Comments (0)

By A.Faith, 5 - October - 2011 0:27

… că deh, de-aia am blog şi măcar să nu-mi pară rău de faptul că trebuie să-mi plătesc zilele astea domeniul.

http://www.engadget.com/2011/10/04/apples-lets-talk-iphone-keynote-liveblog – cred că ăsta e singurul live blogging pe care l-am citit şi pe care l-am considerat util după ce l-am terminat de parcurs. În plus, ideea postării de jos în sus mi se pare genială, în contextul în care sunt european şi citesc de sus în jos. De ce? Pentru că la final nu-ţi vine să închizi pagina şi să-ţi vezi de alte tale, ci să dai repede scroll jos ca să vezi comentariile, apoi sus înapoi ca să vezi alte update-uri şi tot aşa, aruncând mereu ochii pe bannerele din “pole position”.

Poate că-i de prisos să menţionez faptul că nu-s fan Apple sau mai ştiu eu ce. De când au apărut primele zvonuri că Google urmează să lanseze un sistem de operare bazat pe Linux mi-am zis că e musai să-mi iau unul şi acum sunt mândru posesor de Android phone.

Dar…

… pentru că aici voiam să ajung, reacţia Engaged de azi cu privire la noul iPhone m-a făcut să mă gândesc foarte serios la faptul că totuşi Apple nu-i chiar o corporaţie aşa evil şi că, dacă vrei şi ai un interes în acest sens, ai putea să devii utilizator. Atenţie, utilizator, nu fanboy sau entuziast.

Comentariile mele, mai jos:

• 1:11PM The Mac platform has grown by 23 percent since last year. The PC? Four percent. – no shit? păi PC sau notebook / netbook? în altă ordine de idei, ştiu că Apple, ca brand, vinde şi rupe, dar zice mintea mea în gândul ei că laptopurile sunt ceva mai populare prin părţile astea de lume, spre deosebire de MAC-uri care încă sunt apariţii exotice şi care din punct de vedere al costului, reprezintă o investiţie serioasă;
• 1:13PM Over 300 million iPods have been sold. “It took Sony 30 years to sell 220,000 Walkman casette players.” – c’mon guys, seriously! vorbim de o cu totul altă epocă!
• cum naiba să faci deployment la iPad în aeronautică? ar fi culmea să vină stewardesa la mine să-mi spună să-mi închid telefonul cu Android că bruiez avionul, dar pilotul să se bazeze pe un iPad ca să-şi calculeze ruta de zbor!
• în mod ciudat sau nu, ideea cu felicitările nu-i rea! return to basics, right? oricum, sunt curios cum ar sta treaba în RO cu privire la livrarea acestor felicitări ) auzi la ei, notificare că a ajuns la poştă şi-o să fie livrată în cursul zilei )
• Messenger pentru iPhone; de parcă nu era suficient de enervant BBM-ul…
• Newsstand – salvarea print-ului? aştept cu vădit interes pornache de la Libertatea pe iPhone / iPad
• Tabbed browsing? wow, inovaţie de milioane!
• iCloud? în epoca reţelelor mobile unde în loc să ţi se ofere upgrade la pachetul de date, te taxează ca pe fraier cu preţuri exorbitante pe MB, de parcă o sesiune de browsing se mai măsoare în KB şi câţiva MB îţi ajung o lună de zile…
• Cred că-mi iau iPod nano şi-l port ca ceas; nu ştiu de ce, dar ideea asta-mi place!
• Ideea Siri pare mişto, dar eu sincer nu am folosit niciodată astfel de funcţii; plus că treaba asta există de ceva vreme pe piaţă; oare Apple dă tonul iarăşi, ca la ecranele touchscreen?
• Şi totuşi, ideea unui smarphone “inteligent” (nu e pleonasm, are un scop alăturarea acestor 2 termeni) care să fie capabil să înveţe o persoană şi să-i ştie particularităţile… well, asta-i ceva mişto!
• Cu ocazia asta, Wolphram îşi dovedeşte utilitatea!

