Comments (46)

By A.Faith, 13 - May - 2010 17:33

Acum câteva zile (bune) un prieten a avut parte de un eveniment nefericit. A fost lovit de către o persoană care circula pe interzis, cu viteză foarte mare (mult peste limita legală din localitate), mașina i-a fost avariată serios, viața i-a fost pusă în pericol, ce mai… tot tacâmul!

Mai jos aveți o schemă făcută în Paint despre cum s-a întâmplat toată tărășenia:

Masina verde circula regulamentar, pe cand cea rosie nu, producand accidentul în cauză

Drumul de care vorbesc este o stradă aflată mai mereu în construcție (strada Râului, pentru cei care locuiesc în Craiova), cu două sensuri e mers separate de o porțiune de ~5-10 metri de pământ. Porțiunea dintre ele e un pod, supranumit și podul Viorele de către cei care locuiesc în zonă. Tipul cu mașina verde se încadrase pentru a merge înainte, s-a asigurat din dreapta, fiind sensul de mers pe acea porțiune de drum, moment în care a pornit ușor înainte, aruncând o privire și în stânga. N-a mai apucat să frâneze, fiindcă a fost lovit în partea dreaptă a mașinii.

A rezultat o avarie de ~6000€ la mașina respectivă (uși, stâlp, plafon, parbriz, lonjeron, interior, etc.) + vătămarea șoferului mașinii verzi (2 coaste rupte).

Partea proastă: mașina roșie era asigurată la Carpatica (un fel de muma-pădurii când vine vorba de RCA-uri), iar aceștia, pe lângă faptul că nu sunt de acord cu suma estimată de cei de la reprezentanța auto care a făcut evaluarea, îl găsesc vinovat tot pe cel cu mașina verde, pentru neacordare de prioritate…

Așadar, recapitulare: circuli regulamentar, virezi la stânga, te asiguri din dreapta, ești lovit din stânga de cineva care merge neregulamentar (viteză + interzis) în partea stângă și tot tu ești cel care e vinovat ?!?! Numai mie mi se pare că treaba asta e o mega-idioțenie și total neregulamentară?

M-am contrazis cu George pe tema asta și deși nici lui nu i se pare corect, se pare că au mai fost cazuri similare în care șoferii mașinilor de genul celei desenate de mine cu roșu au avut câștig de cauză într-o astfel de cauză.

Așadar, puțin ajutor în lămurirea acestei probleme, vă rog?

Comments (16)

By A.Faith, 6 - October - 2009 15:03

Sâmbătă a fost sâmbătă toată ziua, la fel cum şi duminică a fost duminică toată ziua, numa’ că azi.. azi a fost marţi! Încă nu a trecut toată ziua, da’ a fost suficient cât a trecut ca să fie pomenită multă vreme de-acum înainte ziua asta, cel puţin în calendarul meu.

Circulam şi io regulamentar, ca orice pieton pe trecere, în drum spre şcoală. Deşi m-am trezit cu greu şi mă gândeam ce mişto ar fi dacă aş trage azi un chiul să dorm şi mai mult, că nu strică un somn în plus, circulam aşa.. lejereanu spre şcoală. Pac ochi în stânga să văz dacă vine vreo herghelie de cai pe patru roţi, trec o bandă, pac ochi în dreapta, să văd iarăşi dacă vine vreo dihanie motorizată când era să rămână blogosfera fără un reprezentant de prin părţile Craiovei.

Lăsând gluma la o parte, azi era să rămân fără un picior sau mai grav, să fiu redus la tăcere. O fracţiune de secundă şi un pas au făcut diferenţa. După cum spuneam, traversam şi eu regulamentar strada, ca orice om, pe la trecere, asigurându-mă din tote părţile, cum suntem învăţaţi de mici, când prin dreapta unei maşini oprite să-mi dea mie prioritate îşi face loc un Opel Vectra maro cu numere de Bulgaria, grăbit probabil fiind. Am apucat să-l văd cu coada ochiului şi m-am oprit, însă roata lui a trecut peste piciorul meu, moment în care am simţit că-mi cade cerul în cap. Durere mai cruntă ca asta n-am simţit vreodată în viaţa mea. Evident că mi-am etalat vreo 15-20 de minute tot repertoriul de înjurături şi alte vorbe de duh, însă fără vreo valoare. Răul a fost făcut.

