Tu ce ai face cu 10.000€ ?
De curând mi-a fost adresată întrebarea asta şi am început să dau din umeri, neavând pe moment nicio idee. Totuşi, vă cer şi vouă părerea: în ce aţi investi 10.000€ astfel încât să facă pui ?
Ramona, ai legătura
De curând mi-a fost adresată întrebarea asta şi am început să dau din umeri, neavând pe moment nicio idee. Totuşi, vă cer şi vouă părerea: în ce aţi investi 10.000€ astfel încât să facă pui ?
Ramona, ai legătura
A fost şi s-a dus. Pe scurt: a fost ok.
Am ajuns acolo împreună cu un prieten pe la 9.30. Sala de conferinţe de la Hotel Bavaria din Craiova se află la etajul doi, fiind nevoie să traversezi nişte coridoare pentru a ajunge la ea. A dracu’ arhitectură! Am fost întâmpinaţi de Simona Dinu la intrare. Abia după conferinţă şi-a dat seama că eu eram bloggerul care s-a anunţat pentru acest eveniment, cu care a vorbit prin email.
Prima impresie pe care mi-a lăsat-o evenimentul ăsta a fost atmosfera foarte încordată şi protocolară. Toată lumea îmbrăcată la 4 ace, fiecare cu treaba lui şi cei nou veniţi… ce contează? Deşi pe afişe scrie clar că partenerul media al acestei conferinţe este GdS, n-am văzut pe nimeni de la Gazetă pe-acolo. Sau poate că au fost, dar nu s-au făcut remarcaţi.
S-a început la 10.20 cu prezentările făcute de senior editorul ZF, Vlad Nicolaescu. Bineînţeles, în centrul atenţiei au fost Antonie Solomon (primarul Craiovei) şi Ion Prioteasa (preşedintele CJ Dolj), restul fiind (cel puţin pentru mine) nişte necunoscuţi. Au sunat câteva telefoane, dar n-au deranjat prea mult.
A urmat apoi domnul Solomon, care a luat cuvântul pentru a ne spune câteva cuvinte despre contextul în care s-a organizat această conferinţă, dând câteva detalii interesante:
Domnul Ion Prioteasa a ţinut o prelegere cu privire la oportunitatea de afaceri în judeţul Dolj:
La întrebarea pe care i-am adresat-o în numele lui Virgil (Un cititor de-al meu e curios să afle ce ştiţi despre centura de sud a oraşului Craiova, fiindcă zi de zi are de stat ore întregi după toate tirurile care trec prin 1 Mai), am primit următorul răspuns:
Lucrările vor începe în primul trimestu al anului viitor.Se doreşte conectarea cu drumul de la Calafat. Astfel, traficul se va dubla, poate chiar tripla şi este neapărată nevoie de o astfel de şosea de centură. Am discutat cu ministrul Orban, care a făcut promisiuni în vederea realizării acestui proiect, dar, din păcate, acest guvern mai are doar o lună de existenţă.
Între timp, domnul Solomon s-a retras, fiind urmat la scurt timp şi de către domnul Prioteasa, aceştia invocând probleme importante de rezolvat. Cuvântul a fost luat de Nadia Crişan, consultant Ford România, care a discutat despre ceea ce înseamnă această investiţie. Un lucru important pe care l-am reţinut a fost acela că se estimează crearea de aproximativ 7000 de locuri de muncă o dată cu venirea lor la Craiova. Se va pune mare accent pe colaborările la nivel local, cu companii de-aici, dacă acestea se ridică la nivelul aşteptărilor Ford. Aşteptările lor cu privire construcţia intensă de drumuri sunt optimiste. Poate prea optimiste. Întrebată de Vlad Nicolaescu dacă criza financiară din SUA va afecta planurile Ford pentru investiţia de la Craiova, dumneaei a negat acest lucru.
Cristian Nacu, partener la Enterprise Investors a întreţinut publicul mai bine decât ceilalţi vorbitor, ştiind de rezultatul meciului de ieri, Universitatea Craiova – CSM Ploieşti. Era fericit că o să găsească un public voios. Voios voios, dar plictisit! Aşa că eu am plecat.
