http://www.engadget.com/2011/10/04/apples-lets-talk-iphone-keynote-liveblog – cred că ăsta e singurul live blogging pe care l-am citit şi pe care l-am considerat util după ce l-am terminat de parcurs. În plus, ideea postării de jos în sus mi se pare genială, în contextul în care sunt european şi citesc de sus în jos. De ce? Pentru că la final nu-ţi vine să închizi pagina şi să-ţi vezi de alte tale, ci să dai repede scroll jos ca să vezi comentariile, apoi sus înapoi ca să vezi alte update-uri şi tot aşa, aruncând mereu ochii pe bannerele din “pole position”.

Poate că-i de prisos să menţionez faptul că nu-s fan Apple sau mai ştiu eu ce. De când au apărut primele zvonuri că Google urmează să lanseze un sistem de operare bazat pe Linux mi-am zis că e musai să-mi iau unul şi acum sunt mândru posesor de Android phone.

Dar…

… pentru că aici voiam să ajung, reacţia Engaged de azi cu privire la noul iPhone m-a făcut să mă gândesc foarte serios la faptul că totuşi Apple nu-i chiar o corporaţie aşa evil şi că, dacă vrei şi ai un interes în acest sens, ai putea să devii utilizator. Atenţie, utilizator, nu fanboy sau entuziast.

Comentariile mele, mai jos:

• 1:11PM The Mac platform has grown by 23 percent since last year. The PC? Four percent. – no shit? păi PC sau notebook / netbook? în altă ordine de idei, ştiu că Apple, ca brand, vinde şi rupe, dar zice mintea mea în gândul ei că laptopurile sunt ceva mai populare prin părţile astea de lume, spre deosebire de MAC-uri care încă sunt apariţii exotice şi care din punct de vedere al costului, reprezintă o investiţie serioasă;
• 1:13PM Over 300 million iPods have been sold. “It took Sony 30 years to sell 220,000 Walkman casette players.” – c’mon guys, seriously! vorbim de o cu totul altă epocă!
• cum naiba să faci deployment la iPad în aeronautică? ar fi culmea să vină stewardesa la mine să-mi spună să-mi închid telefonul cu Android că bruiez avionul, dar pilotul să se bazeze pe un iPad ca să-şi calculeze ruta de zbor!
• în mod ciudat sau nu, ideea cu felicitările nu-i rea! return to basics, right? oricum, sunt curios cum ar sta treaba în RO cu privire la livrarea acestor felicitări ) auzi la ei, notificare că a ajuns la poştă şi-o să fie livrată în cursul zilei )
• Messenger pentru iPhone; de parcă nu era suficient de enervant BBM-ul…
• Newsstand – salvarea print-ului? aştept cu vădit interes pornache de la Libertatea pe iPhone / iPad
• Tabbed browsing? wow, inovaţie de milioane!
• iCloud? în epoca reţelelor mobile unde în loc să ţi se ofere upgrade la pachetul de date, te taxează ca pe fraier cu preţuri exorbitante pe MB, de parcă o sesiune de browsing se mai măsoare în KB şi câţiva MB îţi ajung o lună de zile…
• Cred că-mi iau iPod nano şi-l port ca ceas; nu ştiu de ce, dar ideea asta-mi place!
• Ideea Siri pare mişto, dar eu sincer nu am folosit niciodată astfel de funcţii; plus că treaba asta există de ceva vreme pe piaţă; oare Apple dă tonul iarăşi, ca la ecranele touchscreen?
• Şi totuşi, ideea unui smarphone “inteligent” (nu e pleonasm, are un scop alăturarea acestor 2 termeni) care să fie capabil să înveţe o persoană şi să-i ştie particularităţile… well, asta-i ceva mişto!
• Cu ocazia asta, Wolphram îşi dovedeşte utilitatea!

La final, tot ceea ce contează e că România, ca de obicei, nu se află în primul val de aderare. Nici într-al doilea. Oricum, ştiţi vorba aia, ce-i lipseşte chelului, chitie de mărgăritar!

Anul trecut, in ajun de Crăciun m-am procopsit cu o un Acer inutilizabil in spate, la -15 grade într-un Berlin rece şi la propriu şi la figurat. De atunci, nema PC in adevăratul sens al cuvântului.

Calculatorul de la servici şi atât.

