Posts tagged: craiova

La C’arte

By , 13 - July - 2009 23:03

Când am citit sâmbătă post-ul lui Virgil despre noua librărie-ceainărie La C’arte am început să ţopăi: în sfârşit există şi în Craiova o librărie unde poţi să serveşti ceva în timp ce te delectezi cu vreo carte. O librărie unde nu se uită nimeni urât la tine dacă te uiţi mai mult printr-o carte înainte s-o cumperi. O ceainărie unde te poţi duci să îţi petreci timpul într-un mod cu totul aparte. Un fel de Cărtureşti.

Am vrut să mă duc de duminică, dar am aflat că era închis, aşa că a trebuit să aştept până azi. Planul iniţial era să mă duc de dimineaţă acolo, însă la mine azi dimineaţă a însemnat pe la ora 13.30 – 14. Aşa că m-am întâlnit cu Anca (Anca de la filmetari.com) acolo pe la ora 15. Iniţial, credeam că această librărie era în zona Lipscaniului, fiindcă nu citisem foarte atent adresa, însă cu puţin ajutor am ajuns unde trebuia. Adică la intersecţia dintre A.I Cuza cu România Muncitoare, aproape de ING-ul de-acolo (vezi harta asta , asta sau asta). Continue reading 'La C’arte'»

Două din trafic

By , 13 - July - 2009 0:45

Weekend-ul ăsta am avut drum prin centru şi m-am crucit. Aşa multă prostie n-am mai văzut în 2 ore cât am fost plecat de când am fost la şcoală ultima dată. Primul eveniment s-a întâmplat jos la Universitate. Un dacidiot pune frână brusc, un taxi îl evită la mustaţă, în care intră o tipă cu un matiz, pe care-l face praf. Spatele taxiului nu arată foarte bine, dar boul cu Dacia scapă neatins. Tipa a ieşit cu greu din maşină şi şi-a pus mâna-n cap.

Al doilea eveniment a implicat 3 rolleri. Prima dată, o tipă cu ţepi pe care a vrut Cora s-o muşte vara trecută a traversat la Lux Premier (pe trecere, ce-i drept) cu căştile-n urechi, cu rolele-n picioare, cu ochelari şi fără să schiţeze un gest de asigurare. Ce contează că vreo 3 maşini au frânat violent şi erau cât pe ce s-o facă afiş, gagica şi-a luat stradă, are prioritate de skateriţă, o doare-ntre craci. Păcat că era pe trecerea de pietoni…Deh, dacă i-a luat mă-sa stradă!

Apoi, acelaşi scenariu, la primărie, unde doi dobitoci au traversat prin faţa unui taxi care a fost frânat şi el violent, evitându-l razant. Aici a fost frumos că tot ăla de pe role făcea gură şi ţipa la taximetrist că nu-i dă prioritate. Păi bă, eu am învăţat că atunci când traversezi, te asiguri, fie că eşti pieton, biciclist sau skater. Şi, colac peste pupăză, tot tu faci figuri.

În definitiv, mi se confirmă faptul că ideea skate park-ului în Craiova a fost o idee proastă. De ce? Păi dacă-mi iau carnet, în 2 -3 luni, nu mai vezi unu’ care să aibă curaj să iasă pe stradă :) ) . Pentru că în ritmul ăsta, se găseşte unul care să le tragă o mamă de bătaie sau care să-i dea cu dinţii de asfalt să-i potolească puţin. Sper doar ca ăla să nu fiu eu….

Despre cardurile de fidelizare CF – OCC

By , 20 - June - 2009 19:55

Sâmbăta asta m-am întâlnit în cadrul evenimentului Open Coffee Craiova cu oameni din online-ul craiovean. De data asta s-a ocupat MNZ de el, Alin Mechenici fiind plecat din oraş. Totul a început la o oră ma rezonabilă ca până acum (12 mi se pare ok pentru cafeaua de sâmbătă) şi s-a prelungit până aproape de ora 16.