La final, tot ceea ce contează e că România, ca de obicei, nu se află în primul val de aderare. Nici într-al doilea. Oricum, ştiţi vorba aia, ce-i lipseşte chelului, chitie de mărgăritar!

Comments (3)

By A.Faith, 2 - June - 2011 0:11

PC, sau personal computer. Acum un an nu mi-as fi imaginat viaţa fără laptopul personal. Aveam totul structurat într-un anume fel, toată rutină zilnică se învârtea in jurul laptopului şi mereu se găsea ceva de făcut, in special datorită faptului ca locul unde dormeam şi petreceam cea mai mare parte a zilei coincidea cu locul de muncă.

Anul trecut, in ajun de Crăciun m-am procopsit cu o un Acer inutilizabil in spate, la -15 grade într-un Berlin rece şi la propriu şi la figurat. De atunci, nema PC in adevăratul sens al cuvântului.

Calculatorul de la servici şi atât.

Ce înseamnă asta pentru mine?

Mai mult timp pentru chestii mai importante. Ok, n-am aflat azi ultima bârfă din online sau ultima schimbare făcută de Google, Dar tot ce a fost cu adevărat important a ajuns la mine mai devreme sau mai târziu.

Google Reader-ul personal număra peste 100 de feeduri pe contul personal. Niciodată nu eram la zi cu ele, oricât aş fi încercat sa le urmăresc. Era un stres constant pentru mine acest lucru şi mereu trăiam cu impresia ca mi-a scăpat ceva. Sa ştiţi ca n-am murit după 6 luni in care nu am deschis deloc reader-ul personal.

La fel şi cu activitatea mea pe Twitter. Aşa am realizat ce pierdere de timp a fost la un moment dat şi cât de mult contează relevanţă şi nu cantitatea de informaţie consumată.

Aşa am învăţat sa preţuiesc mai bine timpul meu şi sa dorm o ora in plus decât sa văd un episod dintr-un serial la modă sau s-o trec aiurea pe net. Cel puţin la muncă Nu-mi permit sa stau pe bani şi chiar dacă aş vrea nu aş avea când şi cum.

Asadar, altfel spus, tot răul spre bine. Secretul? Un PC-replacer de milioane: HTC Desire HD.

Ecran mare, putere pe măsură, 3G, WiFi, Android (Linux based SO), autonomie 24 de ore la utilizare decentă şi ce mai ai nevoie pentru a acoperi nevoile de baza? Email strict necesar, Twitter pentru timpi morţi şi Pulse in loc de ziarul de la metrou.

Ps: trebuie sa admit ca aplicaţia WordPress de Android îţi cam taie cheful de blogging

Comments (6)

By A.Faith, 10 - February - 2011 8:00

Am avut șansa recent de a sta la câțiva pași de niște oameni care se pot numi pe bună dreptate exemple de urmat în viață și de la care ai ce învăța și mi-a rămas întipărită în minte o chestie:

De ce să tai costuri când poți să mărești veniturile?

Și mi-am adus aminte cât de deranjat eram când a venit vorba de scumpirea cartelelor de metrou în București. Practic, s-au dublat peste noapte. Morți, înjurături, nervi.

Au trecut aproape 6 luni de atunci și folosesc zi de zi acest mijloc de transport în comun, plătind prețul afișat, fără să mi se mai pară mare. Din când în când însă îmi mai aduc aminte de „cum era atunci” când cu 1,5 lei făceam un drum dus-întors până unde aveam treabă.

Ideea e simplă: nici mie nu-mi place să știu că trebuie să scot mai mulți bani din buzunar pentru o chestie, cu atât mai puțin dacă e vorba de o schimbare nejustificată. Dar dacă e loc de mai bine, de ce să ne mulțumim cu puțin?

Toată lumea spune că România e o țară săracă. Păi să mă scuzați, dar la capitolul opulență suntem adversari veritabili pentru toate țările din vest.