Ce înseamnă asta pentru mine?

Mai mult timp pentru chestii mai importante. Ok, n-am aflat azi ultima bârfă din online sau ultima schimbare făcută de Google, Dar tot ce a fost cu adevărat important a ajuns la mine mai devreme sau mai târziu.

Google Reader-ul personal număra peste 100 de feeduri pe contul personal. Niciodată nu eram la zi cu ele, oricât aş fi încercat sa le urmăresc. Era un stres constant pentru mine acest lucru şi mereu trăiam cu impresia ca mi-a scăpat ceva. Sa ştiţi ca n-am murit după 6 luni in care nu am deschis deloc reader-ul personal.

La fel şi cu activitatea mea pe Twitter. Aşa am realizat ce pierdere de timp a fost la un moment dat şi cât de mult contează relevanţă şi nu cantitatea de informaţie consumată.

Aşa am învăţat sa preţuiesc mai bine timpul meu şi sa dorm o ora in plus decât sa văd un episod dintr-un serial la modă sau s-o trec aiurea pe net. Cel puţin la muncă Nu-mi permit sa stau pe bani şi chiar dacă aş vrea nu aş avea când şi cum.

Asadar, altfel spus, tot răul spre bine. Secretul? Un PC-replacer de milioane: HTC Desire HD.

Ecran mare, putere pe măsură, 3G, WiFi, Android (Linux based SO), autonomie 24 de ore la utilizare decentă şi ce mai ai nevoie pentru a acoperi nevoile de baza? Email strict necesar, Twitter pentru timpi morţi şi Pulse in loc de ziarul de la metrou.

Ps: trebuie sa admit ca aplicaţia WordPress de Android îţi cam taie cheful de blogging

De ce să tai costuri când poți să mărești veniturile?

Și mi-am adus aminte cât de deranjat eram când a venit vorba de scumpirea cartelelor de metrou în București. Practic, s-au dublat peste noapte. Morți, înjurături, nervi.

Au trecut aproape 6 luni de atunci și folosesc zi de zi acest mijloc de transport în comun, plătind prețul afișat, fără să mi se mai pară mare. Din când în când însă îmi mai aduc aminte de „cum era atunci” când cu 1,5 lei făceam un drum dus-întors până unde aveam treabă.

Ideea e simplă: nici mie nu-mi place să știu că trebuie să scot mai mulți bani din buzunar pentru o chestie, cu atât mai puțin dacă e vorba de o schimbare nejustificată. Dar dacă e loc de mai bine, de ce să ne mulțumim cu puțin?

Toată lumea spune că România e o țară săracă. Păi să mă scuzați, dar la capitolul opulență suntem adversari veritabili pentru toate țările din vest.

Aviz celor care cred în continuare că viața în România e grea și scumpă: încercați câteva luni în Berlin sau în Londra. 2-3€ sau lire pe km la taxi, 2 lire pe călătorie cu autobuzul și muncă productivă timp de 8 ore pe zi (uneori chiar și mai mult). Mai vorbim după dacă 2,5 lei / km de la Otopeni până în București mai e scump.

Nu înțeleg o chestie: de ce ne mulțumim cu puțin și de ce ne limităm la puțin? De ce nu privește nimeni dincolo de ziua de mâine? Nu vreau să par arogant și „să uit de unde am plecat”, însă vorbind serios, oare când se va schimba țara asta la nivel de mentalitate și percepție asupra realității cotidiene?

Nu-mi luați prea tare în seamă acest articol… e scris noaptea târziu și coerența nu vine la pachet

Îmi creşte tensiunea când văd câte unul d-ăsta şi de-aia prefer metroul sau tramvaiul (autobuzul şi troleele sunt la fel ca şi maşinile, încete, scumpe şi poluante). În altă ordine de idei, abia aştept să biciclesc şi eu prin Bucureşti

Prima dată când am auzit de Doru Panaitescu a fost într-un context în care se discutau competenţele sale profesionale. Mi-am zis eu atunci: bag de seamă că omu’ ăsta ştie cu ce se mănâncă online-ul şi n-ar fi o idee rea să mai arunc şi eu din când în când o geană pe blogul lui.

Apoi, am aflat maşinile (heh.. maşinile…) de offroad sunt musai, că se plimbă foarte mult prin ţară, că fotografiază tot felul de păsărici , ce mai… am marcat follow regulamentar la contul de twitter şi toate cele.