În primă fază am crezut că nu-i ceva foarte grav, dar pe măsura trecerii timpului piciorul a început să se umfle şi durerea să persiste. Nasol moment. Fuguţa la spital, urgenţă, radiografii, chestii d-ăstea. Se pare că oasele sunt întregi, la locul lor, dar tasate. Recomandare de la dom’ doftor: repaus la pat, comprese cu gheaţă, Fastum gel şi nu ştiu ce calmant în caz de nevoie. Citez: „ai noroc, putea să fie mai rău”. Yeah, tell me about it!

Acum, stau şi mă gândesc la ce-a păţit săraca Cora, când a spulberat-o ăla în iarnă de am crezut că-mi moare în braţe: să vezi cum te loveşte o maşină care îşi vede nestingherită de drum, iar tu să rămâi jos, cu dureri şi neputincios. E un sentiment foarte nasol să realizezi că nu poţi să faci nimic în privinţa unei probleme de genul ăsta, că dobitocu’ din spatele volanului poate să lovească pe cineva din plin 100 de metri mai încolo şi să o calce la fel de bine, că doar are numere de Bulgaria, îl doare în başcheţi.

Oricum, o să-mi fie învăţătură de minte, şi ca şofer şi ca pieton: ochii beliţi în toate direcţiile, cu e mare grădina asta zoologică în care ne ducem zilele.

Hai că n-aţi scăpat încă de mine, tre’ să mă mai suportaţi puţin !

sursa foto

Comments (27)

By A.Faith, 17 - January - 2009 16:06

Eu am numai trei picioare,
Şi de-abia mă misc: ţop, ţop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Si mă cheamă Cora.

Fraţii mei ceilalţi se joacă
Cu copii toţi, dar eu
Nu pot alerga ca dânşii,
Că sunt schiop şi cad mereu!

Şi stau singur toată ziua
Şi plâng mult când mă gândesc
Că tot şchiop voi fi de-acuma
Şi tot trist am să traiesc.

Şi când mă gândesc ce bine
M-aş juca şi eu acum,
Şi-aş lătra şi eu din poartă
La copii de pe drum! …

Cât sunt de frumoşi copiii
Cei cuminţi, şi cât de mult
Mi-ar placea să stau cu dânşii,
Să mă joc şi să-i ascult!

Dar copiii răi la suflet
Sunt urâţi, precum e-acel
Care m-a şchiopat pe mine,
Şi nu-i pot iubi de fel …

M-a lovit din rautate
Cu un taxi în picior,
Şi-am zăcut, şi-am plâns atâta,
De credeam că am să mor …

Acum vine si-mi da zahar
Si ar vrea sa-mi fie bun,
Si-as putea sa-l musc odata
De picior, sa ma razbun,

Dar îl las aşa, să vadă
Răul, că un biet căţel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.

Vă mai aduceţi aminte de poezia asta de la grădiniţă? Cred că prima dată când am plâns în faţa altor oameni decât familia mea a fost atunci când educatoarea ne-a citit cu intonaţie aceste versuri. Ţin minte că mi-am imaginat un câine pe care îl văzusem eu o dată fără un picior şi fiecare cuvânt mi-a sunat apoi în cap multă vreme după.

Accidentul

Aseară, am plecat de-acasă cu Geo şi cu Cora. Fiindcă în lesă nu stă foarte cuminte, am lăsat-o iniţial liberă, vreo 300-400 de metri. Din păcate (sau din fericire?) aproape de Biroul de Accidente (atenţie, reţineţi acest amănunt) al Poliţiei Circulaţie de pe Câmpia Izlaz, am văzut nişte câini destul de cunoscuţi în zonă pentru temperamentul agresiv şi i-am pus lesa Corei. M-aşteptam să se potolească puţin, doar că n-a fost să fie. S-a zmucit şi a fugit spre un câine (sau pisică, n-am observat foarte bine ce-a fost) de pe un alt trotuar.

Nici n-am apucat să termin de strigat „Cora”, că o maşină a venit în viteză şi a lovit-o. Totul s-a derulat atât de repede încât tot ce am apucat să fac a fost să merg la ea, s-o iau în braţe şi să mă asigur că trăieşte. Nu mă gândeam nici la cel care a lovit-o, nici dacă vin alte maşini, nici dacă are ceva grav… nu vruiam decât s-o ştiu că respiră.

Maşina care a lovit-o şi-a continuat drumul, după ce a încetinit puţin. Nu, dacă vă întrebaţi dacă a oprit sau nu, eu n-am văzut-o să fi oprit. Dintr-un Passat staţionat pe trotuar a coborât o femeie care m-a ajutat s-o iau din mijlocul drumului care mi-a confirmat că maşina nu a oprit. Aveam să aflu că a fost vorba de un taxi.