Aviz celor care cred în continuare că viața în România e grea și scumpă: încercați câteva luni în Berlin sau în Londra. 2-3€ sau lire pe km la taxi, 2 lire pe călătorie cu autobuzul și muncă productivă timp de 8 ore pe zi (uneori chiar și mai mult). Mai vorbim după dacă 2,5 lei / km de la Otopeni până în București mai e scump.

Nu înțeleg o chestie: de ce ne mulțumim cu puțin și de ce ne limităm la puțin? De ce nu privește nimeni dincolo de ziua de mâine? Nu vreau să par arogant și „să uit de unde am plecat”, însă vorbind serios, oare când se va schimba țara asta la nivel de mentalitate și percepție asupra realității cotidiene?

Nu-mi luați prea tare în seamă acest articol… e scris noaptea târziu și coerența nu vine la pachet

Comments (6)

By A.Faith, 20 - December - 2010 8:00

Cred că dacă aş fi nevoit să conduc o maşină pe străzile capitalei noastre on-a-daily basis nu aş mai apuca 50 de ani de la câţi nervi mi-aş face. Nu e zi în care să nu văd vreun dobitoc d-ăla cretin de la mama natură care pendulează între benzi de parcă i-a luat mă-sa stradă şi care uită pentru ce s-a inventat semnalizarea.

Îmi creşte tensiunea când văd câte unul d-ăsta şi de-aia prefer metroul sau tramvaiul (autobuzul şi troleele sunt la fel ca şi maşinile, încete, scumpe şi poluante). În altă ordine de idei, abia aştept să biciclesc şi eu prin Bucureşti

Comments (1)

By A.Faith, 8 - October - 2010 0:45

E trecut de ora 12 şi-mi pică ochii de somn, dar mi-am propus ca azi să scriu acest post.

Prima dată când am auzit de Doru Panaitescu a fost într-un context în care se discutau competenţele sale profesionale. Mi-am zis eu atunci: bag de seamă că omu’ ăsta ştie cu ce se mănâncă online-ul şi n-ar fi o idee rea să mai arunc şi eu din când în când o geană pe blogul lui.

Apoi, am aflat maşinile (heh.. maşinile…) de offroad sunt musai, că se plimbă foarte mult prin ţară, că fotografiază tot felul de păsărici , ce mai… am marcat follow regulamentar la contul de twitter şi toate cele.

Ba mai mult, chiar am avut şansa ca anul acesta să-l cunosc personal la Webstock , să schimbăm câteva vorbe înainte şi după interviu. Mi-a părut bine

Azi am aflat însă de concursul organizat de el împreună cu Outextrem prin care pune la bătaie un weekend pe coclauri. Şi să ne fie clar: io chiar vreau pe coclauri! Toată treaba asta a început în momentul în care am început să citesc ori la el, ori la Roxana despre genul ăsta de activităţi. Mă fascina modul în care aceşti oameni alegeau să-şi petreacă weekend-urile. Iar poveştile lor erau savuroase: cu poze, cu filmări, cu telefoane date după ce citeam una alta să cer detalii suplimentare, etc. etc.

Cum aş putea să nu-mi doresc eu o astfel de experienţă, când am visat la ea mai bine de un an de zile, butonând frenetic telefonul pe drum spre liceu, în ore sau în drum spre casă, citind una alta, despre planul vreunei noi escapade sau altele asemenea? Cum aş putea să spun că nu-i o ofertă foarte tentantă, în contextul în care întorceam capul după orice însemna 4×4 şi dacă mai era încălţat şi cu MT-uri… drooooooollll. Nu vă mai povestesc despre ziua când am văzut un IMS parcat în Craiova. Cred că am băgat proprietarul în sperieţi la câte poze i-am făcut.

Acum serios vorbind, cum să nu-mi doresc eu din tot sufletul să merg pe coclauri? Cum să ratez oportunitatea asta?

Mi-ar plăcea să vă povestesc despre cât de bine m-aş distra într-o astfel de escapadă, dar nu prea-mi iese. Nu stau bine la ora asta cu imaginaţia şi vreau să dorm, nu să mă visez cine ştie pe unde )

Mno, acestea fiind zise, mă retrag cu speranţa că o să revin cu poze frumoase de la munte.