Comments (3)

By A.Faith, 9 - June - 2009 20:13

Bun, bun subiectul ăsta propus de GreenPixel pentru concursul organizat de Bobby Voicu. Îmi place pentru că îmi amintesc cu drag de zilele când internetul era ceva tabu înainte de ora 20, iar la ora 16-17 stăteau pe net doar „ăia cu bani”, care-şi permiteau să plătească facturi duble la Rromtelecom. Sau preafericiţii cu CableLink 64 (KB/s) .

Early days

Prima dată când am intrat pe net a fost în ’99, când am deschis din greşeală Internet Explorer 5, pe un PC de la un internet cafe. Erau vremurile ălea când plăteai diferenţiat dacă vruiai să navighezi sau doar să te joci vreun joculeţ demo (n-aveau bani să cumpere versiuni full pe vremea aia). Am nimerit în home-page-ul Yahoo! şi de-atunci totul e istorie

Uşor, uşor am învăţat cam toate internet cafe-urile din Craiova: unde era cel mai ieftin, unde era cel mai răcoare, unde erau cei mai de treabă oameni, unde se juca CS şi unde se juca Starcraft sau NFS Porsche (proaspăt apărut la vremea aia…).

Diferenţa între mine şi ceilalţi era că eu stăteam 2-3 ore cu IE-ul pornit (n-aveam posibilitatea să instalez alt browser pe-atunci) în loc să butonez frenetic tastatura în cine ştie ce joc. Citeam diverse chestii prin ediţiile online ale ziarelor sau pe site-urile televiziunilor care se promovau din joi în paşti pe sticlă. Aveam o agendă în care îmi notam adrese de site-uri interesante pe care le prindeam din zbor la emisiunea prezentată de Andi Moisescu pe ProTV după ştirile de la ora 23 (am un lapsus şi nu-mi aduc aminte numele ei exact). Notam url-urile ad-litteram ) Şi uneori aveau muuuulţi parametri şi multe slash-uri ) . Erau frumoase vremurile ălea, pentru că ştiam că în 2-3 ore (nu-mi permiteam mai mult pe-atunci) trebuie să termin de văzut cam toate site-urile ălea, ca să am la ce să meditez acasă. N-aveam calculator pe vremea aia…

Internet acasă

Doi ani mai târziu mi-am luat calculatorul meu propriu şi personal. Degeaba am deschideam internet explorer-ul, pentru că n-aveam nicio legătură cu lumea exterioară digitală, în afară de o unitate CD-ROM Sony care uneori mergea, alteori se lăsa aşteptată.

Şi toate astea până într-o zi când mi-am cumpărat un modem 56k. Mi-am tras linie telefonică la mine în cameră şi am reuşit să mă conectez pentru prima dată la internet de-acasă. A fost o reală plăcere să deschid Google-ul din Internet Explorer-ul meu. Am stat 5 minute şi m-am deconectat, cu gânduri mari pentru „mai pe seară”. Şi „mai pe seară” am stat cele 5 ore îngăduite de cartela de PCNET împrumutată de un prieten. Totul a fost frumos până a venit factura. Atunci s-au prins ai mei e ce eram eu aşa fericit şi de ce îmi trăsesem fix în cameră. Am rămas fără cablurile de telefon şi a trebuit să promit că nu mai intru pe net de pe modem. Nu m-am ţinut de cuvânt, că mi-am cumpărat eu nişte cartele de RDS.Link (ăştia aveau reducere pentru conectările nocturne) cu banii strânşi zi de zi. Da, făceam sacrificii când eram mai mic pentru internet, nu cum sunt azi 3/4 din puştanii de clasa a 5-a: FiberLink-ul vine la pachet cu PC-ul, rupem torrentu’ şi dcpp-ul în 2.

Prin 2006 n-am mai rezistat, m-am ***** pe promisiunile făcute de RDS că o să cableze şi zona mea cu fibră optică pentru serviciul CableLink şi m-am abonat iar la Romtelecom (am uitat să vă spun că după 3-4 facturi consecutive cu sume cu multe zero-uri, ai mei au reziliat abonamentul şi mi-au vândut modemul într-o sâmbătă când nu am fost acasă, pe care totuşi am reuşit să-l recuperez între timp, graţie bunăvoinţei unui prieten de familie), de data asta pentru servicii ADSL, de bandă largă.

100 KB/s în download erau pentru mine mană cerească. Ce FUP (fair-user policy), ce „Gramafonu’” (era în toi operaţiunea) … trăgeam tot ce prindeam de pe net, de la poze funny până la filme. Umpleam golul de câţiva ani de chin prin prieteni, cunoscuţi şi internet cafe-uri.

Trebuie să menţionez că până să am internet acasă am reuşit să urc sus 2 site-uri funcţionale, ambele făcute în PHP (mă rog, la nivel very very very basic) şi un backend MySQL pentru meniul pe care îl vruiam dinamic. Şi toate astea prin internet cafe-uri şi pe calculatoarele unor prieteni. Ce IRC, ce CS, ce alte porcării d-ăstea? Nu prezentau un real interes pentru mine, fiindcă mereu m-a atras partea socială a internetului.

