Comments (1)

By A.Faith, 25 - September - 2008 15:57

Cine mai merge? Din Craiova, din Bucureşti, din restul ţării, de oriunde. Aşa.. ca să ştiu câţi bani să-mi pregătesc pentru berea de după.

Comments (2)

By A.Faith, 28 - July - 2008 12:30

Salutări din intercity-ul 597 Gata, am plecat la mare. Deşi vremea afară e de toamnă târzie (nori gri, plafon jos, atmosferă încărcată) trag speranţe că acolo e frumos. Merge IC-ul ăsta de zici că stă. Compensează însă condiţiile: scaune confortabile, mese la fiecare 4 scaune, prize 220V chiar şi la clasa a doua şi bar. Wicked!
Sper să ajung în Bucureşti suficient de devreme cât să prin un Rapid la fel de comod (recomandat de cineva) sau măcar un microbuz/autocar, astfel încât să nu stau prea mult pe-acolo…

Aşadar, constănţeni bloggeri, dacă aveţi chef de discuţii (a se citi băut bere multă) let me know. O să stau în Constanţa şi-o să am o groază de timp liber! Cosmin am înţeles că e plecat, aşa că nu prea o să am cu cine ieşi la bere. Quinzelle, tu eşti acasă? Mi-aş dori să ne revedem, că la meetingul ăla nu prea am avut ocazia. Sper să ajung şi prin Galaţi, însă nu stau foarte bine la capitolul bani (200 RON drumul Craiova – Constanţa nu e puţin deloc).

Gata, mă apuc să văd un film. Ne-auzim în Bucureşti sau în Constanţa.

Comments (10)

By A.Faith, 1 - May - 2008 15:37

De parcă nu e suficient că sunt eu “bolnav” după plecările prin ţară, văd din ce în ce mai mulţi prin blogosferă care iau drumul străinătăţii şi ajung ori la Londra, ori la Viena, ori mai ştiu eu pe unde. Ştiu că ar trebui să-mi văd lungul nasului momentan, că sunt întreţinut (în mare parte) de părinţi, dar nu mi-ar strica şi mie nişte ieşiri “pe-afară”. Şi de-ar fi să plec, m-aş duce peste tot! Chiar aşa.. că tot veni vorba de plecat, pe unde m-aş duce dacă aş avea ocazia? Continue reading 'Globetrotter'»

Comments (5)

By A.Faith, 18 - April - 2008 16:04

Asta am vrut, asta am! Plecări peste plecări. Weekendul trecut la Blogoree Meeting în Bucureşti, weekendul ăsta la munte, în excursie. Târgovişte, oraşul trollului, Valea Prahovei şi nu în ultimul rând, Braşovul, oraşul scorpiei #1 pe care am întâlnit-o vreodată, da’ pe care o iubesc la fel cum o iubesc pe mama (vezi acu’ să ţi-o iei în cap!). La mulţi ani cu ocazia asta!

Ideea e că atunci când îţi doreşti ceva mult… şi-ţi doreşti frate, nu glumă, începi să faci din ce în ce mai multe să ţi se îndeplinească visul. Iar la un moment dat, culegi roadele a ceea ce ai sădit. Fie vreo excursie, fie vreo plecare pe mai ştiu eu unde şi iar mă găseam în situaţia de a face bagaje, de a face itinerarii, de a-mi plănui legături de tren sau de autobuz. Iniţial, e frumos, mai ales când e în stadiul de idee. Pfoai, îţi faci atâtea planuri şi dacă intervine ceva, îţi piere absolut orice formă de entuziasm.

Spre exemplu, în Bucureşti mai aveam un motiv să mai ajung, pe care am preferat să-l ţin doar pentru mine. Şi când nu l-am mai avut, practic m-am dus că era deja totul stabilit şi nu era frumos din partea mea să mă retrag. Nu regret, doamne fereşte! Poveste ca asta, nu mai auzeam eu dacă nu mă duceam ) Mă rog.

Aşa şi aici. Iniţial, planul era să am compania bunului meu prieten, Sandu în această excursie. Ştiţi şi voi probabil cum e să aveţi compania persoanelor pe care nu le suporţi : manelişti, foşti manelişti, actuali emuişti sau tocilari/tocilare. Ce dracu’ să fac frate? Că nici de citit n-am nimic de citit, nici muzică nouă nu prea mai am pe telefon şi bateria la laptop nu ţine decât 3 ore, cu indulgenţă. Nimic. Fac poze. Stau şi mă gândesc la tot felul de căcaturi şi-mi frec minţile în aşa hal încât o să ajung în Craiova mai îngândurat decât am plecat, cu ~300 RON mai sărac şi probabil obosit frânt (+nervos).

