Prima experienţă de şofer în adevăratul sens al cuvântului am avut-o la volanul unui Renault Megane 2. Şi a fost dragoste la prima pedală

Îmi pare rău că n-am avut inspiraţia să-i fac poze. Mi-ar fi plăcut să vă fi arătat cât de spaţioasă era. Stăteam la volan foarte relaxat, conducând dintr-o poziţie foarte joasă, cu scaunul dat pe spate destul de mult (deh, dacă sunt înalt…) şi colegul de practică putea să stea fără probleme în spatele meu. Nu m-a lovit niciodată cu genunchii în spate, cum se întâmplă la Logan şi nici el nu era prea scund!

Cred că modelul pe care l-am condus era varianta full option, preţul său ridicându-se acum vreo 2-3 ani la ~15.000€. Şi asta se vedea încă din momentul în care te aşezai pe scaunul din faţă. Oricare dintre ele, fiindcă se puteau regla ambele după înălţime, nu care cumva să dai cu capul în plafon la vreo groapă mai serioasă. Slabe şanse oricum, fiindcă aveai loc de-o freză punk cu creastă

Ţin minte că într-o zi, am avut ora pe la 3 după amiaza, prin iunie. Aşteptam la umbra unui copac şi transpiram ca un cal de curse, fixând telefonul din 5 în 5 secunde, întrebându-mă cât mai am de aşteptat până când scap de zăpuşeala aia… Totul până când am intrat în maşină. Aer condiţionat, treapta a 3-a, rece. Pot să spun că după 10 minute, l-am redus la 1, fiindcă îmi îngheţaseră mâinile pe volan!

Într-o altă zi, tot prin iunie, s-a pus o ploaie de vară. Genul ăla de ploaie de care pomeneşti în rugăciunile de pieton, care n-are nevoie decât de 2 minute să te ude din cap până în picioare. Genul de ploaie care ţine 15 minute, dar face ravagii încă din primele secunde. N-am apucat bine să-mi iau privirea de la drum să fixez maneta ştergătorului că am şi văzut cum acestea se pun în mişcare singure. Senzorii de ploaie rulează, în special atunci când nu vrei să îţi complici existenţa cu locul unde se află toate comenzile auxiliare ale unei maşini

Tot la capitolul senzori, o surpriză la fel de plăcută am avut atunci când am intrat într-un pasaj mai lung şi drumul s-a luminat de îndată, fără să fie nevoie de intervenţia mea. Şi oglinzile cred că se reglau în funcţie de luminozitatea mediului ambiant, pentru că la ora în care am făcut conducere pe timpul nopţii nu am avut probleme atunci când în spatele meu era un TIR.

Ştiu, o să par genul de şofer care vrea să stea pe locul din stânga, care vrea să programeze GPS-ul spre destinaţie şi-apoi să-şi vadă de cafea, ziar sau de Google Reader. Nu, departe de mine acest gând, însă atunci când ai la dispoziţie o mulţime de chichiţe care te scapă de scuzele de genu’ „trăiţi tov’ miliţian, am uitat farurile stinse, scuzaţi, nu-mi daţi amendă!” te simţi priviliegiat. Sunt lucruri minore care te fac să te simţi bine la volanul acelei maşini. Costă, într-adevăr, dar eu cred că dacă-ţi iei maşină s-o foloseşti… merită! Dacă eşti samsar sau pur şi simplu vrei să schimbi maşinile ca pe ciorapi, automatizările de genul ăsta sunt un moft. În schimb, dacă eşti ca mine şi te ataşezi de un model anume, aceste funcţii sunt un bonus de dulceaţă în relaţia de lungă durată ce se preconizează

Cu toate că Renault Megane 2 e o maşină mare, de 4.5 m pot să mă laud că n-am avut probleme cu ea în parcare. Oglinzile acoperă bine toate unghiurile, indiferent dacă e vorba de o parcare paralelă cu trotuarul sau cu spatele, într-un loc strâmt.

Fiindcă vorbesc despre o maşină de şcoală, nu pot să mă laud că am testat prea tare puterea motorului. În afară de câteva depăşiri unde am putut să las piciorul mai puternic spre podea şi plecările din rampă unde nu se supăra nimeni pe mine dacă plecam cu un demaraj sănătos nu prea am putut să alerg herghelia de 150 de cai frumoshi. Şi când am avut ocazia, am fost plăcut impresionat. La urcările mai abrupte, într-a 2-a mânca asfalt de la 2000 de rotaţii în sus. Nu mai vorbesc de un demaraj lung de la a 4-a la a 5-a + pedală… AAAAHHH !!!

Şi dacă tot am vorbit de puterea motorului şi de viteză, trebuie să laud frânele care mi-au fost alături când o babetă de vreo ’90 de ani, de-o seamă cu istoria, s-a angajat foarte hotărâtă într-o traversare a unui bulevard flancat de-o parte şi de alta de două dube. La fel m-au ajutat şi când am dat examenul, când l-am cam mişcat de pe scaun pe dom’ poliţist, tot din pricina unui pieton-gazelă.

Într-un final, recunosc faptul că sunt foarte îndrăgostit de această maşină şi m-aş încumeta să fac destul de multe compromisuri pentru a o avea, iarăşi… prima dragoste nu se uită niciodată!

PS: “the fun fact”la Renault Megane 2 e faptul că poţi să laşi geamurile deschise şi să nu-ţi fure nimeni nimic! ghiceşte cineva de ce?

Înapoi la pagina principală

sursa foto