It’s time to move!
Comments (1) 
În acest weekend m-am mutat pentru prima dată într-o casă nouă. Dar genul ăla de mutare cu tot tacâmul, cu strâns şi împachetat, cărat şi „salut, eu sunt Gabi, noul dumneavoastră vecin”. Şi am realizat câteva chestii:
Îmi place să mă mut!
Oricât de ciudat ar suna asta, sentimentul că te muţi într-o casă nouă, că evoluezi, că îţi îmbunătăţeşti condiţiile de trai e ceva greu de explicat. Da, vine la pachet cu zile pierdute şi cu căutări prealabile interminabile împreună cu agentul imobiliar sau pe cont propriu, dar când într-un final, baţi palma cu proprietarul şi iei cheile noii case, mersul tău devine altul, iar zâmbetul de pe faţă e greu de descris.
Iar chimia care apare între tine şi noul proprietar, subiectele de discuţie care parcă nu se mai termină, îţi dau siguranţa că n-o să te trezeşti cu un „Notice of eviction” din senin, care să te pună iar pe drumuri.
Ai şansa de a scăpa de lucrurile inutile
Din fire, sunt un om strângător. Prefer să găsesc o utilitate lucrurilor decât să le arunc la gunoi. Fie pentru că mă ataşez de ele, fie pentru că mi-e greu să mă descotorosesc de vreun hanorac mai decolorat, dar care-mi face plăcere să-l port, mutatul e momentul perfect pentru a sorta chestiile care-ţi sunt utile şi care nu-ţi sunt utile. Iar dacă te ocupi singur şi de cărat, ai face bine să poţi să te debarasezi uşor de vechituri, altfel o să ai nevoie de forţă şi de-un masaj după.
Pui osul la treabă!
Oricât ai încerca, viaţa modernă cu un job full time într-un oraş precum Bucureştiul face practicarea unui sport cu regularitate destul de dificilă. Din lipsă de timp, de chef sau de loc, mie mi se pare că ai nevoie de multă voinţă să te poţi numi sportiv într-un astfel de context. Totuşi, după un weekend de cărat scai cu haine şi alte lucruri, mă simt ca şi cum aş fi ridicat haltere toată săptămâna. Fără febră musculară însă 
Nu ştiu de ce, pentru că mă aşteptam să nu mă pot ridica din pat în această dimineaţă.
Piaţa imobiliară
Aşa cum am mai spus, e prima dată când mă mut. Nu cred că sunt în măsură să-mi dau cu părerea despre piaţa imobiliară, despre cât de bine sau cât de rău merge, dar vă pot spune că în ultimele 2 săptămâni toată treaba a stat cam aşa: o garsonieră bună, mobilată modern şi utilată, la un preţ bun, într-o zonă bună se dădea în câteva ore de la apariţie. Ba mai mult, inclusiv anunţurile medii pe o scară a atractivităţii nu mai erau de actualitate de pe o zi pe alta. Aşa că dacă vreţi să închiriaţi în perioada asta, înarmaţi-vă cu răbdare şi cu un buget pe măsură, gata să plusaţi ca să obţineţi ceea ce vă doriţi, aproape la fel ca la o licitaţie. Un proprietar va fi mereu mai interesat să vă închiereze vouă, dacă plusaţi cu 10-20€ şi promiteţi o colaborare pe termen lung.
Agenţie imobiliară sau căutare pe cont propriu?
Dacă ai timp, chef şi răbdare, ia fiecare site de anunţuri la puricat şi caută proprietari. Din zecile de telefoane pe care le-am dat la anunţurile de pe site-ul anuntul.ro, doar 2 s-au dovedit a fi proprietari. Si in fiecare zi am sunat cel putin 30. Avantajul de a găsi un proprietar dornic să închirieze, cu o proprietate care să arate decent sau chiar foarte bine, la un preţ bun şi eventual, gata oricând pentru o vizionare şi o eventuală negociere e desprins din poveste. Iar poveştile se întâmplă rar.
Am ajuns la concluzia că un agent imobiliar profesionist, care ştie să-şi facă meseria şi care înţelege conceptul de servicii de calitate îţi va face viaţa mult mai uşoară şi nu vei avea sentimentul că ai plătit nişte bani pentru nimic. În cazul meu, 100€ au meritat!
Ce-a fost greu a trecut, acum urmează runda a doua
PS: Mulţumesc tuturor celor care au dat mesajul meu mai departe şi care m-au ajutat, într-un fel sau altul.
Am ajuns acasă şi încă zac în fotoliu, rupt de oboseală. Am fost la Oradea, în BlogTrip cu mulţi bloggeri: 
Themocracy