Citeam aseară pe un blog o discuţie despre 3 lucruri pe care le aprecia respectiva persoană la viaţa sa şi am realizat că poate dintre toate lucrurile pe care le apreciez la viaţa mea e sănătatea. N-am avut norocul decât de operaţii simple (polipi, la faţă acum câteva luni, ceva simplu oricum) iar bolile pe care le-am experimentat sunt răceli şi alte minciunele asemănătoare. Mă pot considera un om sănătos şi n-ar fi fair-play din partea mea să mă plâng de faptul că 3 zile pe săptămână n-am voie să mă ating de alcool din cauza unor antibiotice 
Însă acum câteva zile am văzut la Virgil asta şi mi-am dat seama că nu am de ce să fiu supărat. Nu am motiv să mă plâng de faptul că am dat-o în bară cu admiterea fiindcă sunt viu, trăiesc şi pot să merg mai departe, având atâtea alternative la dispoziţie!
Mi-am adus aminte cât de fragilă e viaţa, cum sunt momentele în care suni disperat la 112 şi te rogi cu toată puterea fiinţei tale să ajungă ambulanţa aia o dată, cum numeri secundele şi cum simţi că totul se năruie de-asupra ta. Mi-am adus aminte ce înseamnă să petreci o noapte întreagă patrulând holul unui spital, tresărind ori de câte ori se deschide o uşă, cu zgomotul şi piuitul cadenţat al aparatelor de întreţinere artificială a vieţii. Sunt momente pe care nu vreau să mi le amintesc, dar sunt flash-uri de memorie care-mi vin involuntar în cap când aud de experienţe asemănătoare.
Cum spunea şi cel care a scris aici: „ telefonul ăla oribil, pe care toţi îl aşteptăm fără să ne dăm seama, ăla care îţi spune că s-a întâmplat ceva foarte nasol”. Nu ni-l dorim, nu-l conştientizăm, dar uneori parcă îl aşteptăm…
Nu mă simt în măsură să fac promisiuni de genul „o să fac, şi-o să dreg” pentru că în momentul de faţă ar fi fără acoperire, dar îmi promit mie că nu voi rămâne pasiv cu privire la această problemă.
Cred că cel mai în măsură să vă dea toate detaliile este chiar fratele celui care are probleme, om ce poate fi găsit la această adresă sau prin email: sarpente at yahoo punct com
Diana Stoleru, îmi permit să îţi atrag atenţia asupra acestei poveşti. Ştiu că nu ne cunoaştem foarte bine, ştiu că omul pentru care eu solicit puţină atenţie nu-ţi e coleg, dar e o poveste care ar putea avea un final fericit, la fel cum a fost în cazul lui Daniel Răduţă.
Oameni buni, Roxana are o ofertă greu de refuzat. Sunt multe căi prin care poate fi ajutat un om, totul e să vrei!
Dida, cu tine îmi permit să fiu mai familiar. Puţin ajutor, se poate?
Camelia, omul e în Timişoara. Am auzit lucruri frumoase despre gaşca voastră de-acolo. Poate reuşiţi să faceţi ceva
Facem şi noi o familie fericită? Ajutăm un om bun?
update: Timişoara is on the move.
update again: Daniel s-a ocupat şi organizează o licitaţie în urma căreia banii obţinuţi vor fi donaţi cauzei noastre. Licităm şi noi ceva?
Comments (0) 
Themocracy