Ba mai mult, chiar am avut şansa ca anul acesta să-l cunosc personal la Webstock , să schimbăm câteva vorbe înainte şi după interviu. Mi-a părut bine

Azi am aflat însă de concursul organizat de el împreună cu Outextrem prin care pune la bătaie un weekend pe coclauri. Şi să ne fie clar: io chiar vreau pe coclauri! Toată treaba asta a început în momentul în care am început să citesc ori la el, ori la Roxana despre genul ăsta de activităţi. Mă fascina modul în care aceşti oameni alegeau să-şi petreacă weekend-urile. Iar poveştile lor erau savuroase: cu poze, cu filmări, cu telefoane date după ce citeam una alta să cer detalii suplimentare, etc. etc.

Cum aş putea să nu-mi doresc eu o astfel de experienţă, când am visat la ea mai bine de un an de zile, butonând frenetic telefonul pe drum spre liceu, în ore sau în drum spre casă, citind una alta, despre planul vreunei noi escapade sau altele asemenea? Cum aş putea să spun că nu-i o ofertă foarte tentantă, în contextul în care întorceam capul după orice însemna 4×4 şi dacă mai era încălţat şi cu MT-uri… drooooooollll. Nu vă mai povestesc despre ziua când am văzut un IMS parcat în Craiova. Cred că am băgat proprietarul în sperieţi la câte poze i-am făcut.

Acum serios vorbind, cum să nu-mi doresc eu din tot sufletul să merg pe coclauri? Cum să ratez oportunitatea asta?

Mi-ar plăcea să vă povestesc despre cât de bine m-aş distra într-o astfel de escapadă, dar nu prea-mi iese. Nu stau bine la ora asta cu imaginaţia şi vreau să dorm, nu să mă visez cine ştie pe unde )

Mno, acestea fiind zise, mă retrag cu speranţa că o să revin cu poze frumoase de la munte.

Mă întreba o prietenă acum câteva zile dacă mă duc la Let’s Do It Romania, că se apropie data mult mediatizată. Rog persoanele numite Oana Brătilă să închidă browserul sau să plece pe alt site şi să nu citească rândurile de mai jos.

Personal, nu sunt de acord cu asta. Uitaţi-vă la clipul de mai sus. Voi ce înţelegeţi din asta? Că mârlanii pot să arunce pe jos tot ceea ce vor ei, se găseşte mereu o fraieră care să strângă după ei? Nu mersi Eu vreau să fiu pe filmul meu şi cum nu arunc căcaturi la întâmplare şi nu-mi bat joc de mediul înconjurător, nu vreau să fiu eu cel care-i sprijină pe ce-i care-o fac din indiferenţă sau din lipsă de educaţie.

În altă ordine de idei, tot respectul pentru cei care trec peste astfel de gânduri. Vă apreciez munca, vă respect, dacă vă pot ajuta cu ceva, o s-o fac necondiţionat (dovada fiind postarea acestui promo fără să mă fi rugat cineva în prealabil), dar vă rog eu frumos, nu mă puneţi să strâng mizeriile altora, pentru că nu o s-o fac şi nici nu cred că o să-i educe în vreun fel asta.

Nu ştiu voi, dar eu când mă gândesc la Webstock nu-mi place o chestie: sunt atât de multe persoane faine la un singur loc şi după 8-10 ore petrecute sub acelaşi acoperiş, pleci cu dezamăgirea că n-ai apucat să vorbeşti cu toţi În fiecare an în care am participat, am avut acest sentiment şi abia acum am observat că nu sunt singurul .

Pe lângă momentele funny (taxate inutil de unii cu ceva comentarii şoptite între invitaţi), Webstock a reprezentat anul acesta pentru mine locul unde am întâlnit face2face colegii Internship 2.0. A fost extraordinar pentru mine să conlucrez cu nişte oameni cu care nu m-am văzut niciodată, într-o manieră care să asigure tuturor şansa de a pune umărul la ridicarea proiectului nostru.