Mi-am exersat 2 ani engleza pe camerele de chat de la Yahoo cu filipinezi, englezi şi indieni. Era frumos să stai să vorbeşti cu cineva de la celălalt capăt al lumii despre ce-ai făcut azi, despre şcoală, despre chestii din viaţa de zi cu zi sau despre diferenţele culturale. De fapt, singurul lucru care conta pentru mine era faptul că reuşeam să vorbesc în engleză atât timp, dând o utilitate practică lecţiilor particulare din fiecare weekend.

Uşor, uşor, am început să îmi definesc un comportament online ceva mai adecvat: browser de calitate (a se citi Firefox), ad-blocker, social media şi la sfârşitul lui 2007, blogul Mai avusesem o tentativă prin 2005, cu proaspăt lansatul Blogger, însă nu a avut succes din motive lesne de înţeles.

Internetul a reprezentat pentru mine poarta de acces la lumea open-source, lume care fusese până atunci un vis frumos pe care mi-l doream transformat în realitate. Linux în 2005-2006 fără internet sau fără o comunitate offline care să îţi sară în ajutor atunci când ai probleme era inutilizabil. No mp3, no video, no good working office, no nothing! Am încercat să pun bazele unui LUG, însă lipsa de interes şi lipsa de coordonare + experienţă şi-au spus cuvântul. Totuşi, nu regret nimic din câte am făcut în sprijinul acestui SO.

Azi

Azi, pot să spun că internetul este pentru mine principala sursă de venit şi de promovare personală. Aici am reuşit să găsesc destul de multe cunoştinţe care ulterior mi-au devenit prieteni destul de apropiaţi. Tot prin intermediul său am reuşit să găsesc un job mai uşor, în contextul în care în ziua de azi o slujbă bună nu se găseşte chiar la colţ de stradă.

De ceva timp mi-am instalat în Firefox o extensie de contorizare a timpului petrecut online şi dacă e fac un calcul simplu, petrec în medie 5 ore pe zi în faţa monitorului. Da, a avea monitorul în faţă pentru mine e echivalent cu a avea un browser deschis. Filmele nu se pun la socoteală, p-ălea le văd din pat, de la distanţă Recunosc, e mai mult decât ar trebui, însă am de gând în viitorul apropiat să îmi organizez puţin altfel timpul şi să ridic prioritatea pentru sport, somn şi leneveală în balansoar, că tot a venit vara. Închei prin a spune că de cele mai multe ori, găsesc laptopul inutilizabil fără o conexiune la internet sau fără un HDD plin de filme sau muzică. Sunt singurul?

Comments (6)

By A.Faith, 6 - May - 2009 22:20

Mulţi dintre cei apropiaţi cunosc faptul că nu mă dau în vânt după orele de la şcoală, din diverse motive, mai mult sau mai puţin întemeiate. Una din chestiile de care n-am avut parte în liceu a fost colegialitatea şi colectivul unit, cărora le-am simţit lipsa încă din primul moment în care am pus piciorul în clasă.

Să luăm un exemplu comun şi banal: ultima oră, desen sau muzică, 10 copii în clasă. Profa de treabă, ne putem învoi fără niciun fel de problemă. Din ăia 10, nu cred că a existat vreodată când să nu existe măcar 2 persoane care să nu fie de acord, pentru că “atunci când a vrut el, n-a vrut altu’ “ şi tot aşa. Prefer să nu mai intru în detalii cu privire la susţinerea în cazul în care un coleg trece printr-o pasă proastă sau printr-un moment mai greu în viaţă. Nu mai vorbesc despre judecata după aparenţe.

Chestiile ăstea plus unii profesori la adresa cărora nu am foarte multe cuvinte de laudă şi materiile plicticoase mă fac de fiecare dată să mă gândesc în scârbă la ziua când ştiu că trebuie să mă duc la ore.

Aşadar, v-aţi făcut o oarecare impresie despre colectivul clasei mele, deci vă pot povesti o întâmplare recentă care m-a pus pe gânduri. Să ne imaginăm o situaţie în care 3 colegi sunt într-un bar, stau la un suc şi vorbesc discuţii. Cu vreo 15 minute înainte de plecare, se mai afişează acolo un alt grup de tineri, în care se mai află o colegă a celor 3. Oare e normal să nu se salute între ei? Oare e normal să îşi întindă mâini de parcă îşi întind urzici? Oare e normal să se privească de parcă sunt nemţi vs ruşi?

Poţi să vorbeşti de colegialitate în cazul în care clasa se împarte în două emisfere, iar cei apolitici sunt de cele mai multe ori aerieni sau excluşi? Poţi să înveţi cum se trăieşte în colectiv într-un asemenea cadru social? Umila mea părere …. e că nu. Încep să-i dau dreptate Adrianei, care mă tot sfădeşte de mai bine de un an să navighez spre ape mai calme.