Din discuţiile pe teme deosebit de variate, aş vrea să abordez pe blog subiectul cel mai aprins: cardurile de fidelizare de la CraiovaForum. A fost o discuţie cu multe argumente ş contraziceri, MNZ fiind cât pe ce să se ia la… pupături cu Eros :) )

Părerea mea:

Proiectul cu cardurile de fidelizare a fost o iniţiativă bună, pornită într-un moment în care CraiovaForum era pe culmi, venind după 9 luni de creşteri considerabile în trafic, dacă ne uităm la numărul de vizitatori unici. (link) Din câte ştiu eu, a fost primul proiect de acest gen pornit în Craiova în asemenea circumstanţe, de o asemenea entitate. Spun asta pentru că nu am mai văzut încă vreo iniţativă de acest gen pornită din online, cu atât mai puţn de către o comunitate.

Plusuri: reduceri interesante; nimic spectaculos, dar suficient de interesante cât să îţi trezească înteresul, în special în anumite domenii (vezi oferta de -30% de la Paintball, cea de 15% de la LucianAuto şi cea de intrare gratuită pentru membrii în clubul Estate). Totodată, oferta de la început în care utilizatorii vechi primeau cardul gratuit, singura lor bătaie de cap fiind aceea de a se deplasa la sediul unei firme să ia plicul mi s-a părut binevenită.

Minusuri: lipsa unei deschideri mai mari din partea potenţialilor parteneri pentru colaborări de acest gen a dus la disponibilitatea unei liste restrânse de locuri unde cardul respectiv este util. Dacă adoptarea era una la scară largă, având un număr de parteneri considerabil (să zicem 50), atunci probabil succesul ar fi fost mai mare. Nu mai vorbesc de faptul că la început, numărul partenerilor era pe jumătate faţă de ceea ce există acum, acolo pe pagina în cauză (link).

Totuşi, problema pe care eu o văd #1 o voi detalia separat. Este vorba de măsurarea eficienţei acestei activităţi. Eu spre exemplu, în momentul care vreau să fac ceva, indiferent de domeniu, mă gândesc astfel: de ce fac asta? pentru cine fac asta? ce pierd? ce câştig? se merită? etc. Punând aceste întrebări celor de la CF am obţinut următoarele răspunsuri:

  • de ce? pentru că pot şi pentru că e avantajos/nou/interesant
  • pentru cine? pentru utilizatorii cu vechime ai CF
  • ce pierd? timp şi ceva bani
  • ce câştig? fidelizarea utilizatorilor, engagement of people, awareness, PR
  • se merită? asta nu se poate spune până nu se face un bilanţ

Eh, aici vruiam să ajung. La acest bilanţ. Mi-aduc aminte că l-am întrebat şi-atunci pe Eros dacă o să existe o evaluare a acestui program, publică sau semi-publică, să vedem şi noi (utilizatorii sau potenţialii parteneri) care sunt rezultatele.

Mă refeream la o listă cu utilizatorii care au cumpărat folosindu-se de acest card pentru a obţine acele reduceri. X utilizatori au cumpărat de la magazinul Y aproximativ z produse din luna ţ până în luna ş. Sau ceva similar, măcar în linii mari, dacă nu se poate ceva foarte exact.

De ce? Nu pentru a vedea dacă se merită (dat fiind faptul că tu, ca partener, nu ai absolut nimic de pierdut), ci pentru a eficientiza această operaţiune şi pentru a ţine evidenţa, astfel încât să poţi face tu, ca partener, dar şi tu, ca emitent de card (CF în cazul de faţă), nişte calcule.

Să nu mai spun de faptul că marketarea cu “X potenţiali clienţi” unde X e numărul de posesori de carduri este în opinia mea mai puţin eficientă decât marketarea cu “în luna Y, din X membrii, Z au folosit cardul CF pentru cel puţin o achiziţie în cadrul reţelei noastre de parteneri”. Îmi inspiră mai multă încredere cea de-a doua, îmi oferă mai multe cifre cu care pot lucra şi cu care pot face un profil al potenţialului client venit de la CF.

Ştiu că asta presupune un efort suplimentar din partea comercianţilor (dar şi din partea CF), însă consider că avantajele obţinute merită efortul. Dacă e să exemplific puţin altfel situaţia, imaginaţi-vă sistemul de promovare prin afiliere 2parale fără sistemul de tracking al campaniilor. V-aţi mai angaja într-un parteneriat dacă Radu Spineanu nu v-ar putea oferi toate detaliile cu privire la cumpărătorii aduşi de 2parale? Sau nu v-ar interesa prea tare aceste informaţii?

