Setea de sânge
Comments (3) 
Uneori, în ciuda aparenţelor, mai poţi face şi ceva interesant pe la ore atunci când te duci. Am avut de abordat într-un eseu problema „The scientific evolution versus the spiritual evolution”. Fiindcă n-are rost să abordez subiectul în limba engleză şi într-un limbaj de lemn, voi încerca să fiu mai uman şi mai plastic în exprimare.
Suntem animale şi asta nu ne poate nimeni nega. Fie că suntem adepţi ai creaţionismului sau ai darwinismului, la bază suntem mamifere cu aceleaşi instincte animale pe care le are orice dobitoc, patruped sau biped sau mai ştiu eu cum. Ne luptăm pentru supravieţuire, facem tot ce ne stă în putinţă să perpetuăm special (uneori, mai mult decât e nevoie) şi nu în ultimul rând, avem defecte. Aici vruiam să ajung. Consider căă cel mai mare defect al omului e setea de sânge. Dorinţa de nestăvilit care apare cel puţin o dată în viaţă de a vedea sânge curgând. Şi nu, nu mă refer doar la abordarea conotativă a expresiei „sete de sânge”.
Cazul 1
Episodul Poliţistul pălmuit vs profesoara ţigancă. S-a scris, s-a discutat, am abordat şi eu subiectul, ce mai… un adevărat tam-tam! Toată lumea a ridicat piatra şi-a dat, fără să gândească foarte mult şi fără să cerceteze în amănunt situaţia. Rezultatul l-am văzut azi la televizor, la emisiunea Gabrielei Vrânceanu Firea, unde a fost invitată profesoara în cauză. Fiindcă rolul acestei însemnări nu este acela de a judeca şi de a împărţi dreptatea, aşa că o să mă refer stict la ce mă interesează pe mine. Dincolo de faptul că discuţia s-a dus în direcţia „invidia, valoarea mea, valoarea mea”, persoana respectivă a avut o abordare la care nu mă aşteptam. Citez: „e vreo problemă dacă am încercat să-mi depăşesc condiţia?”
Şi de fapt, cam asta e problema. Uitându-ne la cât “sânge” se cere în cazul ăsta (băgaţi un ochi la comentariile pe seama acestui subiect şi o să vedeţi exprimări care mai de care mai elevate despre cum respectiva trebuia dusă la pădure, omorâtă, etc.etc.), cred că majoritatea oamenilor văd o problemă în a-i oferi şansa respectivei de a-şi depăşi condiţia. Mai departe, e treaba altora, nu mă interesează, dar voi urmări cazul, că mă interesează.
(mai multe informaţii despre subiect aici – cu secvenţe din emisiune, pentru cei care n-au fost pe fază atunci)
Cazul 2
Tot din plictiseală şi dintr-un prost obicei dobândit de-alungul vremii de a mă uita la TV în timp ce mănânc, am aflat de o întâmplare barbară: un pui de mistreţ a fost căsăpit de nişte moldoveni turmentaţi speriaţi (link). Am putea spune că oricum mistreţul avea şanse să fie omorât de către un vânător, de la egal la egal. Dar să nu divagăm.
Percepţia generală despre moldoveni nu este una tocmai strălucită (fiind binecunoscute adresările precum „moldovean borât” sau alte variaţiuni), dar tind să mă depărtez puţin de ideea de a generaliza doar din cauza faptului că sunt unii mai breji care scot capul în lume mai des decât ar trebui. Dar mă întreb aşa, în prostia mea, din tot satul ăla, nu s-a gândit nimeni să mai aştepte puţin să vină vânătorii sau cei de la protecţia animalelor?, să-l tranchilizeze şi să-l ducă în pădure Trecem peste faptul că au fost copii şi au văzut asta, ăia sunt obişnuiţi de la Counter Strike şi alte shootere SF cu sânge şi alte chestii. Dar întreb aşa, ca idee: de ce erau oameni acolo care râdeau când animalul ăla era căsăpit fără milă?
Concluzia pe care eu personal o trag după toate aceste întâmplări ce au ajuns la urechile mele azi e una simplă şi totodată tragică: degeaba evoluăm din punct de vedere tehnologic. Din punct de vedere spiritual suntem la fel ca acum 4000 de ani. Ridicăm piatra şi dăm fără să ne gândim. Setea de sânge a rămas şi va rămâne în continuare în noi…
PS: nu încerc să fiu moralist cu aceste rânduri. îmi recunosc şi eu partea mea de vină când vine vorba de ceea ce am judecat aici. îmi place să cred însă că am adoptat o atitudine civilizată.
Themocracy