Aşa e, ai dreptate.

Comments (4)

By A.Faith, 2 - March - 2009 21:02

Acum câteva zile am publicat asta şi am făcut-o fiindcă salvasem un draft pe care nu mă simţeam în stare să-l public.

Ce înseamnă să fii “prea” conectat:

“Cat despre specialistul devenit super-specialist prin conectare 24/24, aceasta e o prostie. O prostie pe care o inteleg pentru ca si eu m-am surprins intr-o vreme consultandu-mi blackberry-ul imediat cum m-am trezit, in pat, inainte de a face orice altceva. E o capcana – sper sa nu supar pe cineva. Ori nu exista priceperea de a delega responsabilitati, ori e frica de a pierde postul, ori viata reala e searbada si atunci munca devine un refugiu.”

Victor Kapra pentru hotnews.ro

Parcă m-am revăzut pe mine într-o dimineaţă, astă vară, când am stat vreo oră şi ceva cu mail-urile în faţă, înainte de baie, mic dejun şi orice altceva. Sau acum câteva luni, când am verificat întâi email-urile şi abia după i-am sunat pe-ai mei. Sau acum câteva zile, când cineva mi-a zis la telefon că mă lasă 20 de minute să respir şi … atenţie! să-mi verific email-urile, după care mă scoate la masă. Păi… ştii… că… stai bă, că omu’ are dreptate.

Deci, sunt prea conectat. Gata, mai las din ele, mai dau şi altora, îmi mai găsesc şi-o altă ocupaţie (culmea, încă una!). Sau mai bine le reorganizez cu puţin ajutor. Continue reading 'Probleme personale'»

Comments (1)

By A.Faith, 22 - January - 2009 0:14

Azi e un astfel de moment. Am citit asta şi cred că o să meditez îndelung asupra acestui articol. Mai mult de-atât, o să mă gândesc de două ori înainte să tai din bugetul alocat unui proiect, ca până acum. Ovidiule, mă-nţelegi acuma de ce vreau eu să mă asigur că strategia e bună? Nu de alta, dar dacă la anu’ pe vremea asta nu văd cifre mari în rapoarte (sau cum spune Cedry2k “Io-s mercenar get beget / Urmarind cresteri curente urgente-n buget”), e nasol pentru moralu’ meu.

Comments (2)

By A.Faith, 15 - December - 2008 15:25

Însemnare scrisă sâmbătă seara

Nu ajungi să vezi o problemă în totalitate până nu îi vezi toate feţele. Dacă aia e albă şi tu o vezi neagră, du-te în locul celui care o vede albă. S-ar putea să fie gri şi amândoi să aveţi o problemă. Aud la tot pasul diverse persoane care spun: frate, nu se poate trăi în ţara asta! Am x ani, am o facultate, sunt capabil şi totuşi nu reuşesc să fac ceva.

Permite-mi să spun că eşti prost. Eşti prost pentru că nu ştii că în viaţă nu-i suficient să ştii să faci ceva. E nevoie să arăţi chestia asta.

Ştiu, e frumos să dai lecţii de viaţă din perne de puf, pe o canapea moale, după ce ai ieşit de la duş, pardon, vruiam să spun cabina cu hidromasaj, să ai în dreapta un ceai cald şi să te uiţi la vremea de început de iarnă de afară, însă spre deosebire de alţii ajunşi în situaţia mea, eu mă gândesc la prietenii mei acum.

Mi-a plăcut baia, dar ce farmec are dacă nu e baia din Magnolia?

Mi-a plăcut dormitorul, cu paturile ălea albe şi frumoase, dar ce rost are dacă o să dorm singur în ele?

Mi-a plăcut ceaiul pe care l-am băut, dar singur… degeaba

Totul a fost frumos pentru că l-am raportat la ceea ce-a fost până acum. Poate o să mă trimiteţi şi voi la psiholog dacă vă spun că pe zi ce trece cred tot mai mult în reclama aia de la Orange: eşti ceea ce eşti datorită tuturor.

Suntem prea egocentrişti, prea individualişti, prea… pentru noi şi uităm că nu suntem singuri pe pământ. Nu suntem ciudaţi dacă ne-a prins cineva în baie în timp ce ne masturbam şi nici dacă nu suntem în stare să mergem pe bicicletă. Fiecare în felul său poate să ofere ceva celor din jur astfel încât să se integreze.

Am ajuns să realizez de ce suntem un popor atât de plângăcios: am dus prea multă vreme lipsă şi am crescut prea repede. Şi eu poate că am crescut prea repede şi de-aia nu e dimineaţă în care să nu mă trezesc nervos ori cu vreo stare generală proastă. Când scriu asta, mă gândesc la povestea cu vrejul de fasole şi cu stejarul. Tare-mi e teamă să nu cumva să ajung(em) la fel.

Ce mai… mi-e dor de voi băăă!!!