Nu regret că am pierdut prezentarea Bogdanei Butnar despre care am auzit vorbindu-se în continuu sau că n-am văzut-o pe Mădălina Uceanu vorbind despre carieră, pentru că realizez acum faptul că nu ai cum să le faci pe toate într-un timp aşa scurt. Dacă s-ar fi inventat teleportarea şi prezenţa în 2-3 sau poate chiar 4 locuri în acelaşi timp ar fi fost posibilă, cu siguranţă aş fi putut descrie acum pe larg fiecare idee discutată la Webstock.

Dar spuneam că nu regret pentru că am reuşit să schimb o vorbă cu (NW)Radu sau cu Doru Panaitescu, că am cunoscut-o pe Cami, că am fost în spatele camerei în cadrul unor interviuri cu nume frumoase din online-ul românesc sau că am făcut echipă bună cu Bogdan Dăscălescu sau cu Miruna Meiroşu.

Of, ştiu că nu-i frumos din partea mea să nu-i menţionez pe toţi, dar mi-ar lua o săptămână să povestesc aici despre fiecare întâlnire şi schimb de idei.

Vă las mai jos cu 2 videoclipuri filmate în afară de interviurile despre care vorbeam. Sper să vă placă

Raluca Kisescu – Marketing Director Avon Romania @ Webstock from Udrescu Gabriel on Vimeo.

Raluca Kisescu – Marketing Director Avon Romania vorbind la Webstock 2010 despre prezenţa Avon în mediul online.

Poze (de excepţie) se găsesc la Marius Tudor. Long live Canon!

Ah, şi felicitări organizatorilor. Vorbesc la plural pentru că mă refer atât la Cristi, cât şi la echipa lui.

Mă ruga Sorin acum multă vreme, prin primăvară, să-i povestesc şi lui, şi vouă, despre top 10 maşini pe care mi le-aş dori. Acum, nu ştiu voi, dar eu sunt bolnav rău de boala asta, cam de un an de zile, de când am devenit posesor al cardului roz în portofel. Până atunci eram foarte dezinteresat de subiect, nu de puţine ori fiind sceptic atunci când mi s-a cerut părerea cu privire la achiziţia unei maşini. Acum? Acum cred că e primul lucru pe lista mea de achiziţii de valoare A devenit un hobby, e şi normal să aibă prioritate!

Tot mă gândesc de vreo 10 minute de când scriu dacă să vă povestesc despre maşini pentru extratereştrii, gen Morgan Aero sau ceva similar. O să abordez deocamdată subiectul din perspectiva unui pământean, lăsând pe seama discuţiilor eventuale alte sugestii.

O să încep cu locul 10, pentru a lăsa pe final ce-i mai frumos, unde se regăseşte maşina pe care am făcut şcoala de şoferi: un Renault Megane 2, motor de 2L diesel. Sedan, ori nu, maşina asta mă încântă din multe puncte de vedere. Se conduce frumos, puternică, nervoasă când trebuie, e manevrabilă, şi nu în ultimul rând e spaţioasă. Pe cuvânt de onoare că te gândeşti la un king-size bed când vezi ce banchetă are şi cât loc ai pentru picioare, mai ales dacă pasagerul din faţă sau şoferul sunt scunzi de înălţime sau dacă scaunele din faţă sunt lăsate jos nu vă mai gândiţi la prostii, obsedaţilor!

Renault Megane II Sedan (stânga) şi Megane II Spate-ciudat (dreapta)

Pe locul 9 pun fără să mă gândesc prea mult, un moft de-al meu numit Chevrolet Cruze. De când l-am văzut prima dată m-am îndrăgostit de modul cum arată această maşină. Are acel ceva care te face s-o vrei. Recent, mi s-a oferit posibilitatea de a o conduce, iar asta se va concretiza în scurt timp. Can’t hardly wait!

Chevrolet Cruze

Pe locul 8 aş trece un Porsche Boxter S sau un 911 Carrera GT3, pentru că Porsche. Din acelaşi motiv pentru că pitong. Am alergat aceste maşinile pe circuitele din NFS 5 de mi-a venit rău. Am stricat o tastatură, am câştigat bani în internet cafe din curse, ce mai… ar fi şi păcat să nu-mi doresc aşa ceva! Plus că maşinile de la Porsche arată ca nişte mâţe blânde, dar ascund sub capotă o forţă de invidiat. Sunt elegante, puternice şi totodată rafinate. Poţi să dai o liniuţă de la semafor la semafor la fel cum poţi să te dai jos din ea şi să cobori pe covorul roşu, fără să-i faci pe cei din jur să te privească cu alţi ochi.

