Comments (33)

By A.Faith, 21 - August - 2009 7:42

De când am permisul. Aşa scrie pe el: 21.07.2009 la Data emiterii. A fost o lună de zile în care am luat pentru prima dată contact cu traficul din România, altfel decât până acum.

Episodul I : şcoala de şoferi

A fost o adevărată plăcere să fac şcoala de şoferi. Dacă în primă fază, aveam de gând să mă duc la Lucian Auto, mai ales datorită ofertei promoţionale, m-am lăsat convins să fac până la urmă la Floriţa, cu un instructor afiliat la acea şcoală. Am mers pe un Renault Megane 2 pe motorină de care m-am îndrăgostit de-alungul celor 16 şedinţe a câte două ore. Pur şi simplu mi-a plăcut maşina respectivă c: motor puternic, care răspundea la orice pişcătură a pedalei de acceleraţie fără echivoc! Ambreiaj tare, cu care m-am obişnuit încă din prima oră, neavând probleme la plecare decât în cazuri speciale (claxonat intens din partea “amicilor” din trafic, plecarea dintr-o rampă foarte abruptă, etc.) şi frâne foarte eficace, cum s-au dovedit pe parcursul celor aproape 2 luni de practică

Am învăţat că în Craioviţa Nouă trebuie să circuli cu ochii beliţi ca-n Brăila (vă povestesc mai târziu) şi că babele de obicei merg pe principiul „mai bine să spele el capota de sânge decât să mă asigur eu când traversez”. Lucru valabil şi pentru skateri uneori. Am învăţat că nu e bine să superi un tirist, pentru că s-ar putea să te scoată de pe drum şi/sau să se dea jos la tine, iar discuţiile nu sunt dintre cele mai elevate şi în niciun caz de la acelaşi nivel! Am învăţat să mă feresc de marea majoritate a şoferilor de Olt, în special cei care depăşesc pe dreapta, trecând razant pe lângă autobuzele oprite în staţie şi la câţiva cm de oglinda ta. Mai bine opreşti în spatele autobuzului, îl laşi pe Olt-ean să treacă şi îţi vezi de ale tale!

Episodul II : examenul

Deşi prima dată am reuşit să fac numai 21 de puncte la sală, a doua încercare a fost cu noroc: 26 au fost ale mele! La oraş, m-am dus doar eu şi cu cunoştinţele dobândite de-alungul orelor de practică, fără mult-mediatizata şpagă. Şi, deşi am avut un examinator cu o prezenţă foarte impunătoare şi o reputaţie similară (din 3 candidaţi câţi mai avuse înainte de mine, numai unul promovase), am trecut cu brio. Ce-i drept, n-am mers perfect, dar am ştiut să fac alegerile corecte: am perferat să frânez brusc şi să acord prioritate unei gazele, chiar dacă aproape l-am dat cu capul de parbriz pe nenea în cauză, iar 10 m mai târziu, am tras brusc de volan dreapta, deşi el îmi recomandase să opresc pe stânga, fiind declarat admis, în ideea de a-l evita pe un deştept care conducea un Bacriz şi ieşea din staţie cu ochii la taxatoare, probabil. Dar deh, mai contează aceste mici detalii când poliţistul te declară admis şi te felicită pentru prestanţă?

Episodul III: jungla Continue reading 'O lună de zile'»

Comments (5)

By A.Faith, 16 - August - 2009 2:19

… cum poate o femeie să-ţi schimbe ziua cu un simplu zâmbet sau cu o vorbă.

Fie că e vorba de mama ta, care îţi dă un sfat util sau de o necunoscută care îţi zâmbeşte frumos, uitându-se în ochii tăi în timp ce trece pe lângă tine, e incredibil!

Însemnare scrisă pe 13 august, la ora 3 şi 21 de minute, în speranţa că aşa îmi creez un dead-line în care să vă povestesc ce-am făcut prin mega-vacanţa mea de anul ăsta.

Comments (3)

By A.Faith, 13 - August - 2009 16:00

Într-un final, am ajuns acasă. Mult doritul acasă.