Din păcate, nu am primit răspunsuri la toate întrebările mele. Am primit însă promisiunea că o să le am, în cel mai scurt timp posibil. Rămâne de văzut dacă se vor ţine de cuvânt. Am încercat să scriu acest articol într-un mod cât mai obiectiv, pentru a vă oferi vouă posibilitatea de a judeca ceea ce a fost acolo. Voi publica în zilele ce vor urma şi slide-urile care s-au derulat acolo, în ideea că poate este cineva interesat de ceea ce au avut de spus ce-i de acolo. Poze… tot atunci.
Ţin să le mulţumesc pe această cale celor de la ZF pentru că şi-au îndreptat atenţia şi spre zona aceasta a României, destul de ocolită de iniţiative de acest gen. Să mai veniţi pe la noi!
Later edit: se pare că bloggerul Antonie Solomon a fost mai rapid decât mine
Tot de acolo, am şi poza.

Mâine mă duc la conferinţa asta, cu un prieten, unde o să participe şi mai marii judeţului Dolj şi oraşului Craiova. Încă nu mi-am făcut o listă cu întrebările pe care aş vrea să le pun, aşa că vă cer vouă ajutorul. Aşadar, ce i-aţi întreba în legătură cu afacerile de prin zonă? Ce v-aţi dori să aflaţi despre investiţiile care se fac în oraşul nostru?
Până acum, eu m-am gândit la :
Mai departe, propuneţi şi voi.
Răsfoind aseară Google Readerul înainte de culcare, în zgomot asurzitor de tunete, am dat peste câteva articole care mi-au atras atenţia. Aşadar, de la Dan, am ajuns la Scărlătescu şi de-acolo mai departe la Money Express. N-o să mă apuc să rescriu însemnările lor, că şi-ar pierde astfel farmecul. Aşa că-mi permit să copiez câteva pasaje de interes general:
Problema marilor trusturi de presa din Romania este insa mult mai serioasa decat lasa sa se intrevada articolul: astfel, daca pana acum Internetul .ro era privit de ziarele cu tiraj mare ca un rau necesar (cu mici exceptii, GSP fiind cea mai notabila), dar nu un pericol / concurent cand vine vorba de venituri sau distributie de content, undeva din toamna si mai incolo inevitabilul se va produce. Yahoo va forta din punctul meu de vedere o mult asteptata indreptare a offline-ului catre online, miscare care va fi chiar si la noi la noi ireversibila.
Orlando Nicoara, directorul general al MediaPro Interactiv, unul dintre marii editorii online din Romania, puncteaza insa un aspect important: „Intr-o forma sau alta, ei vor face rost de continut”. In opinia sa, anvergura traficului pe care Yahoo! il genereaza in Romania, in special din serviciul de e-mail si cel de instant messenger, poate impune inclusiv furnizori de continut din liga a doua de audienta in cazul in care marile trusturi de presa vor declina oferta. Privind lucrurile din aceasta perspectiva, s-ar putea spune ca hotararea editorilor de continut din Romania este pe jumatate deja luata, inainte chiar de a incepe negocierile propriu-zise.
Iar acum, întrebarea de 100 de puncte: în opinia voastră, care e cea de-a doua ligă după media offline? Media online. Şi când vorbim de media online, hai să excludem varianta de pe internet a publicaţiilor tradiţionale (ziare, reviste, televiziuni). Ce rămâne? Eu aş sugera un cuvânt din 4 litere:
![]()
*Creditul pentru fotografie merge către alamy.com, o sursă foarte bună de stock photo.
Yep, it’s daily. Sau măcar pe-aproape.
Nokia face treabă bună la Cluj. Să ne mai lăudăm noi că suntem săraci: Vertu plănuieşte să vând ~200 de modele anu’ ăsta. Să vezi acum fiţe în rândul vedetelor. Eu sincer pun egal între genul ăsta de dispozitive, Click (Libertatea şi CanCan), prostie şi snobism. Dar poate că exagerez eu acum.
Free-hotspot.com îşi consolidează poziţia în România, instalând hotspot-uri în Azuga, acoperind astfel puncte de interes în acest oraş. O mişcare îndrăzneaţă. Aşteptăm să vedem cum vor acţiona şi ceilalţi jucători de pe piaţa reţelelor WiFi.
FON îşi îndreaptă privirea spre Rusia. Au încheiat un acord de utilizare cu Comstar, după modelul alianţei BT-FON.
Panorama Theme by
Themocracy