Comments (1)

By A.Faith, 18 - November - 2008 16:25

Am văzut la Manafu o chestie pe twitter care mi-a plăcut. E vorba de o degustare de vinuri pentru bloggeri. În ultima vreme, numărul berilor băute a cam scăzut (ultima am băut-o duminică, iar înainte de aia… băusem una cu vreo 3 săptămâni în urmă) pe când numărul sticlelor de vin s-a tot înmulţit. Vin roşu, dulce, alb sau şampanie … contează mai puţin. Vin să fie. Că bere o să tot beau la vară.

Deci, pe lângă şemineul ăsta, v-aş ruga să vă imaginaţi unul din vinurile ăstea două (sau de ce nu, chiar amândouă) : Feteasca Neagra 1998 Dealu Mare sau VAL DUNA Sweet – Merlot

sursa foto

Comments (17)

By A.Faith, 18 - November - 2008 6:10

O imagine cât o mie de cuvinte:

Vă invit să vă imaginaţi tot ceea ce vă doriţi. Preiau eu rolul peştişorului de aur şi vă permit mai mult decât 3 dorinţe. Mia aia de cuvinte vine şi ea zilele ăstea, împreună cu menţionarea sursei acestei poze.

Comments Off

By A.Faith, 17 - November - 2008 23:42

Must redefine priorities.

Azi m-am lovit de o chestie care m-a făcut să-mi regândesc priorităţile. Am avut o nevoie simplă, dar… a dracu’! Am avut nevoie să scot o foaie la imprimantă. Şi am dat un telefon şi în 10 minute s-a rezolvat. Ţin minte că ultima oară când persoana respectivă a apelat la mine cu ceva, am amânat-o pe a doua zi şi tot aşa vreo săptămână. Mă credeţi că nu-mi mai aduc aminte motivul pentru care am făcut asta? De bun ce-a fost. Şi asta, mă termină la nivel de conştiinţă. Că deh, am şi de-aia.

Concluzia e că trebuie să-mi redefinesc priorităţile, în funcţie de importanţă. ASAP!

Comments (14)

By A.Faith, 13 - November - 2008 19:04

Am o dispoziţie proastă şi n-o să scriu prea mare lucru.

După o noapte albă şi plină de chestii care m-au făcut să mă gândesc la rolul meu în viaţa unor persoane, a urmat o zi de căcat. Ştiu, „tell me something new”, dar prin zi de căcat rezum toată activitatea mea de azi, din toate punctele de vedere.

Azi n-am scris nimic aşa cum v-am obişnuit, mai devreme, pentru că n-am avut nici inspiraţia şi nici cheful, drept să vă spun. Am vrut să dau linkuri spre câteva articole care mi-au plăcut, dar sunt deja suficient de multe persoane care atunci când nu au ce să spună, dau linkuri. Nu, nu sunt împotriva acestui lucru (în totalitate), am făcut şi eu asta, însă… mă rog, ideea e că nu dau linkuri azi în lipsă de altceva mai interesant.

Tot azi, m-am gândit în continuu la o chestie pe care am citit-o ieri când am ajuns acasă pe messenger:

(19:48:28) Andra Agachi: deci domnule, sa stii ca blogul tau e primul si singurul pe care il vizitez dimineata la 7:P

Cred că e cel mai motivaţional lucru posibil. Ştiu, de la prea mult laudă o să mi-o iau în cap… oare? De ce nu pot face la fel şi alţii cu privire la interacţiunile din viaţa de zi cu zi dintre mine şi ei? Asta rămâne o întrebare fără răspuns. Ştiţi voi, în semn de pace, am să fac pe prostul şi-o să cred că nu există răspuns la întrebarea de mai sus.

Îmi permit să vă sugerez un album de muzică spre ascultare astă seară (şi nu numai):

Violent (2004) de la Jedi Mind Tricks.

Să tot fie vreun an de când îl ascult şi încă îmi mai place. Hai că ne-auzim mâine, că vine weekend-ul!

Comments (20)

By A.Faith, 9 - November - 2008 19:19

Îndrăzneaţă afirmaţie, nu? Da, cam aşa văd eu dormitorul meu. Ca pe un cimitir al vieţii mele de până acum. De ce? Fiindcă aici au început şi s-au terminat unele din cele mai frumoase momente din viaţa mea. Aici s-au născut dorinţe şi au murit vise. Aici au luat fiinţă anumite persoane şi tot aici au murit, pentru un timp sau pentru totdeauna.

Locul care îmi e cel mai antipatic îmi rămâne patul. Patul gol. Am mai spus că am deseori probleme cu somnul. Uneori am impresia că mi-l fură altcineva, alteori pur şi simplu nu găsesc o explicaţie pentru lipsa posibilităţii de a adormi. Şi atunci dau vina pe pat. Dau vina pe el că e pus aşa, dau vina pe el că e gol.

Am căutat liniştea sufletească şi prin alte locuri. Am o întreagă listă de astfel de locuri şi totuşi, m-am întors acasă, în aceleaşi camere, acelaşi pat, acelaşi colţar, acelaşi birou, acelaşi fotoliu. De fiecare dată, mai încântat că m-am întors acasă şi de fiecare dată cu gândul la alte tripuri, cine ştie pe unde de data asta…

Sunt curios de ce de fiecare dată se întâmplă „tot aia”. Sunt curios de ce există o ciclicitate a evenimentelor din viaţa noastră, de la ciclul greşeală – acţiune corectă, la ciclul viaţă – moarte. Unii numesc asta destin. Eu prefer să cred că începem să gândim după un tipar predefinit şi ne plafonăm la un nivel, uitând dorinţele şi visele din copilărie. Îndrăznesc să spun că toate mor, în acest cimitir, în fiecare noapte, când adormim, urmând să se trezească, mai slabe, mai mici şi mai departe, dimineaţa, o dată cu ceasul deşteptător.

De-aia urăsc eu dimineaţa, începuturile, ziua de luni şi dormitorul meu. Pentru că e ca un cimitir. Şi cu toate ăstea, aici îmi petrec cel mai mult timp din viaţa mea. Aici mă bucur de prezent, printre umbrele trecutului.

Deprimant? Credeţi că sunt deprimat? Nu. Îmi place doar să mă joc şi să realizez că imaginea de cimitir se şterge dacă există dorinţă. Am spus să plece şi pleacă. Deprimare? Nu. Stăpânire de sine.

Veritasaga – E, e greu
Asculta mai multe audio Muzica »