Comments (1)

By A.Faith, 9 - March - 2010 23:04

8 martie

Mama e cadru didactic. Are de-a face de ceva ani buni cu prichindei de şcoală primară, pe care-i aduce de la stadiul de copilaş care se joacă zi de zi cu jucăriile şi nu cunoaşte lumea dincolo de orizonturile familiei la elevul de clasa a V-a care are noţiuni generale de română, matematică şi alte materii ce se predau mai predau pe la noi. A avut şi ea momentele ei de fericire, când i-a întâlnit pe unii copii din prima generaţie şi a aflat despre ei că au familie şi job.

Anul acesta are clasa a 2-a şi pe 8 martie a făcut o serbare cu tot efectivul clasei + mămica din dotare. Fiecare a avut să de spus o poezie, iar după momentul artistic, s-au dus pe rând, pentru a le da un pupic şi o felicitare. Cel mai frumos mod în care poate să te fericească odorul la 8 ani ca părinte, dacă mă întrebaţi pe mine.

Doar că în acea clasă există o fetiţă care n-are părinţi. Din diverse motive. Din câte ştiu eu, a fost abandonată de mamă, crescută de bunica tatălui, mă rog, o situaţie pe care nu am cercetat-o din motive lesne de înţeles. Copilul respectiv, după ce şi-a spus poezia, a întrebat-o pe mama: şi-acum doamna învăţătoare, eu ce fac? eu n-am mămică şi n-am cui să-i dau felicitarea şi nici nu am pe cine să pup şi eu ca toţi ceilalţi copii…

Nu ştiu voi, dar eu când am auzit povestea asta, am rămas pe gânduri. Mi-au trecut un  milion de chestii prin cap şi nu mi-aş fi dorit să fi fost în pielea mamei mele, pentru că n-aş fi ştiut ce răspuns să dau. Cu toate astea, copilul a fost îndrumat să-şi aleagă o mămică din clasă şi să-i dea ei darurile pe care altfel i le-ar fi dat mamei ei.

Iniţial, am vrut să comentez pe larg subiectul, dar îmi dau seama de prisosinţa acestui tip de abordare. De altfel, ce-ar mai fi de spus într-un caz de genul ăsta?

La mulţi ani de 1 şi 8 martie, că tot am rămas dator…

sursa foto

Comments (14)

By A.Faith, 23 - December - 2008 11:45

Se spune că atunci când vrei să vezi copii, te duci într-o duminică în parc şi pleci fericit. Din păcate, am cam uitat cum e să fii fericit şi ne supărăm şi ne lamentăm pentru orice problemă, indiferent de natura ei, uitând de fapt, cât de norocoşi suntem.

Aşa cum am anunţat ieri, am fost la casa de copii împreună cu membrii ATDC şi nişte prieteni care ni s-au alăturat. Totul a început în jurul orei 15.30, când a trebuit să ne întâlnim pentru a pleca în Selgros la cumpărături. Eu am ajuns ceva mai târziu (as usual) când Geo împreună cu alţii făcuseră deja o mare parte din cumpărături.

Într-un final, am reuşit să ajungem la ora 18.00 unde ne-am propus, cu plăsuţele pregătite şi cu gândul de a face ceva bun, frumos şi nobil. 10 minute mai târziu am realizat că de fapt… nimic din cele propuse nu aveau să se întâmple.

Personal, mă aşteptam să găsesc copii normali, aşa cum îi ştiu eu, cu care să pot interacţiona măcar la un nivel de bază. Nu aveam pretenţia să ştie să vorbească sau să fie în stare să vizioneze desenele animate pe care le aveam la mine, ci măcar să se uite la mine atunci când le vorbesc sau să schiţeze un gest uman.

Nu. Am întâlnit copii de 14 ani care nu puteau să-şi mişte mâinile şi picioarele, pentru că nu aveau creierul suficient de dezvoltat. Dureros, trist, pesimist, demoralizant, cum vreţi voi să numiţi asta. Eu nu prea mai am cuvinte să descriu. Da, ştiu, pare greu să-l faci pe Gabi să rămână fără cuvinte, însă anumite întâmplări cumulate îţi dau o stare de spirit cel puţin melancolică. Şi spun asta pentru că vreau să fiu diplomat şi să mă exprim frumos, dar dacă ar fi să vorbesc liber, aş spune că am plecat „praf ” de-acolo.

Să vă povestesc despre Vali. Vali este o fetiţă drăguţă, de câţiva anişori, care merge . Asta e singura ei calitate şi capacitate: aceea de a merge. Şi e cea mai evoluată din acest centru. Îi plac lucrurile care foşnesc şi a găsit o deosebită plăcere în a alerga cu două pachete de biscuiţi în braţe în toate părţile. Un caz fericit? Nici pe departe. Aşteaptă să moară, fiindcă are probleme grave de sănătate, cu inima. Tic tac, tic tac, azi e, mâine nu mai e.

În primă fază, aş fi vrut să pot face fotografii acolo, însă am fost atenţionaţi încă de la intrare că nu avem voie. Mi-am zis în gând că sunt nişte ciudate (îngrijitoarele) şi că au ceva de ascuns. După am realizat că în acest fel vruiau să-i protejeze de bătaia de joc a celor care văd acolo doar poze şi copii cu probleme.

Totuşi, am insistat să o pot fotografia pe Vali. Cu spatele, în braţele Anei. O puteţi vedea în dreapta. Sper s-o mai găsesc şi în primăvară când o să mergem iar la ei.

În final, aş prefera să nu trag concluzii, nefiind încă pregătit pentru asta. Vă las cu o altă poză. O poză cu toate pozele copiilor de la centru:

A mai scris şi Cătălina pe tema asta.

Comments (0)

By A.Faith, 22 - December - 2008 11:48

Mergem la copii.

La 15.30 ne întâlnim să mergem la cumpărături, iar la 18.00 suntem acolo. Ne vom strânge toţi membrii organizaţiei şi nu numai. Am avut norocul de a vorbi cu cine trebuie şi ne-am strâns mai mulţi decât mă aşteptam. Revin pe seară cu poze şi cu alte detalii.

sursa foto

Comments (1)

By A.Faith, 19 - December - 2008 16:06

Sper că nu aţi uitat de campania de pe 22 decembrie, nu?

În caz că totuşi nu vă mai amintiţi aşa bine, vă aduc eu la cunoştiinţă contul în care puteţi dona bani pentru a sprijini această campanie:

RO34 MIRO 0000 6077 1158 0101 – Asociaţia Tineret pentru dezvoltare comunitară

Orice fel de contribuţie este binevenită! Nu uitaţi, noi trebuie să mergem acolo pe 22 decembrie şi timpul e destul de scurt. Dacă intenţionaţi să faci o donaţie, v-aş ruga să menţionaţi şi suma, fie printr-un comentariu, fie prin email (aici) pentru a putea planifica bugetul.

Comments (15)

By A.Faith, 3 - December - 2008 6:12

Vă rugam acum câteva zile într-o însemnare scurtă să vă exprimaţi părerea cu privire la o campanie umanitară. Înainte să intru în detaliile “tehnice”, să vă prezint câteva informaţii cu care vă sunt dator: