Prima dată
Comments (8) 
După episodul cu tigaia de teflon, mi-am adus aminte de prima dată când m-am încumetat să gătesc ceva. Exact, tot cartofi prăjiţi.Şi nu vă luaţi după poza din dreapta. N-au arătat aşa… de prima dată.
Eram printr-a 6-a (cred) sau printr-a 5-a. Nu mai ştiu exact. Ştiu sigur că era o seară de-aia în care eşti singur acasă şi simţi că o să crăpi de foame dacă mai stai mult nemâncat. Sandwich-uri şi alte porcărele de genul ăsta nu-ţi ajung nici pe-o măsea în astfel de momente. Şi ce să faci… te-ncumeţi să-ţi găteşti singur, că te roade maţu’.
Îmi iau eu inima-n dinţi şi mă duc să caut cartofii. Găsesc plasa şi-i aleg pe cei mai mari (aveam eu impresia că ăia sunt cei mai buni). Caut cel mai bine ascuţit cuţit (nu, din fericire, de data aia am rămas netăiat pe la mâini) şi m-am apucat de curăţat. Cred că vreo oră şi ceva, cel puţin, m-am chinuit să curăţ la ei. Şi am curăţat vreo 10. Un kg de cartofi e puţin. Mă rog, aveau un kg înainte să-i curăţ, că după ce i-am curăţat, le-am înjumătăţit greutatea.
Toate bune şi frumoase, dar acum e acum: mărunţirea. Încă o oră. Păcat că nu le-am făcut o poză. Ziceai că erau cartofi de la Cernobîl. Tăiaţi în toate felurile, fiindcă dexteritatea mea cu cuţitu-n mână era comparabilă la vremea aia cu a lu’ Ciomu. Cred că şi orb să fiu acum şi tot ar arăta mai frumoşi 
Partea cea mai frumoasă a fost când a trebuit să-i pun în tigaie. Cum eu aveam o frică de tigaia de pe aragaz şi de sunetul uleiului care bolborosea de zor când se încingea, am crezut că dacă apelez la o şmecherie, scap de riscul e a mă mai arde atunci când îi pun în ulei.
Zis şi făcut. Pun tigaia pe aragaz, pun uleiul, pun cartofii şi abia apoi pornesc focul. Bineînţeles că uleiul a fost absorbit de cartofi până să apuce să se încingă şi după 30 de minute, arătau ca după Hiroshima. Adică destul de arşi (iar acum îmi acord circumstanţe atenuante).
Oricum, au fost comestibili Partea nasoală e că am uitat tigaia pe foc şi m-am dus să dau drumu’ la TV, iar între timp bucătăria s-a umplut de fum. Hai că dacă până aici scăpasem eu fără prea multe probleme, acu-i acu’ : dăi şi curăţă aragazul. Între timp, cartofii nu m-aş aşteptat pe mine şi s-au răcit.
Să recapitulăm. Aveam aşa:
- una bucată farfurie cu cartofi prăjiţi (adică arşi)
- o bucătărie plină de fum
- un aragaz murdar de ulei
- eu, rupt de foame
Ideea e că în vreo 15 minute le-am pus pe toate la punct şi m-am tolănit la TV cu farfuria-n braţe. Între timp, sună telefonul. Mama.
„Ce faci?”.
Păi.. ce să fac… bine.
„Vezi că eu vin mai târziu, pe seară, că am treabă la şcoală şi nu pot să ajung acum.”
Bine, stai liniştită, că eu îmi făcui cartofi prăjiţi, singur (punând accent pe singur)
„Ceeeeee???? Pfoai… stai acolo, nu mişca, în 10 minute sunt acasă”
Şi s-a ţinut de cuvânt 
) În 10 minute a fost acasă. Norocul meu.. că mi-a făcut ea o porţie de cartofi zdravănă. Comestibili de data asta. Că pe-ăia nici căţeaua n-a vrut să-i mănânce. Oricum, de-atunci a trecut ceva vreme şi mă pot lăuda cu destul de multe mâncăruri pregătite de mine. Şi curios al dracu’… n-au murit mă ăia care au mâncat
poza de aici
Themocracy