Au trecut câteva ore bune de când s-a întâmplat asta (ieri seară, pe la 9) şi încă nu realizez foarte bine ce s-a întâmplat. Mi-aduc aminte că am văzut-o pe Cora inertă pe caldarâm, schelălăind din toată puterea ei, aşa cum niciodată nu mi-a mai fost dat s-o văd. M-am simţit neputincios. Mă gândeam că o să-mi moară în braţe, cum am asistat în urmă cu câţiva ani la o scenă pe o altă stradă. Cel puţin atunci şofeul a avut bunul simţ să coboare şi să se asigure că n-a lovit un copil. Mai mult, acel şofer s-a oferit să-l ducă la o clinică veterinară… Nu mi-aş fi dorit chestia asta, fiindcă Geo i-a sunat pe-ai mei între timp şi nu cred că m-aş fi urcat cu ea într-o maşină străină, îndreptându-mă spre nicăieri, dar …

Orele de după

Am căutat vreo 2 ore în continuu o clinică veterinară unde să putem afla ce-a păţit, dacă are ceva grav, dacă reuşeşte să scape (fără prea mari sechele), dacă dacă dacă… Am ajuns într-un final pe strada Humuleşti (undeva în zona Fabricii de pâine, la o staţie de tramvai depărtare de Institut), împreună cu tata. La o privire mai atentă, la lumină şi prin ochelarii doctoriţei, s-a prezis ceea ce azi s-a confirmat: o fractură la unul din picioarele din spate.

A urmat o noapte în care nu am putut să dorm deloc. Am vrut în primă fază să mă uit la TV, dar m-am lăsat repede păgubaş. L-am lăsat pornit şi m-am uitat pe pereţi, trecându-mi prin cap tot felul de gânduri şi previziuni apocaliptice cu privire la starea ei de sănătate. M-am gândit ce s-ar fi întâmplat dacă murea pe loc sau dacă murea în braţele mele sau ce s-ar fi întâmplat dacă maşina trecea peste ea sau … sau… sau

Azi la prima oră am fost în picioare şi am fost la cabinetul doctorului Safta, aflat în zona Institutului, între Borcanul cu Miere şi NRG. După radiografie s-a confirmat fractura deschisă de femur. Norocul (dacă îl putem numi aşa) a fost că osul si-a rupt în două de la mijloc, şi nu au fost afectate articulaţiile. A urmat operaţia la care eu n-am putut să asist. Aveam o noapte albă la activ, plină de gânduri şi de stres şi am plecat să-mi iau o cafea. Între timp am vorbit Marius la telefon şi m-am mai calmat.

„Happy” End

Acum… acum Cora are o tijă de vreo 10 cm în picior, şi merge în 3 picioare. E ca un … nu ştiu cum s-o numesc. După un şoc aşa puternic, o noapte de dureri şi 2 anestezii generale, nu găsesc termen de comparaţie pentru starea în care se află acum. Am fost asiguraţi că în ciuda traumatismului grav, în 6 luni o să fie ca nouă. Şi când te gândeşti că acum şase luni era toată cât are acum doar coada…

Cert e că zgarda o să rămână de domeniul trecutului. E nevoie de ham pentru ea şi chiar dacă e mai scump (în secunda de faţă, nu mai contează deloc aspectul financiar) o să-l aibă când o să fie vindecată. Mă gândesc acum la postul pe care l-a scris Dojo cu ceva vreme în urmă, în care spunea că pe marginea drumurilor din România e un adevărat cimitir de oameni şi de animale. Putea să fie un copil… nu un câine. Putea să fie un câine vagabond, nu câinele meu…

Comments (6)

By A.Faith, 10 - December - 2008 6:05

Dimineaţa, la ora 8, 8 şi ceva, semafoarele de la Universitate nu merg. Niciun cap de cretă, nimic. Doar bunul simţ al şoferilor, buna dispoziţie de dimineaţă şi câteva reguli pe care toată lumea le respectă. Rezultatul îl vedeţi mai jos.

Eu încă nu reuşesc să înţeleg o chestie: de ce să pui camere de supraveghere pe Brestii şi la Universitate nu? Ca să trimiţi poliţiştii după ce are loc un accident? De ce să nu-i trimiţi atunci când vezi că se împute treaba? Ok, n-aţi ştiut, se mai întâmplă. Bine că nu s-a întâmplat mai rău. Acum, o să ia cineva atitudine?

Virgil, tu ziceai aici că exagerez. Mai exagerez acum?

Thanks Markus pentru poze