“Spune-mi…”
Comments (21) 
Decor : o terasă bucureşteană, la umbră. Personaje: Ştefan şi Raluca.
Ştefan: Bună Raluca! Long time, no see…
Raluca: Bună Ştefan. Nu e chiar aşa demult…
Ştefan: mie sincer mi s-a părut mult. poate pentru că eu văd 2 săptămâni a fi mult timp?!
Raluca: Cred că e doar o impresie. Ştiu cupluri care se vad doar în week-end, mereu şi e “suficient”.
Ştefan: 
) ha
Raluca: de ce razi?
Ştefan: râd pentru că nu mă aşteptam la replica asta 
Ştefan: aici ai dreptate.. dar totuşi, de la “în fiecare zi” la “o dată la câteva săptămâni” e ceva timp
Raluca: Ai şi tu dreptate. Întotdeauna te raportezi la ce-a fost mai bun… şi eşti dezamăgit. Vorbesc în general, normal, nu de noi. Drept să-ţi zic… nici nu cred că ne-am straduit să ne întâlnim mai des în ultimul timp. Aşa-i?
Ştefan: aşa e .. aici ai dreptate
Ştefan: la urma urmei, fiecare are viaţa lui
Raluca: Şi ce facem cu dreptatea? Suntem fericiţi?
Ştefan: nu ştiu
Ştefan: eu cred că aş fi ipocrit dacă aş spune că sunt fericit
Raluca: Adica, impreuna nu suntem sigur. Altfel am cauta mai des fericirea asta… Tu chiar ai vrut sa ne vedem mai des?
Ştefan: ăăă
Ştefan: nu ştiu ce să zic
Ştefan: da, cred că da
Raluca: Păi să-ţi spun sincer, nu prea am “simţit” asta
Ştefan: pentru că sincer să fiu, nu-mi e uşor s-adorm gândindu-mă că nu ştiu nimic de tine
Raluca: Dar nu cred că te-a oprit nimeni să afli
Ştefan: vezi tu, nu o dată am încercat să te contactez şi-am auzit mesageria… da, era vocea ta, dar vezi, nu erai tu
Raluca: Ştefan, recunosc c-am fost într-o perioadă proastă în ultima vreme. Nu mai ştiu ce vreau, de la mine, de la alţii…
Raluca: sunt în derivă
Ştefan: pfff… ştii, asta mă dă pe mine peste cap. să nu ştiu ceea ce se întâmplă
Ştefan: pentru că inevitabil mă gândesc la tine
Raluca: da, te cred, dar nu ştiu cum să-ţi explic, că nu te-am simţit aproape. Nu-mi plac tipii insistenţi, dar atunci când ţii la cineva, cred că încerci totuşi să afli mai mult, să faci altceva… aşa zic eu. E rău? Poate că am lucruri pe care nu pot să le spun oricum, în orice cadru
Ştefan: Nu, nu-i rău deloc. Ştii ce cred eu? Că suntem prea politicoşi unul cu celălalt. Din dorinţa de a face totul bine, uităm adevăratul scop. Înainte de fiecare apel, mesaj mă gândesc: băi, dacă nimeresc prost? Cred că gândesc prea mult
Raluca: Haha, m-ai facut să râd… ştii, demult nu m-ai mai făcut să râd. Şi da, poate suntem prea politicoşi. Poţi să te porţi cu mine ca şi c-un prieten bun? Să faci abstracţie de faptul că sunt fată, să zicem? Te-ai purta altfel? off, iar pun prea multe intrebari!
Ştefan: Cred că de fapt, asta-i problema noastră: sunt prea multe întrebări nepuse 
şi da, cred că da ) aş putea să încerc. adică sună amuzant )
Raluca: Vreau să râdem mai mult împreună. Uneori mă întreb dacă ai vrea într-adevăr să ştii ce-am pe suflet adică mă tem cumva să-ţi spun… de reacţia ta
Ştefan: sincer să fiu, şi eu mă tem…
Raluca: de tine sau de mine?
Ştefan: dar nu de reacţia mea exterioară
Ştefan: de amândoi de fapt
Raluca: vezi? şi atunci ce alegi? să ştii dar sa nu-ţi placă ce-ai să afli sau e mai bine aşa? în tăcere?
Ştefan: nu e bine nici aşa nici aşa )
Ştefan: dar ştii că sunt nebun de fel
Ştefan: şi curios
Ştefan: foarte
Raluca: eeee, tu nu esti multumit nicicum …
Raluca: adică nu ştiu cât, cum, dacă să-ţi spun? dacă te superi? dacă şi dacă? mereu mă gândesc la asta. Mi-eşti drag, dar chestiile astea mă omoară
Ştefan: … ai dreptate
Ştefan: ok, hai să lăsăm la o parte puţin toate chestiile ăstea şi să discutăm fără să ne gândim dacă îl facem pe celălalt să sufere sau nu
Raluca: de acord, eu vreau să încerc. Dar dacă rămâne ce-i mai important nespus? Ţie de ce ţi-e teamă în relaţia asta? Chiar aş vrea să ştiu
Ştefan: de ce să rămână ceva nespus? nu suntem sinceri? De ce-mi e teamă? Îmi e teamă să nu rămân cu zeci de vise neîmplinite în minte, de care să-mi aduc aminte mai târziu şi să spun: uite, aici am greşit… Îmi e teamă să te întâlnesc pe stradă peste câţiva ani şi să trecem unul pe lângă altul de parcă nu ne-am cunoaşte, cu toate că fiecare îşi spune în gând : uite-o/uite-l.
Raluca: nu 100%. eu evit mereu ce doare. mie mi-e teamă de altceva: de despărţiri urâte şi care nu sunt necesare. şi am senzaţia că tot la asta se ajunge de fiecare dată
Ştefan: păi spui urâte şi care nu sunt necesare… de ce să ajungem aici?
Raluca: uite de-aia, că la un moment dat n-o să ne mai înţelegem, n-o să ne mai “potrivim” şi din n alte motive pe care acum nici nu le vedem. nu ştiu cum să-ţi zic, uneori mă tem să dau tot, gândurile, dragostea mea pentru că ştiu că-mi va părea rau. aşa simt eu
Ştefan: dar de ce discutăm noi despre “ce-ar putea să fie” şi vedem doar scenarii apocaliptice? sunt sătul de ele până peste cap. nu ziceam la un moment dat c-o să râdem mai mult, c-o să vorbim deschis?
Raluca: văd că nu spui nimic. Te-nţeleg, tu te raportezi un pic altfel la noi. Ştii ce? Hai să mergem la un film? de când n-am mai văzut o comedie împreună? Sau… altceva. Ai chef?
Ştefan: mă întreb dacă am văzut vreodată o comedie ) hai să ne plimbăm puţin… poate mergem după, pe seară, că e mai liber. n-am chef de alte persoane
Raluca: e bine-aşa. mi-era dor să ne ţinem de mână la o plimbare. chiar că parcă a trecut o veşnicie de când nu ne-am vazut. nu ştiu nici eu de ce-s aşa crispata uneori…
decor : achită, se ridică de la terasă şi pleacă ţinându-se de mână. în linişte de data asta
asta ca să mulţumesc pe toată lumea
. 
Themocracy