Porsche Boxter S

Porsche 911 GT3

Pe locul 7 aş pune un pick-up truck pe care să-l folosesc pentru grătar. Echipat cu tot ce ai nevoie pentru o ieşire cu cortul la munte, cu o gaşcă faină, cred că un pick-up truck e genul de maşină care-mi place după o viaţă întreagă de văzut filme americane unde majoritatea adolescenţilor conduceau astfel de maşini, împrumutate de la părinţi, spre fel de fel de petreceri date pe malul vreunui lac sau la vreo casă departe de oraş. Pentru că Mitsubishi L200 nu e tocmai pe gustul meu, aş opta mai degrabă spre un Nissan Navara.

Nissan Navara

Pe locul 6 pun un roadster sau un roadstar mai bine zis, pe care să-l conduc fie pe Transfăgărăşean, cu pletele-n vânt, fie printr-un oraş de munte, cu trafic lejer, unde să mă pot bucura de aerul curat în voie, şi de priveliştea… hmmm… ultrapanoramică ? Ah, ca să nu mai spun de un drum de mare, total neplanificat! Doar tu, maşina şi femeia. De remarcat ordinea, e importantă ) Un Z4 sDrive sau un Mercedes SLK will do the job pretty good!

BMW Z4 sDrive

Mercedes SLK 55 AMG

Pe locul 5 aş pune un cruiser cu care să fac mulţi, mulţi kilometri, eventual un tur al Europei. Cred că la categoria asta intră o maşină confortabilă, puternică şi în acelaşi timp rafinată. Ce-mi vine acum în minte e un BMW Seria 5, varianta E60 de 2l, că e mai economică decât un Prius sau un 530xd, ca să nu stăm prea mult pe prima bandă pe autostradă cred că ar fi de vis. Nu aş alege avionul numai cu business class Seria 5 GT pentru că nu-mi place cum arată din spate. Ştiu, ştiu, te îndeamnă să depăşeşti pe toată lumea şi să le zici „you can kiss my big, ugly ass”, dar nu e cazul

BMW Seria 5

Pe locul 4 pun o maşină care nu pune accent pe viteză, ci pe forţă, ca să pot să-i fiu coechipier de coclaureală Roxanei: un Suzuki Samurai, un Pajero V6 de 3.8 L în 2 uşi sau o Toyota LandCruiser cu motor mare ar fi genial. Neapărat cu troliu, bullbar şi cârlig în faţă + un sticker pe maşină pe care să scrie „Ai curaj să tai benzile?” Ce mai, o chestie de-aia foarte urâtă de care îţi e frică dacă o vezi în retrovizoare sau dacă trece pe lângă tine, echipată de un tur al României în afara drumurilor amenajate. Să pot să plec cu ea şi cu nişte prieteni la munte, să ne facem de cap pe-acolo, pe pământ sau în aer

Suzuki Samurai & Mitsubishi Pajero

Pe locul 3 ar fi o maşină mică, de oraş, dar cu la fel de mulţi cai putere. Nu pentru liniuţe ilegale de la semafor la semafor, doamne fereşte! Băgaţi-vă minţile-n cap, nu fac eu d-astea . Nu. Mi-aş dori o maşină cu mulţi cai putere, dar de dimensiuni mici pentru a le arăta colegilor de trafic cum se face un giratoriu pe 3 roţi sau cum se ia un viraj cu frâna de mână Ori pentru asta, chiar şi la 50km/h ai nevoie de putere, nu? Probabil o Corsa OPC cu ceva modificări aduse la motor, să fie spre 250 de cai aşa, ca să avem raportul de peste 200 de cai putere pe tonă. I know it’s insane, but

Opel Corsa OPC Sideways

Pe locul 2 trec un muscle-car cu motor de 7L, Shelby Mustang GT500 din ’69-’70 sau eventual un Shelby GT-H, mai nou, de prin 2007-2008.  Nu fac mofturi nici dacă e ceva mai nou, dar modelele prezentate explicit aici mi se par cele mai reuşite. Nu cele mai puternice, nu cele mai bune, cele mai reuşite în opinia mea.

