2 zile cu acte pe la tot felul de instituţii dubioase de prin oraş ca să mă asigur că îmi voi primi drepturile băneşti în contul propriu şi personal de la bancă. Dar nu trecem peste faptul că azi am primit alocaţia la modul 4 bancnote de 10 lei şi 2 pixuri, că n-a avut mărunt. Aveţi mai jos poza. N-am încasat-o eu, că n-o primeam, nu semnam şi făceam şi tam-tam pe tema asta!

Bătaie de joc

Şi în încheiere, faza cu mirositul a alcool de la o poştă (ironică expresie, nu-i aşa?) vine în completarea faptului că omul se deplasează pe stradă cu Fiatina din dotare. Deci, nu numai că se prezintă beat la servici, e un dobitoc de primă clasă şi sare calul de fiecare dată, dar mai şi conduce sub influenţa licorilor bahice. Există vreo posibilitate prin care aş putea să scap de stresul numit „poştaşul” ? M-am gândit să-mi iau aparat de electroşocuri, dar mi-e că fac naiba vreo boacănă şi crapă ăsta, de-l am pe conştiinţă după. Iar cu bâta nu mă pretez, că nu-mi place să văd sânge.

PS: acum 2 săptămâni l-a muşcat un câine într-o curte. se gândise bineînţeles să facă livrarea la domiciliu… literalmente!

Comments (3)

By A.Faith, 16 - February - 2010 22:06

Uneori, în ciuda aparenţelor, mai poţi face şi ceva interesant pe la ore atunci când te duci. Am avut de abordat într-un eseu problema „The scientific evolution versus the spiritual evolution”. Fiindcă n-are rost să abordez subiectul în limba engleză şi într-un limbaj de lemn, voi încerca să fiu mai uman şi mai plastic în exprimare.

Suntem animale şi asta nu ne poate nimeni nega. Fie că suntem adepţi ai creaţionismului sau ai darwinismului, la bază suntem mamifere cu aceleaşi instincte animale pe care le are orice dobitoc, patruped sau biped sau mai ştiu eu cum. Ne luptăm pentru supravieţuire, facem tot ce ne stă în putinţă să perpetuăm special (uneori, mai mult decât e nevoie) şi nu în ultimul rând, avem defecte. Aici vruiam să ajung. Consider căă cel mai mare defect al omului e setea de sânge. Dorinţa de nestăvilit care apare cel puţin o dată în viaţă de a vedea sânge curgând. Şi nu, nu mă refer doar la abordarea conotativă a expresiei „sete de sânge”.

Cazul 1

Episodul Poliţistul pălmuit vs profesoara ţigancă. S-a scris, s-a discutat, am abordat şi eu subiectul, ce mai… un adevărat tam-tam! Toată lumea a ridicat piatra şi-a dat, fără să gândească foarte mult şi fără să cerceteze în amănunt situaţia. Rezultatul l-am văzut azi la televizor, la emisiunea Gabrielei Vrânceanu Firea, unde a fost invitată profesoara în cauză. Fiindcă rolul acestei însemnări nu este acela de a judeca şi de a împărţi dreptatea, aşa că o să mă refer stict la ce mă interesează pe mine. Dincolo de faptul că discuţia s-a dus în direcţia „invidia, valoarea mea, valoarea mea”, persoana respectivă a avut o abordare la care nu mă aşteptam. Citez: „e vreo problemă dacă am încercat să-mi depăşesc condiţia?”

Şi de fapt, cam asta e problema. Uitându-ne la cât “sânge” se cere în cazul ăsta (băgaţi un ochi la comentariile pe seama acestui subiect şi o să vedeţi exprimări care mai de care mai elevate despre cum respectiva trebuia dusă la pădure, omorâtă, etc.etc.), cred că majoritatea oamenilor văd o problemă în a-i oferi şansa respectivei de a-şi depăşi condiţia. Mai departe, e treaba altora, nu mă interesează, dar voi urmări cazul, că mă interesează.

(mai multe informaţii despre subiect aici – cu secvenţe din emisiune, pentru cei care n-au fost pe fază atunci)

Cazul 2

Tot din plictiseală şi dintr-un prost obicei dobândit de-alungul vremii de a mă uita la TV în timp ce mănânc, am aflat de o întâmplare barbară: un pui de mistreţ a fost căsăpit de nişte moldoveni turmentaţi speriaţi (link). Am putea spune că oricum mistreţul avea şanse să fie omorât de către un vânător, de la egal la egal. Dar să nu divagăm.

Percepţia generală despre moldoveni nu este una tocmai strălucită (fiind binecunoscute adresările precum „moldovean borât” sau alte variaţiuni), dar tind să mă depărtez puţin de ideea de a generaliza doar din cauza faptului că sunt unii mai breji care scot capul în lume mai des decât ar trebui. Dar mă întreb aşa, în prostia mea, din tot satul ăla, nu s-a gândit nimeni să mai aştepte puţin să vină vânătorii sau cei de la protecţia animalelor?, să-l tranchilizeze şi să-l ducă în pădure Trecem peste faptul că au fost copii şi au văzut asta, ăia sunt obişnuiţi de la Counter Strike şi alte shootere SF cu sânge şi alte chestii. Dar întreb aşa, ca idee: de ce erau oameni acolo care râdeau când animalul ăla era căsăpit fără milă?

Concluzia pe care eu personal o trag după toate aceste întâmplări ce au ajuns la urechile mele azi e una simplă şi totodată tragică: degeaba evoluăm din punct de vedere tehnologic. Din punct de vedere spiritual suntem la fel ca acum 4000 de ani. Ridicăm piatra şi dăm fără să ne gândim. Setea de sânge a rămas şi va rămâne în continuare în noi…

PS: nu încerc să fiu moralist cu aceste rânduri. îmi recunosc şi eu partea mea de vină când vine vorba de ceea ce am judecat aici. îmi place să cred însă că am adoptat o atitudine civilizată.

Foto by Roxana Radu

Comments (7)

By A.Faith, 15 - February - 2010 22:38

Se pare că am stat cam mult offline azi. Am aflat de povestea cu poliţistul şi profesoara care se pălmuiesc reciproc de la Observatorul Antenei 1, pe la ora 19 fără câteva minute, când Lucian Mândruţă a prezentat incidentul cu menţiunea că ştirea va urma ceva mai târziu în jurnal (desigur, la final, dar între timp am căutat-o repede pe internet şi-am aflat ce mă interesa). Clipul cred că l-a văzut toată lumea. L-am adăugat şi eu mai jos, just in case Continue reading 'Discriminarea ţiganilor şi impotenţa autorităţilor'»