Eu rămân la părerea că în vremurile de azi obţinerea unui profit cu orice preţ, fără a lua în considerare detalii cu privire la cumpărătorii tăi, e o strategie greşită de business. În primul rând, s-ar putea ca pe viitor să scadă vânzările şi să nu ştii de ce. Astfel, nu ştii ce măsuri să iei şi intri într-un cerc vicios, care nu duce la nimic bun.

Aş vrea să pornesc aici o dezbatere cu privire la acest subiect, purtată pe un ton mai calm decât cel pe care s-a discutat azi (de fapt, a discutat Eros cu MNZ mai mult :) ), aşa că vă invit să vă spuneţi părerea cu privire la cardurile CF. Cine ştie, poate cineva o să vină cu vreo idee mind-blowing şi CF o să facă din acest program cel mai de succes program de fidelizare :P


Note:

Eros = Prejbeanu Lucian aka Ersonline

CF = CraiovaForum

OCC = OpenCoffee Craiova (deocamdată, ăsta n-are link)

Înapoi în şa

By , 4 - June - 2009 22:09

Eheheh… ultima dată când m-am urcat în şaua bicicletei mele a fost acum aproape 2 ani, într-o zi în care a fost o ploaie torenţială. Partea bună a fost că am fost la adăpost. Partea proastă a fost că a trebuit să mă întorc acasă când carosabilul era ud. Partea bună era că aveam cauciucul din spate proaspăt schimbat. Partea proastă era că ăla din faţă era vai de mama lui. Partea bună a fost că nu mi-am rupt niciun os. Partea proastă a fost că am avut o avarie generală pe partea stângă vreo 2 săptămâni, asta însemnând: tâmplă, obraz, umăr, şold, genunchi şi gleză.

De-atunci, am avut „bolidul” în pană, cu roţile descentrate, neuns şi nearanjat … nepregătit. Totul până acum 2 săptămâni, când tata într-un exces de timp liber şi bani în portofel, s-a regândit să repună bestia în funcţiune şi s-o scoată la o pedală prin oraş. Cu ~100 de lei a fost ca nouă. Mă rog, nu mai punem la socoteală şi orele petrecute la bibilit rulmenţi şi toate cele.

Azi m-am încumetat şi eu la o plimbare mai lungă de 100 de m. Am pedalat vreo 2 ore fără oprire pe traseul Acasă –> Parc –> tur de parc ~ 30 min –> Ciupercă –> Centru –> Electro –> Bănie –> Medicina veche –> Ciupercă –> Stadion –> Canal –> Acasă, în compania mp3-playerului şi a unor căşti dop (ştiu, nu-i indicat, dar EuropaFM e un companion bun de pedalat în lipsa altori nebuni ca mine).

A fost frumos, cu excepţia că:

  • câinii comunitari sunt mai agresivi când eşti pe bicicletă decât sunt când eşti pedestru; ai mai multe şanse să pleci cu gamba compostată
  • nu există piste pentru biciclişti; multă carne în frigiderul unui şofer cărunt, de SUV care mi-a tăiat calea la Rotonda şi după m-a claxonat intens pe motiv că… exist.
  • pietonii sunt mai imprevizibili decât par de la volanul unei maşini; ce pana mea, e biciclist, să mă ocolească!
  • în sensul giratoriu, eşti depăşit pe stânga, deşi ei virează la dreapta, c-aşa e-n tenis

Acum sunt în căutare de companie pe două roţi. Mulţumită lui Gabi Nistoran am reuşit să găsesc doi potenţiali colegi de pedală, Ştefan Voinea şi Adrian Sbârnaure . Mai există doritori? Dacă da, să ia legătura cu mine, ASAP, pentru că tare mi-aş dori să legăm ceva prietenii şi să pedalăm ceva mai mult decât mergem pe jos sau cu maşina. Nu de alta, dar face bine la picioare, la plămâni şi la mediu.

Acestea fiind spuse, mă retrag la o baie fierbinte şi la un automasaj. Dacă nu răspund la telefon, înseamnă că nu mă pot ridica din pat din cauza febrei musculare :) )

Manifestarea de la Craiova

By , 7 - April - 2009 23:27

30 de secunde am participat şi eu, după care m-am tirat spre o terasă din apropiere, spre nesimţirea mea. Câteva poze, dacă interesează pe cineva: Continue reading 'Manifestarea de la Craiova'»

Panorama Theme by Themocracy