Red Shelby GT500E

Locul 1 îl ocupă o maşină de suflet, despre care n-o să vorbesc foarte mult pentru că nu consider că are nevoie de foarte multe prezentări. BMW M6 este o bestie de 500 de cai putere pe care o pot recunoaşte dintr-o mie. De ce seria 6 şi nu seria 3? Pentru că e altceva, pentru că e mai mare, mai puternică, mai nervoasă şi pentru că mi-ar plăcea s-o las pe ea s-o conducă, iar eu să stau în dreapta, cu scaunul dat pe spate, să mă bucur de senzaţia plecării de la semafor Dacă aveţi vreodată şansa să vă urcaţi în această maşină, ca pasager sau ca şofer… n-o faceţi! N-o să vă mai placă nicio maşină după!

BMW M6 Negru

Două din aceste maşini de vis le-am bifat deja pe lista iDrive. Mai sunt 8, probabil cele mai greu de realizat. Greu, dar nu imposibil

Mă gândesc să dau leapşa asta mai departe următorilor oameni:

• Andrei
• Sara
• Ovidiu
• Roxana
• Alleks
• Dan
• Cristina
• George

Dacă nu v-am nimerit şi aţi mai scris despre asta, aruncaţi un link şi spre mine, să clătesc şi eu ochiul.

Surse foto, în ordinea apariţiei: 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,14

A fost ceva sublim, dar care a lipsit cu desăvârșire până acum. A fost genul de întâlnire de la care (aproape) nimeni nu avea așteptări mari și totuși, toți au plecat de-acolo cu zâmbetul pe buze și cu dorința de a se mai repeta astfel de întâlniri. Mă puteți contrazice?

A fost nevoie ca un om pe care nu-l știa (aproape) nimeni, Licuriciul Orb, să ia inițiativa, să pună cap la cap toate detaliile și să ne adune într-un loc, pe noi craiovenii și pe oamenii faini de la #DreamTeamRo. Sincer, treaba asta mă pune pe gânduri și mă face să realizez că spre deosebire de alte orașe, în Craiova nu prea putem vorbi despre comunitate și despre unitate. Păcat, pentru că s-ar zice că există oameni faini, după cele spuse duminică.

L-am întâlnit pe Chinezu care deși locuiește în București, vorbește ca un ardelean și-i tare fain asta Am avut ocazia să aflu și cum se „concediază un șef” de la autorul cărții, Ștefan. Mare om De asemenea, am propus un grătar în deltă, pentru că tot vorbea Nicu (nu Ceaușescu, altu’) despre proiectul său, info-delta.ro. Numa’ bine, și-așa n-am trecut de Tulcea în zona aia și presimt io așa că-i tare frumos pe-acolo.

Am aflat că Vlad Dulea e biciclist convins, fapt ce m-a motivat să-mi pun și eu acaretul la punct în viitorul apropiat, că ar fi frumos de biciclit dacă vremea ține cu mine. În plus, am eu niște persoane care-mi sunt datoare c-o tură, deci aviz amatorilor, ținem aproape!

Cu Claudiu Ciobanu n-am reușit să vorbesc așa mult precum mi-aș fi dorit despre blogul său de nișă, cum rar îți e dat să vezi: blog de merchandising. Mi-ar fi fost de mare ajutor când am lucrat în domeniu și sunt sigur că mi-ar fi prins bine să știu niște chestii înainte să le aflu pe propria piele.  Oricum, tre’ să ținem legătura.

Și dl. Mache, sau Marius Matache cum e cunoscut în cercurile sociale a fost o prezență plăcută, mai puțin în momentele de început când mă chinuiam să văd ce scrie pe ecusonul său, de la 5-10 metri distanță ) Dar am reușit. Trăiască DSLR-urile cu zoom mare.

Mi-a făcut plăcere să-i reîntâlnesc și pe craiovenii de prin online-ul local, oameni cu care îmi place să păstrez o legătură de prietenie destul de strânsă, în măsura timpului și posibilităților fiecăruia, că nu toți „învață pentru bac” așa cum învăț eu! Rog pe această cale ca răutăcioșii care spun că eu n-am învățat nimic să se abțină )!