După cam 3 săptămâni de vacanţă la Constanţa şi la Slănic Moldova m-am întors acasă Pun foarte mult accent pe chestia asta, pentru că nu a fost una din cele mai strălucite vacanţe în care am fost până acum. Şi mă exprim elegant. Prefer să nu intru foarte mult în detalii pe tema asta, pentru că e un subiect destul de sensibil şi nu vreau să supăr pe cineva.

Ideea e că mi-au lipsit mult evenimentele din categoria daily routine. E naşpa să te trezeşti dimineaţa, într-o staţiune de odihnă în zgomot de bormaşină, ciocane, tablă zincată manipulată de un Dorel care nu se gândeşte că la ora 8 lumea doarme şi ar trebui să aibă grijă să nu scpae ditamai folia de 5 metri vreo 2 etaje, că se-aude! Preferam să mă trezească dom’şoara Cora, lătrând la pisici, măcar la aia puteam să urlu să tacă!

Mi-au lipsit prietenii şi cunoştinţele aflate la un telefon distanţă de o ieşire la o cafea, bere, whatever. Pentru că din Constanţa, din km -5 unde am stat eu până în Năvodari sau prin alte cartiere ale oraşului de pe malul mării faci cel puţin o oră pe jos şi tot cam atât şi cu autobuzul la orele de vârf. În plus, în Constanţa bătrânii circulă gratuit cu autobuzul şi-ţi suflă-n ceafă până te ridici de pe scaun şi-i urezi să înlemnească acolo pe scaun!

Mi-a lipsit centrul sau un loc frecventat de lumea pe care s-o cunosc, măcar din vedere, cu care să pot lega o conversaţie sau cu care să am ce să discut în faţa unei beri. Constanţa, aşa cum am văzut-o eu, n-are un astfel de loc. Mall-ul nu se pune, că acolo nu vine toată lumea, iar plaja iese din disucţie, pentru că persoanele care locuiesc în C-ta se duc cel mult o dată pe an acolo. În cel mai fericit caz…

Pe scurt, mi-a lipsit comunitatea. Mi-au lipsit acei alţii care de cele mai multe ori contează

Am ajuns la concluzia că uneori, ai nevoie de stabilitate mai mult decât ai nevoie de ceva nou, pentru că ajungi să nu-ţi mai găseşti acel loc al tău unde să te simţi bine indiferent de situaţie. Spun asta pentru că am mai trecut printr-o astfel de experienţă, când ajunsesem la un moment dat să fiu în fiecare weekend plecat din localitate timp de o lună de zile, pierzând nopţi aiurea pentru … nimic interesant sau util. Şi oricât de marfă ar fi locul în care urmează să ajungi, nu-i ca acasă, ca-n patul tău, ca-n camera şi ca-n casa ta.

Vorba aia: there’s no place like 127.0.0.1 !

Comments (5)

By A.Faith, 27 - July - 2009 23:05

Never ever trust anyone atunci când vine vorba de timpul tău liber şi de cum e acesta planificat. Plm, mi-au trebuit 18 ani să înţeleg faptul că uneori, e mai bine să iei unele decizii de unul singur, să nu consulţi pe nimeni şi să faci de capul tău, că aşa e cel mai bine Păcat că a trebuit să treacă 3/4 din vara asta ca să pricep acest lucru…

Comments (2)

By A.Faith, 20 - July - 2009 17:22

Investeşti 1000 de lei într-o chestie, munceşti şi faci sacrificii de orice natură pentru a obţine ceea ce îţi doreşti, pentru a atinge acel ţel, iar când poţi să spui că totul s-a terminat într-un final cu bine, primeşti următoarea replică:

Bun, şi-acuma, ce-o să faci cu chestia asta? La ce-ţi foloseşte? De ce te-ai grăbit atâta?

Motivaţional as hell să ştii că ai cheltuit atâtea resurse pentru a primi înapoi fix… nimic. Şi mai frumos e când un singur lucru de genul ăsta vine după o zi întreagă de veşti bune, făcându-le să pară insignfiante.