Ideea e că atunci când n-am nimic de făcut, mă gândesc la ceva. Acel ceva denaturat, îl întorc pe toate feţele şi până la urmă ajung tot la o concluzie contradictorie şi la vreo imagine apocaliptică. Mă liniştesc într-un final, da’ puii mei, intervine plictiseala la un moment dat.

Oricum, ce-ar trebui să înţelegeţi voi din însemnarea asta: plec şi weekendul ăsta. Plec acolo unde probabil n-o să am internet, dar o să am jucăria cu mine, deci voi continua să mai scriu una alta. Nu de alta, dar altă modalitate de a-mi aduce linişte sufletească nu am. Scrisul e una din puţinele activităţi care mă mai linişteşte.

N-o mai lungesc. Aveţi grijă de voi, nu faceţi prostii, că poate involuntar faceţi rău altora care nu merită. Toate cele bune..

PS: probabil sunt pe drum acum. însemnarea e scrisă seara trecută.

Comments (3)

By A.Faith, 2 - April - 2008 23:24

Nu încerc să scriu despre mine şi despre identitatea mea, ori să mă laud cu cine ştie ce-am făcut eu. Asta cu altă ocazie şi într-un alt cadru, deoarece nu mi se pare frumos să mă bat cu cărămida în piept în “văzul lumii” pentru nu ştiu ce. În rândurile ce urmează, doresc să enunţ câteva din ideile mele cu privire la ceea ce sunt în stare să fac şi tangenţele pe care le au chestiile care îmi plac cu chestiile pe care trebuie să le fac. Aşadar, cum probabil se tot observă de vreo 5 luni, îmi place să scriu pe blog/bloguri. Întâi a fost afaith.eu, blogul meu propriu şi personal, apoi a urmat dulce-amarui.com, wifiromania.net şi cât de curând mai urmează un proiect. De câţiva ani am prins şi gustul călătoriilor în ţară, plăcere pe care mi-am satisfăcut-o cel mai mult în anul 2007, când mă pot lăuda cu câteva drumuri destul de lungi şi frumoase prin iubita mea patrie, România. Încă nu m-am vindecat de boala asta, aşa că preconizez că nici în 2008 nu voi sta prea mult pe-acasă (drept dovadă poveştile scrise de mine până nu de mult). Deh, fiecare cu goangele lui.

Şi totuşi, pe lângă blogging, călătorii, noi prietenii şi aşa mai departe, mai sunt şi lucruri pe care trebuie să le fac. Cum ar fi să mă duc la şcoală. Nu sunt unul dintre cei care consideră şcoala ceva total inutil, dar încă nu am descoperit plăcerea în a mă trezi dimineaţa, a pleca la ore, a sta 6 ore (sau mai puţin) într-o clasă de … mă abţin sau a avea legături cu persoane care în marea lor majoritate şi-au ratat epoca (anumiţi profesori cred că ar fi dus-o de minune pe vremea lu’ Caragiale, când ei ar fi trebuit să fie cei dintâi într-o şcoală de gogomani). Mai am 2 ani de liceu (adică unu’ jumate, că număr fiecare zi rămasă) cine ştie, poate mă “îndrăgotesc” printr-a doişpea de ei şi o să-mi fie dor după.

Cu toate că nu de puţine ori m-am văzut în situaţia de a “fi bolnav pentru o oră” şi a da o fugă până la agenţia CFR de la Unirea să mă interes de vreun tren, au fost rare dăţile în care chiar am reuşit să fac ceea ce mi-am propus. Poate şi datorită conjuncturii sau dependinţei de alte persoane (părinţi, profesori, etc.) dar şi poate pentru că “cineva de undeva” n-a vrut ca eu să ajung la destinaţia dorită.

Şi chiar dacă nu mi-am dus până la capăt planurile atunci, o dată şi-odată voi face şi “nebunia” aia care am sărit-o. Că deh, nu-mi place să le las neterminate. Dar totuşi, există şi cazuri în care doar prin absurd sau eforturi mari aş reuşi să mă ridic la anumite standarde. Adică să ajung în anumite locuri, în anumite împrejurări. Cine ştie ce îmi rezervă viitorul, poate voi reuşi, dar totuşi…

O chestie e sigură! “Good things might come for those who wait” iar dacă planurile o să-mi iasă aşa cum vreau eu, s-ar putea să fac o surpriză unei cunoştiinţe mai vechi. Şi unei cunoştiinţe mai noi. Şi cine ştie cui. Rămâne de văzut.