Salut încă o dată pe această cale inițiativa #craiovatweetmeet și aștept cu nerăbdare să vedem care e următoarea găselniță în materie de întâlniri pentru ediția viitoare a tweetmeet-ului de pe malul Jiului. Și poate că ar fi fain dacă s-ar materializa un tweetmeet pe malul Jiului. Mai ales acum, că vine 1 mai

PS: bere pentru Dana, Oana și craiova.ro. merită!

Dovada participării la RoBlogFest 2010 - © Laurentiu Buica

Ehe, n-am mai dat de multă vreme cu subsemnatu’ la mine pe blog. Nu de alta, dar sunt ocupat foarte tare cu învățatul, clasa a 12-a, știți voi, chestii d-astea. Rog cordial răutăcioșii să se abțină, da ? Eu chiar învăț!

Fost-am weekend-ul ăsta la București să mă petrec și eu ca tot bloggerul, ca să nu mă dezic de la spusele altora de pe la conferințe (cc @raluxa). A fost prima dată când m-am dus la acest tip de eveniment, că anul trecut l-am văzut în vizionat în format de live-streaming și am făcut parte din categoria comentatorilor de-acasă.

Trebuie să reucnosc, m-am dus pentru că aveam presentimentul că BlackSheepSound o să câștige la categoria muzică. Nu știu dacă am mai scris pe undeva pe-aici, dar mai dau și eu cu pana pe-acolo în timpul liber, deși responsabilitatea mea #1 e să vorbesc la telefon cu Ovidiu și cu Sara despre diverse. Am crezut în acest proiect și îmi place să văd că meritele eforturilor din ultimele luni au fost răsplătite cu recunoașterea la nivel de RoBlogFest. Îmi place să cred că drumul acestui proiect începe să semene puțin cu Monden.info, deși mai e mult până departe.

În esență, toată deplasarea asta a avut ca scop (re)întâlnirea cu oamenii de la București (și nu numai). Dan a văzut că vreo oră nu mi-a stat gura și că am salutat o groază de oameni Nu știu dacă fac bine că zic asta, dar Diana Stoleru mi s-a părut cea mai … interesantă prezență feminină de-acolo. Am toată stima față de ea după ce am urmărit aproape zilnic modul de desfășurare al campaniei pentru Daniel Răduță. De fapt, nu știu dacă prin „interesantă” fac cea mai bună caracterizare a senzației pe care o am acum, dar cert e că mă bucur că am întâlnit-o. Eugen avea dreptate: she’s nice

Acum că mi-am pus în cap toate femeile cu care am socializat, să trecem la pomelnicu’ de oameni pe care i-am (re)văzut la București. C-așa-i frumos, să spui ce și cum, să vadă omu’ că n-a trecut neobservată conversația: Eugen, Pyuric, Alex de la BSS, Andrei Crivăț, Raluxa, Dana (also known as Fata din Port), Tudor Galoș, Marele Mihai Barbu , Titus, Laurentiu, Andra Zaharia, Oana Brătilă, Cristina Andrei, Gabriela de la BMW Blog, Gogu Kaizer, Bimus, Vali de la monden.info și nu în ultimul rând, Sara Nistor. Sunt convins că nu i-am menționat pe toți, dar să dăm vina pe Jagger-ul ăla care ne-a cam luat mințile

Mențiune specială pentru cei doi albanezi (că albaiulieni sună nașpa) veniți pe plaiuri capitaliste pentru prima dată la un eveniment blogosferic de o așa anvergură, Makavelis și George. Pe cel din urmă îl invit la o băută stropită cu Jagger și Absinthe. Glumesc, desigur ) Orice altceva, de-astea nu! Băieți, s-auzim de bine și să ne revedem cu bine!

Cam atât îmi aduc aminte că am avut de zis.

Mențiuni speciale: Dan, pentru bunăvoința de a mă însoți pe drum și la petrecere. Pretine, tot respectu’! Sara, dacă nu erai tu, unde mai dormeam io peste noapte?

PS: am condus prima dată în București. nu sunt sigur că vreau să mai repet experiența fără un GPS.

PS2: lista cu pozele aici.

PS3: am aflat abia după ce am ajuns acasă că la evenimentul ăla au fost o groază de oameni cu care mi-aș fi dorit să schimb o vorbă, dar cu care nu am mai apucat (Chinezu, Ciupercutza, Bogdan Theodor Olteanu etc.)

PS4: felicitari Gabi Nistoran pt premiul câștigat cu web-analytics.ro