Comments (13) Well… I did it again! Am stat de la 12 până aproape la 7 dimineaţa şi am vorbit la fix. În continuu, fără nicio oprire. La un moment dat m-am gândit să fac şi-o poză, că cine ştie când mai depăşesc recordul. Parcă fost era de vreo 3 ore, nu?
Şi pentru că tot scriam eu aici despre intimitate, iată cele mai interesante 15 imagini amuzante surprinse de Google Street View. Cu alte cuvinte, SUA la nivelul străzii, necenzurată. Cu ocazia asta îmi permit să anunţ că am făcut demersurile necesare pentru a continua seria de articole ale românilor de peste hotare. Să sperăm c-o să iasă ceva interesant, cât mai curând!
Ce mai ziceam chestia asta… Toate visele încep cu replica asta: “când o să mă fac eu mare…” . Visezi să mergi la mare, visezi să mergi la munte, visezi la găşti de prieteni care hălăduie cât e ziua şi noaptea de lungă pe drumuri, din bar în bar, din club în club, din dormitor în dormitor. Visezi la chefuri, orgii, beţii crunte şi alte chestii. Visezi la multe, dar de cele mai multe ori, rămâi doar cu visele.
Scriu asta gândindu-mă la cât de nefericită şi tristă a fost Oana vara asta. Săraca de ea, o compătimesc. A pătimit vreo lună de zile (o lună să fie, sau mai mult?) mai rău ca un copil… ştie ea cum 
. Scriu şi mă gândesc: ce contează mai mult? să-ţi vezi visul îndeplinit? contează modul în care ţi-l îndeplineşti?
Mi-am dorit de hăhăhă să ajung la mare. Şi uite-mă, la mare. În Constanţa. Vara. Aş putea să spun că mi-am îndeplinit visul, că sunt fericit, dar n-o fac. De ce? Pentru că nimic din cele descrise aici nu au avut loc şi nu vor avea loc. Pentru că visul ăla a fost aşa… un vis de vară, într-o după-amiază, la umbra balansoarului, între două discuţii pe net. La dracu’, toate se reduc la internet.
Acum, am rugămintea la cei care mă cunosc: să mă trageţi de mânecă atunci când devin prea egoist sau visător. Să-mi daţi una peste cap dacă mai spun vreodată că ajung la mare, în orice fel, sub orice pretext, oricând, orcum… Nu, nu mai vreau nimic aşa… la voia întâmplării.
Când o să mă fac eu mare, poate o să-mi vină şi mie mintea la cap şi n-o să mai fac nşpe mii de compromisuri doar pentru a-mi vedea visul împlinit. Nu de alta, dar e doar o iluzie împlinirea acelui vis. Şi a multor alte vise. Yeah, I know, shitty mood. Need beer, need my town, need my friends, need my girl… Poate, când o să mă fac eu mare…
Constanţa. Cald. Aceleaşi transporturi proaste, aceiaşi draci. Încep să mă căiesc şi mă doare s-o spun. Au ăştia un transport de-mi vine să-mi bag unghia-n gât. Autobuzele RATC merg cum merg Bacriz-urile din Craiova, adică prea repede şi nu dau prioritate. Microbuzele particulare, opresc unde vor şoferii sau unde vor pasagerii, nu există staţii exacte şi adesea nu taie bilet. Adică dai banii şi primeşti … nimic. Confort? Ce-i ăla? O adevărată harababură.
Am fost la o bere cu Cosmin, dar înainte la o pizza cu Oana şi Iulian. Ăştia stau bine la WIFI. Da, l-am avut cu mine, credeam că ne întâlnim mai mulţi şi etc. Mai bine mă duceam azi dimineaţă la plajă şi eram mai fericit.
Mâine, niciun plan. O prietenă, Adina, lucrează, aşa că nu pot s-o iau la plajă. Cosmin are treabă şi oricum nu e fan al mersului la plajă, iar pe altcineva pe-aici nu mai cunosc. Aşadar, stimabili constănţeni care vedeţi acest mesaj cvasi-disperat, scoteţi-mă din casă! Jizăs…
E cald, e complicat, e greu de ajuns dintr-o parte într-alta şi mai ales: e scump transportul. Am ajuns. Peripeţii în Bucureşti, drum întins până la Constanţa, surprize la Cernavodă, frumos aici unde sunt eu … Astral sucks cu modemurile lor cu tot, dar până la urmă i-am dat de cap, merge FON-u’ meu de rupe.
Lăsând pentru altă dată impresiile, dacă e cineva din Constanţa, să nu ezite să mă scoată la bere. Îmi plătesc consumaţia şi mă duc binişor acasă dacă doamne fereşte o iau pe arătură. Promit că nu muşc! Bloggeri, cititori de bloguri şi alte categorii d-ăstea, let me know! Eu stau pe undeva prin cartierul Km5 (aşa am înţeles), pe strada Meşterul Manole.
Mâine am în plan bere cu Oana, Iulian şi Cosmin. Până una alta somn.
Panorama Theme by 
Themocracy
