Renault Symbol

By A.Faith, 17 - September - 2009 19:27

foto03A fost cel de-al doilea Renault pe care l-am condus. Şi nu m-a dezamăgit deloc, chiar dacă am făcut doar un KM cu el, în care am prins 3 semafoare şi 2 treceri de pietoni la care a trebuit să opresc. Păcat, fiindcă e vorba de versiunea cu 85 de cai şi care are potenţial :)

Capitolul 1 – The feeling

M-am urcat la volan. Primul lucru care m-a încântat a fost habitaclul spaţios. Am avut impresia că e o maşină spaţioasă, chiar dacă de-afară seamănă la dimensiuni cu un Cielo. De la prima cheie, motorul a început să toarcă frumos, ca un diesel veritabil. Un motor care-şi face simţită prezenţa şi la turaţii mici. Aşa cum îmi place mie :)

N-a fost nevoie să mă joc la oglinzile laterale, pentru că aveam aceiaşi înălţime cu posesorul. M-a surprins însă faptul că aveam un câmp vizual foarte bine definit. Sunt curios la drumuri întinse cum se vede maşina care tocmai te depăşeşte. Asta dacă o să te depăşească vreuna :D

Capitolul 2 – The break

Find foarte concentrat să dau demaraj să schimb a 3-a, am observat cu vreo 10 metri înainte un semafor care tocmai s-a schimbat şi un pieton care a pus repede piciorul pe trecere, aşa că a fost nevoie să reduc viteza destul de repede. N-aveam mult, doar 30 de km la oră, dar eu deja mă vedeam la 50-60, fiind chitit să văd ce poate motoraşul ăla :D Şi am frânat destul de brusc, însă nu mi s-a întâmplat ca pe Megane: să-l dau cu capul de bord pe pasagerul din dreapta. Deşi eficace, frânele ălea nu au zmucit deloc maşina. Sunt curios cum se comportă pe timp de iarnă sau la viteze mai mari, spre 100KM/h.

Capitolul 3 – the back

Dacă Megane-ul ăsta îmi place la nebunie cum arată din spate, nu pot spune acelaşi lucru şi despre Symbol. Adică, ok, e ceva nou, însă nu e tocmai ceea ce mă aşteptam. Îmi dă impresia de maşină desenată în fugă, fără a da prea multă importanţă aspectului anterior. Poate e un fel de semn al bunăvoinţei şi al păcii arătat celor pe care îi depăşeşti sau poate e pur şi simplu o nou viziune a designerilor pe care nu o apreciez eu la adevărata ei valoare. Ce-i drept, n-am văzut foarte multe modele ca să mă pot obişnui cu imaginea :)

Aş vrea să scriu mai multe, însă nu pot să redactez un articol cu 5000 de cuvinte despre 5 minute de mers cu o maşină. Mi-aş dori o experienţă la volanul unui Renault Symbol pe un drum dintr-o zonă de deal. Un trip la Herculane sau la Târgovişte probabil ar fi foarte frumos de făcut. Nu am spus Transfăgărăşean sau Transalpina pentru că nu văd această maşină excelând în astfel de zone. Probabil s-ar descurca fără probleme, dar cred că adevăratele ei puncte forte ies la iveală în oraş sau într-un drum în exterior într-o zonă deluroasă. Nici pe autostradă nu mi-ar plăcea, fiindcă ar fi monoton să alergi într-o singură direcţie unde ai doar curbe line :)

Posesorul maşinii care a făcut posibilă această experienţă este Dan, căruia îi mulţumesc pe această cale :)

Înapoi la prima pagină

Adauga
  • Twitter
  • Facebook
  • FTW.ro
  • Problogger.ro
  • Print
  • RSS
  • PDF
  • Google Bookmarks
  • email
  • Proddit
  • Posterous
  • Tumblr

One Response to Renault Symbol

  1. done8989 says:

    mie nu imi place megane-ul ala cum arată la spate , iar la Symbol îmi place spatele .. mult mai mult ca faţa – deci gusturile diferă.
    La viteze mari se comportă foarte bine şi, dacă vrei, te las să o încerci .. numai să ne găsim timp amândoi. Tu ai zic că în jur de 100 km la oră, păi la 80 – 120 e o plăcere să o conduci.

Leave a Reply

Do NOT fill this !

Panorama theme by Themocracy