Posts tagged: curăţenie

De două zile…

By , 29 - December - 2008 16:31

… tot încerc să găsesc pe cineva despre care să scriu un articol amplu, care să placă şi care să evidenţieze toate trăsăturile unui prieten. Am reuşit în aceste două zile să adun un număr de vreo 20 de draft-uri, niciun nefiind bun de publicat. De ce? Pentru că niciunul nu e complet şi pentru că sunt prea subiective.

Rămân la ideea că atunci când eşti subiectiv 100% eşti supus greşelii. Mintea omului nu e multi-threading (spre deosebire de procesoarele aflate în mai toate laptop-urile şi desktop-urile aflate la vânzare), aşa că nici eu nu mă pot să scriu în acelaşi timp şi bine, dar şi rău despre o persoană, astfel încât să nu supăr, să fac la final persoana respectivă să rămână cu zâmbetul pe buze. Dacă reuşeşte cineva, să mă anunţe, îi ofer posibilitatea să scrie un guest-post :) .

Până una alta, fiindcă de la o vreme m-am apucat de curăţenie (generală), s-ar putea să fie timpul să mai filtrez şi din toate porcărioarele adunate în jurul meu. Am început cu tema, care m-a slujit bine vreo câteva luni bune de zile şi care nu mă mai mulţumea. Mergând pe fir, am făcut curăţenie şi-n casă, adunând o plasă întreagă de 5 KG de hârtii. Habar n-aveam unde au fost în toată această vreme şi unde mi-a fost capul când le-am adunat.

Mai rămân de curăţat:

  • telefonul/telefoanele
  • arhiva de draft-uri
  • hard-discul
  • cercul de cunoştiinţe

Acestea fiind zise, prevăd o mică pauză, departe de tumultul internetului cunoscut mie până în secunda de faţă, cu o concentrare mai proeminentă pe viaţa personală şi de familie. Ce pula mea, numai voi contaţi :) ) ? :twisted:

Curăţenie

By , 18 - September - 2008 13:28

Pentru că de-alungul timpului am deprins un prost obicei de a da “Add to Google Reader” la orice porcărioară care afişa semnul de RSS, FeedReaderul meu preferat devenise un fel de agregator de tâmpenii, majoriatatea inutile, pe care nu conteneam să le marchez ca fiind citite.

Am găsit acolo nume de bloguri de a căror existenţă n-aveam nici cea mai vagă idee. Zău dacă am auzit vreodată de ele! Nu mă întrebaţi cum au ajuns acolo! Nici eu nu ştiu. Aşadar, din vreo 7000 de articole necitit, am rămas cu vreo 100, de zilele trecute, din categoria “Alte bloguri”, pe care le citesc aşa… săptămânal să zicem. Poza de mai jos certifică treaba asta.

Acum, mai am de revizuit cele 500 de mail-uri care s-au adunat în ultima săptămână şi nu ştiu câte comentarii de moderat pe WIFI România (care e în paragină de la o vreme). Să nu uit de planul de dezvoltare pentru Dulce Amărui care ia o pauză.

Ah, şi nu în ultimul rând: mulţumesc Corinei Iordache, PRiţa de la CraiovaPubs pentru comunicatul de presă. Foarte profi treaba asta! Voi scrie despre proiectul ăsta făcând o comparaţie între acest proiect şi MonCitroen, pornit de Cabral (din pasiune, ţin să menţionez chestia asta – iniţial am crezut că e vreo campanie ceva).

Şi dacă vreţi să faceţi o faptă bună, să-mi aduceţi aminte în weekend pe unde se găseşte aspiratorul, cârpa de praf şi răbdarea de a pune la locul lor cărţile şi cd-urile din casă. Mi-e groază să mă gândesc ce-o să găsesc în birou. V-am spus că am găsit păianjeni în el, nu? cum nu v-am spus? pfu… am uitat şi asta!

Bizi life… bizi life…

Curăţenie în cameră

By , 10 - September - 2008 2:22

Pe larg, cu altă ocazie, că e târziu, vine sfârşitul lumii şi trebuie să mă premenesc. Pe scurt, mai jos:

(02:20:12) A.Faith: au fuck:|
(02:20:16) A.Faith: trebuie să fac curat :) )
(02:20:21) A.Faith: damn…
(02:20:50) A.Faith: oricum, te poţi mândri că ai reuşit să faci ce mama n-a reuşit în două săptămâni de ameninţări :) )
(02:21:00) Elena: wow
(02:21:05) Elena: e bine atunci :) )
(02:21:29) Elena: o sa ma cheme mama ta pe la tine de data asta
(02:21:30) Elena: :) )

Ameninţările mamei cu privire la curăţenia din camera mea sunt la modu’ : dacă nu îţi faci azi curăţenie, îţi fac eu. Şi cine ar vrea ca o femeie să-i pună în ordine hainele, cd-urile, dvd-urile, actele, documentele şi alte chestii personale?

Gunoiul din România

By , 6 - February - 2008 16:51

Gunoiul, cum probabil foartă multă lume, reprezintă o adevărată afacere în toată lumea. Câţi n-au auzit de evenimentele de la începutul anului din Italia, când mafia care era în spatele acestor servicii publice, a refuzat să mai colecteze deşeurile de pe străzile oraşului Napoli. Vă amintiţi probabil imaginile apocaliptice, cu maldăre de resturi menajere ce împodobeau trotuarele străzilor, obligând napoletanii să inspire o duhoare insuportabilă. Ei bine, deşi încă în ţara noastră nu există astfel de probleme create de personaje de tipul «godfather», tot nu stăm aşa de bine la capitolul curăţenie. Continue reading 'Gunoiul din România'»

Panorama Theme by Themocracy