074945…
Comments (1) “Mesajul zboară în minte parcă dus de porumbel..” cine dracu’ mai sună la ora asta? Şi iau telefonul în mână şi înmărmuresc. Am respiraţia tăiată. Inima începe să bată cu putere şi eu rămân încremenit în aceiaşi postură, cu telefonul în mână. Deci… nu se poate. Continuă să vibreze, iar melodia continuă să cânte… beat-ul ăla extraordinar mă face să nu răspund, pentru că-mi place să-l aud. Dar pe cine mint eu acum? Nu răspund pentru că sunt încă în stare de şoc. De unde şi de ce în primul rând. De ce tocmai acum? Pentru ce? Dau să răspund şi îmi reamintesc toate nopţile ălea în care nici măcar fumul de ţigară nu-mi readuceau starea de spirit la normal. Şi totuşi, o fac. “Răspunde”.
Alo, da?
Linişte totală. Puls dublu. Ochii ţintiţi asupra unui punct, dar privirea în gol. Mâinile încleştate, corpul în tensiune. O voce ciudată se aude în difuzor. Diferită. Nu, nu e ea.
Bună Gabi! Te-am sunat pentru că am văzut că n-ai mai dat niciun semn de viaţă.
Damn. E ea. Ce dracu’ mai vrea? Trec de la starea de surprindere (cred că e puţin spus surprindere) la cea de sictir. Vorba lu’ Cypress, totul se iartă, nimic nu se uită. Şi să uit toate prin câte am trecut, ar însemna să-mi spăl creierul. Şi nu numai pe-al meu 
. Conversaţia a fost una banală şi chiar foarte scurtă. Am rămas însă contemplând la acest telefon.
PS : cine se simte, să ştie că nu e vorba de ea e alta!
PPS : orice asemănare cu realitatea e pur întâmpătoare. chiar e!
PPPS: mai dormi acuma la 4 dimineaţa!
Themocracy